Ștafeta Invictus România aşteptată la Târgu-Mureş şi Sighişoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 190 Vizualizări

Ștafeta Invictus România aşteptată la Târgu-Mureş şi Sighişoara

Ștafeta Invictus România va ajunge la în municipiul Târgu-Mureș luni, 22 octombrie, la ora 13.00, ocazie cu care va fi primită, în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, de către prefectul Mircea Dușa.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, Invictus România este un proiect de voluntariat care îmbină mediul militar cu mediul civil, iar în anul Centenarului Unirii acesta va fi materializat prin cea mai lungă ștafetă, însumând peste 5.000 de kilometri, care va uni toate reședințele de județ din România.

„Ștafeta Veteranilor din acest an şi-a propus să îmbine istoria cu voluntariatul și educația, acoperind toată țara pe trei trasee: roșu – Moldova, galben – Transilvania și albastru – Banat, Crișana, adică direcțiile de acțiune ale Armatei Române din al Doilea Război Mondial.

Începând din 2013, militari din Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale și Batalioanele subordonate participă la această acțiune, care este deja o tradiție”, au transmis reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

În aceeaşi zi, Ștafeta Veteranilor va fi preluată de la militarii din Batalionul de Apărare CBRN și civilii din Sighișoara, care se vor deplasa spre Târgu-Mureş, unde va fi întâmpinată de militari din Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale și unităţile subordonate, precum şi de angajaţi ai altor structuri militare din oraş, iar marţi, 23 octombrie, Ștafeta Invictus România va pleca spre Câmpia Turzii, la Baza 71 Aviaţie.

„Pe întreg traseul se aleargă sau se pedalează în regim ștafetă. În funcție de numărul voluntarilor care se alătură acţiunii se vor face echipele, astfel încât întregul trase de aproximativ 65 de kilormetri să fie acoperit.

Până în acest moment s-au oferit voluntari aproximativ 30 de militari din Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale și unităţile subordonate din Târgu-Mureş, precum şi militari din structuri ale Ministerului Afacerilor Interne”, se mai menţionează în comunicatul remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE