Share

Home / Administratie / Peste 61 de kilometri de drumuri judeţene, asfaltaţi în 2018

Peste 61 de kilometri de drumuri judeţene, asfaltaţi în 2018

În decursul anului 2018, la nivelul judeţului Mureş au fost asfaltaţi 61,8 kilometri de drumuri judeţene în cadrul programului anual de reabilitare și întreținere a drumurilor județene derulat de Consiliul Judeţean Mureş.

Creştere faţă de anii 2016 şi 2017

Anunţul a fost făcut de Péter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, miercuri, 31 octombrie, cu prilejul unei conferinţe de presă.

„Am încercat să mărim ritmul acestor lucrări pe care în fiecare an trebuie să le executăm. Astfel, în anul 2018 am reuşit să turnăm covoare asfaltice pe 61,8 kilometri de drumuri judeţene. Valoarea totală a lucrărilor este de 12,6 milioane de lei. Comparativ cu anii precedenţi, în 2016 au fost 31,057 kilometri, iar în 2017 au fost 45,5 kilometri. Am încercat să mărim cantităţile, este o tendinţă de creştere. Aş dori, şi aşa am discutat şi cu colegii din Consiliul Judeţean, ca aceste cantităţi să încercăm să le mărim pentru anii următori, pentru că drumurile judeţene fac legături între regiuni, fac legături chiar între judeţe şi este important ca starea lor să fie cât mai bună”, a declarat Péter Ferenc.

Plombări de 1,5 milioane de lei

Tot în acest an, în cadrul programului anual de reabilitare și întreținere a drumurilor județene desfăşurat de Consiliul Judeţean Mureş s-au realizat plombări în valoare de 1,5 milioane de lei.

„Am reuşit să încheiem un contract cadru în baza căruia încheiem contracte subsecvente. Anul acesta deja s-a reuşit realizarea plombărilor în primăvară, în luna mai. Deoarece avem mari probleme cu achiziţia publică, aceasta este singura posibilitate prin care putem să evităm ca de exemplu o licitaţie să fie contestată şi lucrările să nu poată să fie executate decât poate în toamnă sau să rămână pentru anii următori, deoarece licitaţiile sunt de multe ori contestate”, a explicat Péter Ferenc.

Pregătiţi pentru sezonul hibernal

Referindu-se la apropiatul sezon rece, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a arătat că autorităţile judeţene sunt pregătite să facă faţă deszăpezirilor de pe drumurile judeţene.

„Pentru întreţinerea de iarnă avem contracte cadru. S-au încheiat contractele subsecvente pentru anul acesta, deci suntem pregătiţi în orice moment să dăm ordinul de începere pentru întreţinerile de iarnă şi asta este soluţia pe care am găsit-o ca să nu mai existe acele probleme – că nu suntem pregătiţi niciodată pentru iarnă, ca să existe contracte cadru pe mai mulţi ani şi contracte subsecvente pentru fiecare perioadă a anului, cum este acum, pentru deszăpeziri, până în 31 decembrie, şi în 31 decembrie facem unul pentru anul următor, între 1 ianuarie şi 31 martie de obicei, cu posibilitate de prelungire în caz de necesitate”, a punctat Péter Ferenc.

Drumuri asfaltate în 2018

Zona Sâncrai: 17,1 kilometri

– Pe DJ 152A Târgu-Mureș – Band – Iernut 4,3 km în zonele localităților Sâncraiu de Mureș (0,8 km), Band (1,6 km) și Iclănzel (1,8 km);

– Pe DJ 152B Pănet – 3,1 km în zona localității Pănet;

– Pe  DJ 151D Ungheni – Acățari – 9,7 km între localitățile Gheorghe Doja – Crăciunești.

Zona Gorneşti: 6 kilometri

– Pe DJ153A Ernei – Eremitu – 2 km în zona localității Isla;

– Pe DJ 153B Dumbrăvioara – Fărăgău – 4 km între localitățile Dumbrăvioara și Glodeni.

Zona Găneşti: 9,1 kilometri

– Pe DJ 142 Târnăveni – intersecţia DJ 151B – Bălăușeri, 3,5 km pe tronsonul Idrifaia – Suplac (2,4 km) și 1,1 km în zona comunei Bălăușeri;

– Pe DJ 142A Gănești – Băgaciu – 2,6 km, din care 1,4 km în zona Gănești și 1,2 km în zona comunei Băgaciu;

– Pe DJ151B Ungheni – Căpâlna de Sus – Idrifaia – limită județ Sibiu – 3,06 km din care 1,17 Goga – comuna Bahnea și 1,8 km în zona Cund – comuna Bahnea.

Zona Miercurea Nirajului: 7,5 kilometri

– Pe DJ 135A Viforoasa – Miercurea Nirajului-Hodoșa – 7,5 km pe 4 tronsoane de drum, respectiv 1,9 km în zona comunei Neaua, 2,5 km între Rigmani și Miercurea Nirajului, 2,3 km la ieșirea din Miercurea Nirajului către Valea și 0,78 km între Mitrești și Hodoșa.

Zona Reghin: 11,7 kilometri

– Pe DJ 135C Reghin – Lăpușna – 4,03 km din care 2,13 km în zona Ibănești Sat – Isticeu și 1,9 km de la Podul Pruncului la Ibănești Pădure;

– Pe DJ 154 Reghin –  Batoș – 4,3 km în zona localităților Reghin, Dedrad, Goreni și Batoş;

– Pe DJ 154A Reghin – Rușii Munți – Deda – 1,7 km pe trei tronsoane aferente localităților Ideciu de Jos, Aluniș și Rușii Munți – Filea;

– Pe DJ Văleni – Vătava – 1,7 km în zona localității Vătava.

Zona Şăulia: 10,1 kilometri

– Pe DJ 107G limită județ Alba – Cecălaca – Luduș – 3 km în zonele Cecălaca – Ațintiș;

– Pe DJ 151 Luduș – Sărmaș – limită județ Bistrița Năsăud – 5,3 km, respectiv Luduș – Sânger (1 km), Luduș – Tăureni (1,01 km), Tăureni – Zau de Câmpie (1,4 km) și Zau de Câmpie – intrare DJ151A (1,9 km);

– Pe DJ 151A Șăulia – Band – 1,5 km în zona localităților Șăulia și Grebenișu de Câmpie;

– Pe DJ 153C Sânger – Papiu Ilarian – 0,37 km.

În cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) Consiliul Județean Mureș a câştigat finanţare pentru realizarea a patru proiecte de investiții:

– ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe DJ151B Bahnea – Cund – limită județ Sibiu”.

Valoarea proiectului este de 3,1 milioane lei, se va asfalta o porţiune de 1,85 kilometri, contractul este semnat pentru proiectare şi execuţia lucrărilor, stadiul actual al proiectului fiind planificarea şi obţinerea avizelor;

– ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe drumul județean DJ133 Mureni – Archita – limită județ Harghita”.

Valoarea proiectului este de 16 milioane lei, se va asfalta o porţiune de 9,7 kilometri. Contractul este semnat pentru proiectare şi execuţia lucrărilor, stadiul actual al proiectului fiind perioada de planificare şi obţinerea avizelor;

– ”Lărgire drum județean DJ154J Breaza – Voivodeni – Glodeni.”

Valoarea proiectului este de 12,79 milioane lei, drumul va fi lărgit pe o porţiune de 8,8 kilometri, iar contractul va fi semnat săptămâna aceasta;

– ”Reabilitare drum județean DJ151 Luduș – Sărmașu – limită județ Bistrița-Năsăud”.

Valoarea proiectului este de 1,1 milioane lei, se va asfalta o porţiune de 1 kilometru, iar în 22 octombrie a fost predat amplasamentul constructorului.

Alex TOTH

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Înscrieri pentru “Revelionul persoanelor vârstnice”

Primăria municipiului Târgu-Mureş, în parteneriat cu asociațiile persoanelor vârstnice, invită pensionarii cu domiciliul sau reședința …

Share
Share