Home / Agricultura / Folii biodegradabile, oferta SC Indra Import-Export SRL la INDAGRA

Folii biodegradabile, oferta SC Indra Import-Export SRL la INDAGRA

Distribuie

Târgul  internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei – INDAGRA a prilejuit prezența  societății Indra SRL, cu sediul în comuna Livezeni, cu o gamă de produse de folii și confecții din polietilenă destinate agriculturii.

La loc de cinste în portofoliul de produse a fost folia de mulcire biodegradabilă, o alternativă a foliilor din polietilenă destinată atât legumiculturii cât și creșterii fructelor și a viței de vie.

„Este pentru prima dată când participăm la un târg de o asemenea amploare și tematică cum este INDAGRA. Prezența noastră aici este pentru a face o evaluare a pieței, în special o evaluare a agriculturii din România, și în același timp de a promova o parte din produsele pe care firma noastră le produce, în mod special o folie biodegradabilă destinată atât agriculturii clasice cât și agriculturii bio. Această folie biodegradabilă are la bază materiile prime  care la rândul lor sunt fabricate tot din vegetale, amidon de porumb și cartof. Prin intermediul utilajelor care le avem putem obține acest produs, care are o serie de avantaje. Unul din cele mai importante este acela că are un rol important în protecția mediului,în sensul că această folie se degradează în sol, microrganismele existente în pământ practic o distrug. Fermierul nu mai are astfel greutatea de a scoate la sfârșitul sezonului această folie și de a face ceva cu ea. Deșeurile au în prezent un impact foarte mare asupra mediului iar legislația în vigoare nu este deloc una permisivă și atunci, pe lângă celelalte avantaje, noi venim în întâmpinarea agricultorilor și cu acest produs”, ne-a declarat Angela Apostol, director comercial SC Indra  Import-Export Livezeni.

„Este o folie naturală, se pune pe pământ, își face treaba și rămâne acolo”

Prezența la INDAGRA reprezintă un prim pas în ce privește aprofundarea pieței de profil, produsul fabricat de societatea din Livezeni  captând  interesul fermierilor prezenți la târg.

„Sperăm să avem succes cu acest produs, după câteva ore de la deschiderea târgului avem deja oameni interesați de produsele noastre. Poate ne vom extinde, atât pe piața națională și de ce nu pe cea internațională cu acest produs.Foliile vor fi produse de către noi. La INDAGRA suntem să luăm pulsul pieței. Avem cu ce, avem sursa de materie primă, avem utilajele necesare , precum și piața pe care dorim să ne-o formăm. Este un produs cu o oarecare sezonabilitate, se fabrică la începutul anului de către producător după care  agricultorul care îl achiziționează  în vederea pregătirii solului. Se poate folosi atât în câmp deschis cât și în solarii, sere. Aplicabilitatea este una destul de mare , începând de la tot ce înseamnă legumicultură , până la vița de vie. Are aplicații pe care le aflăm de la cei care sunt mult mai avizați și care folosesc această folie. Mai pe românește, este o folie naturală, se pune pe pământ, își face treaba și rămâne acolo”, a subliniat reprezentantul societății Indra Import-Export SRL din Livezeni.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Fermă zootehnică scoasă la licitație pentru 29.800 de euro

Distribuie Societatea Alpinsolv SRL, în calitate de lichidator judiciar al SC Maris Group Construct SRL, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.