Home / Cultură / FOTO: „100 de ani în 10 zile”, un eveniment încheiat cu succes în anul Centenarului
Victor Socaciu a interpretat faimoasa „Blowing in the wind” în limba română

FOTO: „100 de ani în 10 zile”, un eveniment încheiat cu succes în anul Centenarului

Distribuie

În seara zilei de duminică, 28 octombrie, s-a încheiat un eveniment de anvergură în orașul nostru, eveniment realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Asociația Transilvană pentru Cultură, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș, Academia Română și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, intitulat „100 de ani în 10 zile”.

Cei prezenți au avut ocazia să îi asculte pe Holograf, Compact, Vunk, Gândul Mâței, Emeric Imre, Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Ducu Berți și Vasile Șeicaru, concerte care au fost transmise și la TV, să vadă un foc de artificii în încheiere și chiar să deguste gulyas-ul făcut de bucătarii care au participat la un concurs de gătit.

A fost o seară frumoasă, cu concerte scurte, de câte 30 de minute, care nu au dat timp de răgaz celor prezenți, în număr de peste 3.000 de oameni, să se plictisească. Pe lângă numele consacrate din România, au fost și cei de la Gândul Mâței din Republica Moldova, care prin piesele lor, inclusiv „Generație în blugi”, au adus un omagiu celor care au urcat alături de ei pe scenă în seara zilei însorite de duminică.

Un eveniment creat într-o săptămână de muncă asiduă

Organizatorul principal al evenimentului, Raul-Felix HODOȘ, lector univ. dr., UMFST Târgu-Mureș, a pornit această idee din iunie, când a aplicat pentru proiect împreună cu echipa sa. „Toată echipa de la firma noastră de avocați și insolvență, de 7-8 persoane, Electrecord cu care am intrat în legătură pentru partea artistică, cu prietenii noștri de la București, Irina și Mihai, toți am muncit, în total cam 20 de oameni, și am reușit să facem în 10 zile 12 conferințe, 11 concursuri, 4 concerte, 3 expoziții și un foc de artificii”, ne-a spus el.

Cele 10 zile de evenimente au fost făcute la foc alert. „Dacă stau să mă gândesc, acum 10 zile a fost greu, au fost momente în care mă gândeam că nu se mai poate, însă am reușit și din mers anumite lucruri, am reușit să le facem așa încât să fie bine. Până la urmă am avut ca timp de pregătire doar o singură săptămână. Am început în 10 octombrie, după ce s-a semnat de către domnul ministru contractul și noi am început seria de evenimente în 18, când deja au început să apară prima serie de invitați”, a spus organizatorul evenimentului, Raul-Felix Hodoș.

 

Seria de evenimente a fost deschisă vineri, 19 octombrie, cu Conferința națională „Actele Marii Uniri” în Aula Magna a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Litere în prezența primarului Dorin Florea care a și ținut un mic discurs pe tema României și ce înseamnă a fi român, eveniment în cadrul căruia s-au susținut o serie de comunicări științifice, a fost prezentat vernisajul expoziției de documente întocmite în perioada Marii Uniri și a Primului Război Mondial din arhiva CNSAS, dar a și avut loc lansarea de carte „Istoriografia clujeană sub supravegherea Securităţii (1945 – 1965)” scrisă de Liviu Pleșa.

Sâmbătă, 20 octombrie, au avut loc nu mai puțin de 4 evenimente: concursul cu tema „Actele Marii Uniri” unde au fost invitați să se înscrie și să participe elevi ai claselor a XII-a de la instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Mureș, precum și studenți și masteranzi de la UMFST și alte universități din țară, o expoziție audio-video cu materiale din Fonoteca de aur a Casei de Discuri Electrecord, un concert al Orchestrei Naționale de Suflători din București și lansarea albumului „Valori muzicale românești”, produs de Royal Studio Production și Electrecord, album care a fost împărțit gratuit persoanelor care au participat la conferințe și în ultima seară de concerte.

Duminică, 21 octombrie, a avut loc conferința „100 de ani de drept” cu patru paneluri în care diverși profesori și oameni de cultură și-au prezentat lucrările științifice pe multiple teme ale dreptului, printre care și proprietatea intelectuală. Ziua a continuat cu un vernisaj de expoziție de pictură intitulat „Unitatea națională în arta modernă” și s-a încheiat cu un concert festiv Opera Group Project care un interpretat un program de muzică românească.

Raul-Felix Hodoș, organizatorul evenimentului, în cadrul Conferinței de Drept

Numeroase conferințe pe diverse teme

Luni, 22 octombrie, a fost o zi dedicată în întregime gazului printr-un workshop intitulat „100 de ani de exploatare a gazului”.

Marți, 23 octombrie, la UMFST Târgu-Mureș a avut loc conferința cu tema „100 de ani de medicină” în cadrul căreia rectorul UMFST prof. dr. Leonard Azamfirei a ținut un cuvânt de deschidere memorabil, s-a discutat istoria medicinii mureșene și s-au acordat diplome de excelență personalităților marcante ale medicinei și farmaciei.

Miercuri, 24 octombrie, în cadrul UMFST Târgu-Mureș a avut loc o nouă conferință, în Aula Tudor Drăganu, pe tema „100 de ani de învățământ. Perspectivele educației în următorii 100 de ani în România”. Cu invitați de marcă de la Institutul de Studii Financiare din București, inspectorul școlar general Ioan Macarie, dar și profesori de la universitățile locale, conferința a reușit să acopere idei de trecut și viitor din domeniul învățământului românesc.

Joi, 25 octombrie, s-a desfășurat conferința cu tema „100 de ani de multiculturalitate în Provinciile Române Unite”, iar vineri, 26 octombrie, aceasta a fost urmată de conferința „100 de ani de istorie militară”, zi care a coincis cu Ziua Armatei Române și la care au participat generali de brigadă, coloneli, dar și profesori și oameni de cultură din țară. Ziua de vineri a fost încheiată de un concert susținut de Filarmonica Târgu-Mureș, un real succes, teatrul Ariel nefiind destul de încăpător pentru public, mulți rămânând în picioare.

Sâmbătă, 26 octombrie, mureșenii au avut parte de un workshop pe tema „100 de ani de cultură fizică”, concursuri sportive (volei, tenis, handbal, bachet, gimnastică artistică, gimnastică aerobică, dans sportiv, înot, ciclism, alergare și fotbal), concurs de gătit cu tema „Produse românești din ultima sută de ani” și un concert de muzică populară unde cei prezenți au avut ocazia să o asculte, printre alții, pe îndrăgita cântăreață Veta Biriș.

Cele 10 zile au fost dedicate tuturor mureșenilor

Seria de evenimente a fost declarată încheiată duminică, când s-au sărbătorit cei care ajută comunitatea fără să ceară nimic în schimb în cadrul evenimentului „100 de ani de voluntariat”, a avut loc un show de modă unde s-au prezentat până și ii românești care au 100 de ani, au fost premiați câștigătorii concursurilor sportive, de gătit și cel cu tema „Actele Marii Uniri” și la final, a avut loc concertul menționat de muzică ușoară și folk. Pentru a marca închiderea celor 10 zile, organizatorii au dat drumul la un foc de artificii.

Pe lângă aceste evenimente, au mai avut loc câteva care au apărut pe parcurs în program datorită disponibilității oamenilor, printre care amintim Conferința de arbitraj, Conferința în dreptul muzicii, „100 de ani de valori și tradiții românești”, Conferința de administrație publică și românească și cea de voluntariat.

„Au fost peste 500 de oameni care au venit din alte orașe ca să conferențieze la noi, iar pe lânga asta, putem spune că ne-am adresat întregului public mureșean. Conferințele s-au desfășurat în aulă la Facultatea de Economie și Drept, la cea de Farmacie, în Sala Oglinzilor, unde am avut invitat ambasadorul Olandei pentru Conferința de multiculturalitate. Am fost surprins că nu am avut refuzuri din partea celor care au promis că vin”, ne-a spus Raul Hodoș.

Organizatorii țin să menționeze că au avut un real sprijin din cadrul administrației. „Fără sprijinul primăriei nu puteam să facem acest eveniment. Doar în data de 10 octombrie, când am primit finanțarea, le-am spus că putem organiza proiectele și totul s-a mișcat foarte repede. Am primit avizele, acordul de a pune scena în Cetate, focul de artificii. Plus că și la deschidere a venit domnul primar”, a declarat mulțumit Raul Hodoș. „Mă bucur că ne-am implicat și că mureșenii au fost alături de noi. Nu doar la concerte, ci mai ales la conferințe. Au venit mulți la conferința de drept, dar și la cea de medicină, Actele Unirii, cea de învățământ unde am avut un panel de educație financiară cu idei istorice”, a adăugat lectorul universitar.

În anul Centenarului, să învățăm să fim mai uniți

„Dacă s-a întâmplat ca în timpul vieții mele să fie 100 de ani de când avem o țară întreagă, și am fost în putere să facem aceste lucruri, peste 100 de ani nu știu dacă voi mai putea face așa ceva. Noi de obicei organizăm tot felul de evenimente, facem școlile de vară pentru studenți, am avut mai multe conferințe pe diverse teme, tot legate de universitate și am zis că sărbătoarea aceasta ar trebui să fie pentru toată lumea. Bineînțeles, s-a creat pornind de la Universitate, din cauza profesiei mele de cadru didactic, însă am vrut să o deschidem spre public”, a spus Raul Hodoș.

Au încercat să acopere toate domeniile. „Bineînțeles că am început cu istorie, însă am avut și drept, medicină, economie, inginerie prin exploatarea gazului practic, inclusiv teatru, muzică, am avut expoziții, de toate. Sper că nu am lăsat nimic pe dinafară”, a declarat Raul Hodoș.

Organizatorii spun cu bucurie că cele 10 zile ne-au adus pe toți împreună. „A fost primul eveniment în care practic după unirea universităților, am fost toți împreună. Altfel, se fac manifestările pe domenii și e greu să ne întâlnim colegii. Ori acum, la o manifestare interdisciplinară, practic au fost implicate toate facultățile”, a spus el. Însă acest concept de prietenie poate fi aplicat la o scară mai largă. Întrebat care sunt concluziile sale după ce a ascultat atâtea păreri și lucrări științifice și istorice despre cei 100 de ani de România și care a fost cea mai mare greșeală a românilor de-a lungul timpului, Raul Hodoș a răspuns prompt. „Cred că ne războim prea mult unii cu alții. De aici vin foarte multe lucruri pe care n-am reușit în 100 de ani să le reparăm. Pentru că avem orgolii prea mari și chiar dacă avem un interes comun, mulți dintre noi țin cu „eu am dreptate”. Nu merge așa. Și aici m-am bucurat pe acest proiect că oamenii au uitat de partide, de problemele diverse pe care le are fiecare, pur și simplu au venit și am fost împreună”, a conchis organizatorul.

Pentru a marca încheierea acestui eveniment, în 1 decembrie la Alba-Iulia se plănuiește lansarea a 3 volume care vor conține informațiile din cadrul conferințelor care au avut loc în aceste zile: „100 de ani de drept”, „100 de ani de istorie românească” și „100 de ani de învățământ”. Va apărea și un album foto care va fi postat on-line.

Text și foto: Elena POLEARUȘ


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

PROPUNERE. Consiliu Comunitar Consultativ în Ungheni

Distribuie Primarul orașului Ungheni, Victor Prodan, a inițiat, în data de 26 martie, un proiect …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.