INTERVIU. Oana-Ariana Chirilă, dansatoare: „Nu pot defini dansul, dar știu că dansul mă definește pe mine, ca om“

Oana-Ariana Chirilă este elevă în clasa a 11-a la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian“ și își alocă restul timpului marii ei pasiuni: dansul. Ce mai rămâne din timpul liber este petrecut la Teatrul Național Târgu Mureș ca voluntar sau cu prietenii, la câte-o vorbă. Oana-Ariana este decisă să își transforme pasiunea în vocație, este dispusă la sacrificii și vrea să se perfecționeze în permanență. O șansă importantă în acest sens s-a concretizat prin participarea la workshopul susținut de reputata coregrafă și dansatoare Ana Maria Lucaciu, în cadrul Festivalului Național de Teatru de la București. Timp de patru ore pe zi, cinci zile pe săptămână, Oana-Ariana Chirilă s-a apropiat tot mai mult de visul ei, sub supravegherea unei artiste pe care o stimează.
Am invitat-o pe tânăra dansatoare la o plimbare prin Cetate și am povestit despre relația ei cu dansul, aspirații și participări la evenimente artistice.

Reporter: Din câte știu, relația ta cu dansul este veche…
Oana-Ariana Chirilă: Am început să dansez la vârsta de 3 ani, la grădiniță, și am început cu baletul alături de doamna Ana Maria Kemendi și apoi, când am împlinit 7 ani și am început clasa I, m-a trimis la mama ei Elisabeta Kemendi, care practica la Liceul Pedagogic. Am luat ore de balet de două ori pe săptămână până în clasa a V-a, după care am evoluat peste nivelul grupei și m-am apucat să fac singură, acasă. În clasa a VII-a am am descoperit-o pe Georgiana Monica Grama și încă practic la Monique Ballet’s Studio, unde fac în paralel balet și dans contemporan cinci zile pe săptămână.

Rep.: Am remarcat că ai avut mai multe apariții scenice. În cadrul căror evenimente ai dansat?
O-A.C.: Am participat la evenimentul local Zacusca de Artă, am dansat de mai multe ori la Teatrul Național Târgu Mureș, am dansat în spectacolele noastre de final de an de la Monique Ballet’s Studio, în „Alice în Țara Minunilor“, în „Clownii“ și am participat la un concurs internațional de dans contemporan la Viena, unde a fost genial: am câștigat locul II cu un solo coregrafiat de mine, intitulat „Speech“, locul I la Grup balet și am luat Mențiunea I la proba de trio.

O dansatoare precoce

Rep.: Te interesează în special partea de coregrafie sau cea de dans? Sau merg mână-n mână.
O-A.C.: Merg mână-n mână, nu ai cum altfel. Ambele mă atrag foarte tare. De mică am vrut să devin și balerină, dar și profesoară.

Rep.: Asta îți dorești în continuare?
O-A.C.: Da.

Rep.: Care ar fi pasul următor, după ce termini liceul?
O-A.C.: O facultate afară, pe coregrafie, sau la noi, la UNATC, tot la coregrafie.

Rep.: Care sunt coregrafii români și străini pe care îi apreciezi?
O-A.C.: Gigi Căciuleanu, Andreea Novac, pe care am descoperit-o recent, iar din afară, apreciez de fapt tot o coregrafă româncă. Este vorva de Ana Maria Lucaciu, care locuiește în prezent la New York, și a susținut un workshop de dans contemporan la FNT.

Rep.: Pe ea o știai de mult?
O-A.C.: Da, indirect, dar nu reușisem să o cunosc personal.

Rep.: Cum a decurs procesul de recrutare pentru workshop? A fost o selecție făcută de ea?
O-A.C.: Nu neapărat de ea, dar am reușit să intru la workshop și cu ajutorul ei pentru că m-am înscris în penultima zi, și după două zile am sunat la UNITER să mă interesez dacă m-au repartizat. Mi s-a spus că sunt prima pe lista de așteptare. Eu înainte vorbisem cu Ana Maria despre workshop, mi-a spus în ce va consta și dacă pot participa, după care mi-a trimis link-ul de înscriere. Pe urmă s-a eliberat un loc și a vorbit la UNITER ca să mi-l dea mie. Am fost foarte bucuroasă.

Rep.: Câți participanți ați fost?
O-A.C.: 25, împreună cu Ana Maria.

Rep.: Ce vârste aveau?
O-A.C.: (râde) Am fost cea mai mică. În rest aveau peste 20 de ani, terminaseră deja facultatea sau erau la master. În afară de patru sau cinci coregrafi, erau cu toții actori. A fost ceva ciudat, dar interesant în același timp.

„E coregrafia ta, e momentul tău, lumea vede ce vrei tu să vezi“

Rep.: Cum a decurs prima ta zi?
O-A.C.: A fost destul de lejeră pentru că eu știam deja ce înseamnă coregrafia, ce înseamnă dansul contemporan. A fost pe de o parte amuzant să mă uit la ei. Actorii și coregrafii au stiluri diferite: coregraful dansează și se exprimă cu corpul, pe când actorul vorbește și a fost mai greu să își dea drumul corpului.

Rep.: Ce și-a propus workshopul ca finalitate?
O-A.C.: Să ne cunoaștem corpurile mai bine, să vedem care părți sunt mai flexibile, în care părți putem avea mai multă încredere pe o anumită mișcare.

Rep.: Ana Maria Lucaciu l-a ținut singură?
O-A.C.: Da, singură, însă a mai venit și un domn coregraf, J.B., din New York, care ne-a mai dat indicații. A fost chiar interesant. În ultima zi a mai venit o doamnă, Vania, care a dansat cu noi.

Rep.: Cum ți s-a părut Ana Maria?
O-A.C.: E o persoană super interesantă, genul ăla de om care nu merge după tipare, pur și simplu face ce simte și cum simte. E persoana cu care poți să vorbești orice. Dansa cu noi. De exemplu, am avut un exercițiu: eram patru într-o linie și trebuia să dansăm folosindu-ne de arhitectura spațiului. La un moment dat, o fată a stagnat, iar Ana Maria a început să danseze pe lângă ea. Când vezi pe cineva că dansează în fața ta îți e mult mai ușor fiindcă mai și copiezi o mișcare. De asemenea, noi „furam“ unul de la celălalt câte o mișcare și prin asta ne conturam drumul.

Rep.: Care au fost cele mai importante câștiguri în urma workshopului?
O-A.C.: Am învățat să am mai multă încredere în mine și în mișcare, pentru că nimeni nu știe ce vrei să faci. E coregrafia ta, e momentul tău, lumea vede ce vrei tu să vezi.

Ambiție, perseverență și visuri mari

Rep.: Ai o definiție pentru dans?
O-A.C.: Nu îl pot defini, dar știu că dansul mă definește pe mine, ca om, și asta simt că trebuie să fac mai departe.

Rep.: Ce fel de om ești tu?
O-A.C.: Îmi e foarte greu să vorbesc despre mine, dar pot spune că sunt foarte ambițioasă și dacă îmi pun în cap să fac ceva, nu mă las până nu finalizez planul. Sunt ordonată, dar dezordonată în geanta de balet. Dacă te-ai uita în geanta fiecărei balerine sau coregrafe, ai vedea că arată precum Cutia Pandorei. Sunt perseverentă.

Rep.: Dacă tot spui că realizezi tot ce-ți pui în cap, ce ți-ai stabilit pentru următorii cinci ani?
O-A.C.: Să pot să predau pe timpul facultății și să am sala mea. Aș vrea și în New York, dar e un vis prea mare pentru următorii cinci ani. Rămâne de văzut.

A consemnat Andrei VORNICU