FOTO: Piața Dâmbu în veșminte de toamnă Slider
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 991 Vizualizări

FOTO: Piața Dâmbu în veșminte de toamnă

Odată cu venirea toamnei, piața 1848 din Dâmbu a fost decorată în specificul sărbătorii de toamnă: tulei, știuleți de porumb, dovleci, flori, ca să nu mai vorbim de miresmele fructelor și legumelor proaspete de sezon care vin de la fiecare tarabă în parte, amestecându-se într-o feerie a simțurilor.

Piața este împărțită în două, primele două rânduri fiind firme, iar restul producători, atât locali, cât și din restul țării. Cei care doresc să revină an de an, își rezervă masa în avans și astfel își asigură locul în permanență, existând comercianți care vin deja de 20 de ani în același loc să își vândă marfa crescută chiar de ei. Există 197 de mese în piață care sunt în permanență ocupate.

Piața este ca o mică familie

„Sub directa îndrumare și beneficiind de tot sprijinul necesar din partea conducerii Primăriei Târgu-Mureș, am întreprins toate eforturile pentru a crea cele mai bune condiții pentru desfășurarea activității comercianților, respectiv pentru cumpărători.”, ne-a spus șef formație piață, Nan Ana Angela, care se află pe post deja din luna aprilie, iar înainte a lucrat în administrația pieței timp de 7 ani.

În cadrul pieței ei încearcă pe cât posibil să susțină producătorii pentru ca aceștia să rămână cât mai mult timp, susținând astfel economia locală.

„Îmi place extraordinar de mult ce fac și cred că facem o treabă bună cu întreaga echipă. Există respect între oameni, ne înțelegem foarte bine cu ei, ne modelăm unul pe celălalt. Ei sunt oameni extraordinari, care muncesc foarte mult”, a conchis Angela Nan.

Piața este deschisă de dimineață de la 8:00 până seara la orele 9:00-10:00.

Prejbeanu Mariana

Prejbeanu Mariana din comuna Izbiceni, județul Olt, vine deja de 20 de ani în piața din Dâmbu. Are o clientelă fidelă și nu își mai imaginează cum ar fi să își vândă produsele crescute cu grijă altundeva. Deși îi place foarte mult la Târgu-Mureș, nu s-ar muta pentru că în sud este pământul roditor de unde aduc în fiecare an legumele proaspete și sănătoase. Până la sfârșitul lui noiembrie o găsiți cu tot ce aveți nevoie pentru murături: conopidă, varză, kapia sau gogoșari.

„Aici e locul nostru, aici ne place nouă, e ca o a doua casă. Venim și stăm de obicei din mai până în noiembrie. Vindem toate tipurile de legume posibile, care sunt producție proprie. Avem terenul nostru la care muncim toată familia, iar eu stau aici la piață și vând și copiii îmi aduc de fiecare dată când se termină ceva. Aici ne cunoaște lumea, noi îi cunoaștem pe toți și avem și o echipă de șefi extraordinari care ne mai înțeleg când e nevoie. În acest loc vor vinde și copiii noștri când noi nu mai suntem”, ne-a spus ea cu un zâmbet pe față.

Adela Sukosd

Adela Sukosd vine zilnic din Luduș deja de 15 ani. Lucrează pământul pe care îl au în Luduș, soțul ei fiind profesor, iar cu acel salariu nu se poate descurca o familie întreagă. Și-a personalizat standul la care stă, de la dovleceii de toamnă, până la o pancardă proprie care atârnă din tavan.

„Noi cultivăm, începând de la răsaduri, totul facem noi până la produsul finit. Avem varză, conopidă, brocolli, varză creață, vinete, roșii, de toate și ne puteți găsi la stand din mijlocul lui iunie până în noiembrie. Noi am vândut în trecut și la Diamant, dar până la urmă am ales să rămânem în Dâmbu, ne simțim mai bine aici. Avem clienți fideli, am crescut deja generații de copii”, a spus în glumă Adela.

Szekely Sandor Lehel

Szekely Sandor Lehel este din Curteni, unde crește o mare de flori. Îi puteți găsi crizantemele în piață până spre 10 noiembrie.

„Momentan ne găsiți cu crizanteme în piață. Noi vindem aici în piața din Dâmbu, dar cele mai multe flori le duc la en-gros și în Suceava. Sunt aici de 5 ani deja și cred că aici în Dâmbu este cea mai bună piață din zonă. Sunt prețuri bune, umblă multă lume, cred că este un trafic mai mare decât în alte locuri”, a spus Szekely Sandor.

Text și foto: Elena POLEARUȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE