Share

Home / Eveniment / 100 de ani de voluntariat și activism civic

100 de ani de voluntariat și activism civic

Duminică, 28 octombrie, de la ora 11:00, în Bastionul Croitorilor din Cetatea Medievală din Târgu-Mureș va avea loc evenimentul „100 de ani de voluntariat și activism civic” organizat de Sorocapp.

Se va încerca să se răspundă la întrebările „Cum ajung unii dintre noi să se implice?”, „Ce îi motivează să vadă în fiecare aparent eșec o lecție de viață?”, „Care este secretul care dezvoltă o întreagă organizație non-guvernamentală recunoscută, dintr-un simplu gest de ajutor acordat la momentul potrivit?” și multe altele.

„În an centenar, se cuvine să sărbătorim Marea Unire, dar mai ales să onorăm pe cei care aleg să facă lucruri bune pentru semenii lor, fără a avea vreun interes personal, pe cei pentru care sănătatea, siguranța, educația celor mai neajutorați dintre noi reprezintă un scop în viață”, au declarat organizatorii pe pagina de Facebook.

Își vor spune poveștile în calitate de speakeri, reprezentanți ai diverselor ONG-uri: MagiCamp, Roșia montană, Caritas, Ascotid, Coming home Romania, Salvați Copiii, Asociația 21 Decembrie 1989.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

UPDATE. Pieton accidentat lângă Mureş Mall! Clarificări făcute de Poliţie

Un pieton a fost accidentat, în această seară, la trecerea de pietoni de lângă Mureş …

Share
Share