Topul Firmelor Mureşene 2018. Nagy Zsigmond, subprefect: „Sunteţi nişte eroi!” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 577 Vizualizări

Topul Firmelor Mureşene 2018. Nagy Zsigmond, subprefect: „Sunteţi nişte eroi!”

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a fost reprezentată la cea de-a 25-a ediţie a Galei Topul Firmelor Mureşene de subprefectul Nagy Zsigmond, care a afirmat despre oamenii de afaceri care susţin economia judeţului, şi implicit a ţării, că sunt „adevăraţii eroi” ai României.

“Sunt onorat să mă aflu, astăzi, în mijlocul dumneavoastră, fiindcă ştiu că sunteţi cei care susţineţi cu adevărat economia judeţului Mureş şi a României. Fără efortul pe care îl depuneţi zi de zi, fără ambiţia şi perseverenţa dumneavoastră economia ţării nu ar prospera, iar oamenii nu ar avea asigurat traiul pentru ziua de mâine. Pentru mine sunteţi nişte eroi, adevăraţii eroi ai acestei ţări, fiindcă mulţi aţi reuşit în cei 29 de ani de democraţie să învăţaţi de la zero regulile economiei de piaţă şi să deveniţi la fel de competitivi ca şi afaceriştii din Vestul Europei, cu tradiţie de zeci sau poate chiar sute de ani”, a menţionat Nagy Zsigmond.

“Mă înclin cu respect în faţa dumneavoastră”

În discursul său, subprefectul judeţului Mureş a subliniat tradiţia în materie de business existentă în România, idee argumentată printr-un citat din activitatea directorului general al Institutului de Studii Financiare Bucureşti.

“Citeam ieri o concluzie a directorului general al Institutului de Studii Financiare Bucureşti, Ion Stancu, potrivit căreia România a avut neşansa, din 1950 încoace, să se rupă total de legile economiei de piaţă, prin adoptarea economiei socialiste, iar după 1989 românii au fost nevoiţi să înveţe ceea ce înainte era foarte bine cunoscut. Domnul Ion Stancu îşi argumenta poziţia printr-o lucrare din perioada interbelică a profesorului Constantin Gheorghe Demetrescu, care demonstrează că economia de piaţă se studia în şcolile comerciale româneşti şi conţinea toate elementele şi principiile valabile şi astăzi, doar că purtau denumiri româneşti. Precum vedeţi, faptul că am spus că sunteţi nişte eroi nu este exagerat şi mă înclin cu respect în faţa dumneavoastră”, a afirmat Nagy Zsigmond.

Cea de-a 25-a ediţie a Galei Topului Firmelor Mureşene, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, s-a desfăşurat joi, 25 octombrie, în incinta Centrului de Evenimente RAB din Sângeorgiu de Mureş.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE