Share

Home / Administratie / FOTO: Omagiu adus artizanilor Marii Uniri în comuna Râciu

FOTO: Omagiu adus artizanilor Marii Uniri în comuna Râciu

Într-o însorită zi de octombrie, comunitatea din Râciu a adus un omagiu marilor personalități transilvănene care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri, cu ocazia dezvelirii busturilor lui Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băsești, Miron Cristea, Iuliu Hosu, Vasile Goldiș și Ștefan Cicio Pop.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 27 octombrie, în cadrul unui proiect de aniversare a Centenarului Marii Uniri finanțat de Ministerul Culturii, Cultelor și Identității Naționale, Primăria și Consiliul Local al comunei Râciu.

„Suntem aici să onorăm memoria înaintașilor noștri, să cinstim trecutul mândru în fața căreia ne înclinăm cu mult respect. Suntem prezenți la Râciu pentru a participa la reconstituirea trecutului lor istoric, pe care l-am eternizat în construirea acestui complex sculptural, opera sculptorilor Gheorghe Pop, Vasile Mureșan și Mihai Frunză. Susținerea financiară a acestei inițiative istorice și patriotice aparține Primăriei Râciu, cât și Ministerului Culturii, Cultelor și Identității Naționale. Sperăm ca această zi să rămână un simbol de referință pentru locuitorii comunei Râciu, și de ce nu, pentru noi toți, pentru rememorarea și repunerea în filele istoriei a acestor personalități”, a precizat în deschiderea momentului festiv, Ioan Dunca, secretarul Primăriei Râciu.

A urmat ceremonia de dezvelire a busturilor, stropirea și binecuvântarea cu apă sfințită a acestora, oficiată de reprezentanții bisericii ortodoxe prin preotul consilier cultural eparhial Ovidiu Botoi, și reprezentanții bisericii greco-catolice, reprezentată prin preotul vicar mitropolitan Ioan Fărcaș.

„A medita la viitorul patriei”

La fel ca și în urmă cu un secol la Alba Iulia, au fost prezenți reprezentanții bisericilor ortodoxă și greco-catolică care au adus un cuvânt de mulțumire celor din Rîciu pentru recunoașterea adusă înaintașilor, a celor care contribuit la marele act istoric de la 1 Decembrie de la Alba Iulia.

„Dacă acum o sută de ani, începând cu această perioadă, zeci și sute de mii de români din întreg cuprinsul Transilvaniei se pregăteau cu mic cu mare pentru a se îndrepta spre cel mai istoric loc al neamului românesc, cetatea de durere și de slavă a neamului, Alba Iulia, azi, într-un simbolic gest de recunoștință, Alba Iulia vine în mijlocul oamenilor de aici din Râciu. Printre cei care au contribuit decisiv la acest act istoric crucial se numără personalitățile pe care le-am comemorat în mod special aici la Râciu, ale căror busturi, statui monumente vor rămâne în mijlocul acestei comunități în semn de recunoștință față de ceea ce au făcut pentru neam și pentru țară. Observăm că printre cei care au stat în fruntea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia se numără și reprezentanți ai bisericii, Episcopul Miron Cristea și Episcopul Iuliu Hosu. Azi, noi privim spre ceea ce s-a petrecut atunci, de aceea ne revine datoria morală de a păzi legea ontologică și ființeala neamului românesc, de a ne apăra credința, de a ne respecta datinile și obiceiurile străbune, de a avea respectul cuvenit față de limbă, port și față de toate ingredientele care constituie ceea ce noi numim legea românească. Mai mult decât oricând, acum, la acest moment crucial, la acest moment festiv în care ne bucurăm cu toții, români de pretutindeni, de ceea ce s-a petrecut acum o sută de ani, ni se oferă și un prilej, nu doar ceremonial, ci și reflexiv, de a medita la viitorul patriei pentru care înaintașii noștri și-au dat viața”, a precizat părintele consilier cultural eparhial Ovidiu Botoi, reprezentantul Înalt Preasfințitului Părinte Irineu de Alba Iulia.

Pilda Sfântului Apostol Pavel

La rândul său, preotul vicar mitropolitan Ioan Fărcaș, reprezentantul Preafericirii Sale Lucian Mureșan, Cardinalul României, a subliniat momentul de aleasă cinstire și aducere aminte a marilor personalități care și-au pus viața în slujba înfăptuirii României Mari.

„Sfântul Apostol Pavel ne spune să ne aducem aminte de mai marii noștri, văzând cum eu și-au trăit viața, să ne mărturisim și noi credința. La acest eveniment este vorba de o aducere aminte, ceea ce reprezintă o actualizare a evenimentelor de atunci, acum, aici, trăite în spirit, în suflet, în simțire, așa cum ne îndeamnă și imnul nostru. A-ți aduce aminte înseamnă a te așeza în fluxul acesta de viață, de dăruire, de dreptate, de adevăr, de frumos, noi toți cei care astăzi trăim în România unită”, a precizat părintele vicar mitropolitan Ioan Fărcaș.

Deschiderea oficială a manifestărilor dedicate Centenarului

La rândul său, Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș, a punctat strădania celor din Râciu de a omagia personalitățile Marii Uniri.

„La acest moment de sărbătoare edilii locali au făcut un lucru extraordinar. E nevoie, înainte de a sărbători, să știm cu adevărat ce sărbătorim, pe cine omagiem, pentru că în afara unei lecții adevărate de istorie s-ar putea să judecăm greșit și să nu facem dreptate celor care cu adevărat și-au închinat toată munca vieții lor pentru acest deziderat, înfăptuirea Marii Uniri. Ce s-a întâmplat la Râciu , după părerea mea, este deschiderea oficială cu adevărat a manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Atunci când vrem să omagiem trebuie să lăsăm urme, iar aceste urme care au fost puse la Râciu, într-o adevărată catedrală sub cerul liber,  vor rămâne să ne dea mereu lecții de istorie, lecții de pilduire pentru că Miron Cristea, Iuliu Hosu, Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Goldiș și Ștefan Cicio Pop sunt nume pilduitoare, sunt modelele pe care să le urmăm în timp prin fapta lor”, a menționat Nicolae Băciuț.

Nemurirea prin artă

Printre vorbitori s-au aflat și doi dintre artizanii celor șase busturi, artiștii plastici Vasile Mureșan și Gheorghe Pop.

„S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Un om vrednic a nemurit aici în Râciu niște oameni foarte vrednici, niște eroi care și-au dat sufletul, viața și tot ce au avut în ei mai sfânt ca să unească acest popor. Noi, Vasile Mureșan, Gheorghe Pop și Mihai Frunză, am încercat să nu-i facem de râs, fapt pentru care am făcut aceste busturi care nemuresc acești eroi, oameni de seamă ai poporului român. Arta nemurește, iar cei din Râciu, domnul primar Ioan Vasu, domnul Nelu Dunca și toți ceilalți au făcut un lucru fantastic care trebuie scos în evidență”, a spus Vasile Mureșan.

„În Biblie există un text în care se spune așa: este un timp al semănatului și un timp al culesului. Cred că a venit timpul culesului. Pentru noi ca artiști, discursul nostru a fost în atelier, noi ne-am făcut treaba până acum. Ne simțim fericiți, mândri că am putut să contribuim la edificarea unui asemenea proiect, fapt pentru care mulțumesc în mod special primarului Ioan Vasu, secretarului Ioan Dunca, cu care am colaborat foarte bine. Dacă ne-am făcut lucrul cum trebuie, probabil vom mai colabora”, a menționat artistul plastic Gheorghe Pop.

Panteonul Câmpiei Transilvaniei

Vocea Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș a fost auzită în cadrul momentului festiv prin președintele prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, care a denumit ansamblul sculptural de la Râciu ca fiind Panteonul Câmpiei Transilvaniei.

„Ca și fiu al Câmpiei Transilvane, născut aici în apropiere de Râciu, îi ofer ca și diplomă primarului Ioan Vasu căldura mea sufletească, ca semn de prietenie și respect reciproc. Aș propune ca de azi înainte acest loc să se numească Panteonul din Câmpia Transilvaniei. Avem un Panteon la Țebea, unde știm că este înmormântat Avram Iancu, avem risipite oasele strămoșilor noștri prin toate aceste gloduri, cum li se spun în graiul nostru. Sunt mândru că am fost invitat să particip aici la Râciu unde sunt așezate pe soclu busturile unor mari bărbați ai acestui neam. Aș vrea să ne gândim și să apreciem că la baza acestor statui, în pământul de sub ele și împreună cu ele aduc căldură oasele celor care s-au risipit de-alungul vremii și a căror nume nu le cunoaștem și ale căror cruci nu mai știm pe unde sunt. E respectul pe care aș vrea să-l purtăm lor”, a subliniat prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop.

„Suntem aici de când îi lumea”

Ultimul, dar nu cel din urmă la cuvânt, a fost gazda momentului festiv, primarul comunei Râciu, Ioan Vasu, cu un adevărat manifest al Câmpiei Transilvane.

„Nu este un lucru ușor să conduci o comună în care s-a născut Gheorghe Șincai, patronul spiritual al comunei Râciu. Am să vorbesc de comuna Râciu din punct de vedere administrativ, de ceea ce trebuie să facem și să gândim pentru viitorul acestei Câmpii a Transilvaniei. Nimeni nu a vorbit de această Câmpie a Transilvaniei niciodată, numai când au avut nevoie de grâu, de prima sondă de gaz din Europa, numai când au avut nevoie de oameni ca și Gheorghe Șincai, ca tatăl lui Alexandru Papiu Ilarian, născut la Râciu. Asta este câmpia noastră. Niciodată nu am avut un parlamentar de pe Câmpie, toți sunt de la munte. Nu avem parlamentari atunci când trebuie să secerăm și să transmitem în portul Constanța, iar gazul să-l trimitem peste Carpați, iar ei să taie pădurile de 30 de ani și să le ducă. Noi semănăm, recoltăm în fiecare an, anual umplem portul Constanța , plus că am și făcut 200 de hectare de împăduriri. Așa că-i rugăm pe cei care taie să vină pe câmpie să învețe. Nu am niciun merit că am realizat acest complex sculptural, meritul este a celor care m-au ales primar în urmă cu 24 de ani. Pornind de la acest complex sculptural care l-am gândit în memoria celor 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, pentru mine o sută de ani nu este în regulă. L-am ascultat pe academicianul Ioan Aurel Pop, care este tot un câmpean, de lângă lacurile de la Țaga. Nu e bine spus 100 de ani, noi suntem aici de când îi lumea, de peste 3.000 de ani de când au apărut Carpații. Îi sărbătorim că este nevoie, ca să respectăm acest popor care a făcut Unirea, care nu a fost meritul niciunui om politic, a fost voința acestui popor minunat. Și Râciu a fost reprezentat la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia de preotul Nicoară, primarul care făcea parte din familia Ștefan Grigore Bucur Pop alături de un om extraordinar, care din 1919 până în 1931 a fost senator, Nicolae Vulc. Un proprietar venit din Săliștea Sibiului, stabilit la Râciu și care a trăit toată viața cu gândul la această câmpie și care ne-a reprezentat cu cinste. A murit în 1941 de inimă rea, când a fost ocupat Ardealul de Nord. Nădăjduiesc din tot sufletul că am fost înțeles în ce privește spusele mele. Nu m-am închinat și nu am îngenunchiat în fața nimănui, doar mă rog la bunul Dumnezeu să ne sprijine, să ne ajute să ne dea putere să mai avem câteva realizări”, a precizat Ioan Vasu.

Recital de cântec patriotic cu Nicolae Furdui Iancu

Momentul de sărbătoare a continuat cu acordarea de Diplome de Suflet celor care au pus umărul la reușita evenimentului, urmat de depunerile de coroane la busturile celor șase personalități ale istoriei neamului. Recitalul folcloric de muzică patriotică susținut de Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de grupul „Crai Nou” a consfințit o zi de sărbătoare la Râciu dedicată neamului românesc și a personalităților acestuia care și-au adus contribuția la înfăptuirea Marii Uniri.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sute de dansatori din România, aşteptaţi la startul Cupei Mirona 2018

Clubul Sportiv „Dansul Viorilor”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Reghin și Consiliul Județean …

Share
Share