Home / Cultură / Dumitru Gliga, o viață transpusă într-o carte

Dumitru Gliga, o viață transpusă într-o carte

Distribuie

Momentul comemorativ „Romulus Guga,  35 de ani de neuitare” , găzduit joi 18 octombrie,  de  Biblioteca Municipală „Petru Maior”, a prilejuit lansarea volumului „O rânduială…” semnat de Dumitru Gliga, aflat la prima sa carte de memorii.

„Venind  de la Ibănești , întotdeauna mă gândeam cu drag la profesorii mei care m-au învățat și de la care am învățat lucruri bune, începând cu profesorii Elena și Eugen Mera. Povestind cu ei, mi-au sugerat că ar fi bine să scriu o carte.La început am fost reticient, cum să scriu  o carte, eu cu doar o școală profesională. Însă, la insistențele lor, să nu le răspund cu rușine că nu pot, m-am apucat de scris. Am reușit ca în doi ani de zile să scriu această carte la care am lucrat împreună cu colegii de la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin, cu eleva Ada Roxana Rusu de la Liceul „Lucian Blaga” și cu învățătorii Anuța Costea și Petre Hurdugaci”, a precizat Dumitru Gliga.

De la cătunul Gropci, la croaziera spre China

Dumitru Gliga cuprinde în cartea sa amintiri legate de familie, de cătunul Gropci din Ibănești, locul natal al autorului, pasiunile sale, locurile în care viața la purtat,  atât în țară cât și peste granițele țării, amintiri din perioada stagiului militar și nu în ultimul rând dragostea pentru folclor și tradiții.

„ Nu am putut cuprinde toate activitățile care le-am avut, am consemnat în carte doar cele bune, mai puțin cele rele. Am avut ocazia să umblu foarte mult, inclusiv în străinătate, am ajuns chiar până în China. Cine va citi cartea e suficient să-și de-a seama de acest lucru doar din capitolul legat de croaziera care am făcut-o, am pornit din Reghin și am ajuns până în China”, a  spus autorul cărții.

Cea care a încurajat semnificativ demersul lui Dumitru Gliga a fost Sorina Bloj, directoarea Bibliotecii „Petru Maior”  care spune despre autor: „Păstrător și iubitor al tradițiilor populare, mândru de sorgintea sa și preocupat permanent de latura istorică a poporului român căruia-i aparține, Dumitru Gliga interpretează în propria-i cheie, cinstită cu neamul său și apropiată de adevăr, vremurile pe care le descrie. Are și momente în care, asemeni unui sfătos uncheș filozofează…o filozofie sănătoasă, a bunului simț și a omeniei, dar mai ales al nevoia restabilirii rostului firesc al lucrurilor”.

Debutul lui Dumitru Gliga a fost salutat și de Nicolae Băciuț, care a subliniat „tinerețea” autorului, puternic reliefată de amintirile transpuse în cartea sa autobiografică.

„Indiferent care este CNP-ul domniei sale, cel spiritual  este unul la 18-19 ani. Dumitru Gliga e  tânăr în spirit fiindcă are energia de a privi înapoi, nu cu mânie cum ar spune dramaturgul englez John Osbourne, ci cu nostalgie, cu iubire și cu respect  față de locurile de unde a plecat, față de oamenii pe care i-a cunoscut și față de felul în care și-a găsit un drum în viață. Cartea sa este una autobiografică, scrisă nu într-un turn de fildeș, ci o monografie a spiritului ibăștian, o monografie a unui spațiu care a dat atât de mult sufletului românesc”, a precizat Nicolae Băciuț.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin își așteaptă vizitatorii cu nerăbdare

Distribuie Muzeul Etnografic „Anton Badea” din municipiul Reghin își deschide porțile pentru vizitatorii săi, într-un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.