Sub semnul Centenarului, 1918 – 2018. Mureşeni la Marea Unire (I). Pregătiri de război. Sacrificiul mureşenilor plecaţi pe front

În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, lumea era deja împărțită în ceea ce azi – eufemistic vorbind – denumim „sfere de influență”, în fapt fiind vorba despre imperii coloniale în care, sub lozinca „misiunii civilizatoare a omului alb”, aveau loc atrocități greu de imaginat împotriva indigenilor. Frontierele acestor imperii coloniale nu erau precis delimitate și nici definitive, ele fiind destul de „volatile” din punct de vedere teritorial, iar multe dintre războaiele cu caracter colonial – în Africa, spre exemplu – s-au purtat de adevărate armate de indigeni (conduse însă de ofițeri britanici) tot împotriva indigenilor, dar în beneficiul omului alb. Anglia, cu un imperiu colonial de 30 de milioane de km2 și circa 400 de milioane de locuitori, alături de Franța cu un imperiu colonial de doar 10 milioane de km2 și numai 48 de milioane de locuitori, erau principalele beneficiare ale acestei împărțiri realizate în cea mai mare parte prin violență sau/și prin coruperea și apoi concursul unor șefi locali.

Noi pretenții coloniale

Pretenții însă, mai mult sau mai puțin deschise pentru o nouă reîmpărțire a imperiilor coloniale existente deja, emiteau din ce în ce mai frecvent state precum Belgia, Olanda, Portugalia – ele însele având la acel moment colonii -, dar în mod deosebit cele mai vocale în acest sens erau însă Italia și Germania, intrate abia după 1870 în „corul celor mari”, an de referință dacă avem în vedere constituirea lor ca state unitare.

În acest context geopolitic foarte complicat, nu sunt deloc de negljat nici interesele politice și economice ale SUA, Rusiei și Japoniei. Dacă zona Asia-Pacific, precum și cea a continentului african erau principalele subiecte de dispută colonială aflate pe agenda politică internațională, continentul european avea el însuși un „călcâi al lui Ahile” reprezentat de zona Balcanilor, zonă în care se intersectau interesele divergente a trei mari imperii multinaționale anacronice: Imperiul Austro-Ungar, Rusia țaristă și Imperiul Otoman.

Un război aproape anunțat

În anul 1914 nimic nu mai putea surprinde în ceea ce privește probabilitatea tot mai crescută a unui conflict armat de mare anvergură. Dezacordurile devenite ireconciliabile dintre Marile Puteri grupate în cele două alianțe, conduceau spre un deznodământ previzibil, dar cu urmări dezastruoase, urmări ce încă nu fuseseră estimate la acel moment. Hotărârea fusese luată în marile cancelarii ale timpului și era doar o chestiune de timp până când flăcările unui război devastator – așa cum omenirea nu mai cunoscuse până la acel moment – avea să cuprindă Europa și apoi întreaga lume.

Lipsea doar pretextul…. unul convenabil și credibil. Sarajevo, 28 iunie 1914, a fost un asemenea moment. În mai puțin de o lună războiul avea să devină unul european și ulterior unul mondial. Așa cum dealtfel se poate vedea și din tabelul de mai jos, în anii premergători Primului Război Mondial, în ciuda mesajelor pacifiste, Marile Puteri ale momentului au acționat de fapt în sensul pregătirii războiului și au chemat sub arme efective impresionante pregătindu-se pentru marea confruntare ce avea să vină.

  (După Popa, M., „Primul Război Mondial, 1914-1918”, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1979, p. 465)

Sacrificiul românilor ardeleni

Cifra de 9 milioane de oameni mobilizați de Austro-Ungaria pe parcursul celor patru ani de război, reprezenta circa 17,2% din populația imperiului.

Din Transilvania, provincie austro-ungară, între 1914 – 1918 au fost trimiși pe front circa 926.500 de oameni, adică 10% din totalul armatei austro-ungare, iar din acest număr circa 484.373 erau români, adică 52% din totalul militarilor transilvăneni și 5,3% din numărul total al armatei austro-ungare.

Un număr de 257.110 militari mobilizați erau maghiari din Transilvania și din aceeași provincie au mai fost mobilizați și 87.750 de militari de origine germană.

Interesant este faptul că din totalul românilor transilvăneni mobilizați în această armată, 449.796 au fost trimiși să moară efectiv pe câmpurile de luptă și numai 34.578 au fost repartizați la partea auxiliară, adică în spatele frontului. Pe câmpurile de luptă unde au acționat unitățile armatei austro-ungare au murit 41.739 de români, iar un număr de 11.275 au murit ulterior, din cauza rănilor și bolilor.

Un număr de 25.405 de români transilvăneni au devenit invalizi de război în urma rănilor căpătate pe front, iar 120.000 de români transilvăneni au căzut prizonieri de război la ruși (dintr-un număr total de de circa 2 milioane de prizonieri luați de ruși, din armata austro-ungară).

Jertfele din rândul românilor mureșeni

Despre militarii români transilvăneni participanți la Primul Război Mondial, în calitate de militari în armata austro ungară, a scris foarte documentat ziaristul și istoricul Teodor V. Păcățian, într-o lucrare de referință publicată în perioada interbelică și anume „Jertfele românilor din Ardeal în războiul mondial”, apărută la Sibiu, în 1923. În acest moment este însă greu să oferim cititorilor o cifră exactă a mureșenilor participanți la Primul Război Mondial, pe etnii, și asta pentru că județul Mureș, cel de astăzi, însumează în cea mai mare parte localitățile fostului comitat austro-ungar Mureș-Turda, dar și localități din fostele comitate Târnava Mare și Târnava Mică. Cifrele istoricului Păcățian se referă doar la participanții din rândul populației românești din Transilvania, în timp ce istoricii maghiari au în vedere propria lor etnie și uneori îi înglobează în statisticile lor și pe germanii, evreii, croații sau slovacii din Transilvania.

Așa că ne vom limita doar la cifrele oferite de Teodor V. Păcățian pentru fostul comitat Mureș-Turda din rândul românilor, subliniind încă o dată faptul că ele nu acoperă întregul județ Mureș de astăzi.  Potrivit istoricului Teodor V. Păcățian, din comitatul Mureș-Turda au participat la Primul Război Mondial un număr de 12.664 de români în unitățile operative ale armatei austro-ungare, adică pe front, iar 781 la partea auxiliară. Au fost decorați pentru fapte de arme un număr de 955 de mureșeni, dintr-un total de 50.000 de militari români transilvăneni distinși cu diferite decorații, ordine și medalii austro-ungare.

Pe câmpurile de luptă au căzut 1.295 de români mureșeni și au fost răniți 775, în timp ce 862 au fost dați dispăruți. Mai trebuie menționat faptul că din același comitat Mureș-Turda, în urma războiului au rămas 1.099 de văduve românce, în timp ce 2.392 de copii români au rămas orfani de tată. Desigur, aceleași drame profunde le-au trăit și soldații maghiari, germani, evrei sau de alte naționalități din armata austro-ungară, dar și din celelalte armate combatante, precum și familiile tuturor acestora. Deși războiul i-a împărțit în învinși și învingători, dramele trăite i-au apropiat și solidarizat în suferință și asta pentru că suferința nu alege și nu cunoaște etnie.

Pentru generația de români ardeleni siliți a lupta într-o armată cu ale cărei scopuri nu se puteau identifica, emblematică în acest sens este drama lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, și pe care acesta din urmă a imaginat-o în excelentul și celebrul său roman „Pădurea spânzuraților”.

Nicolae BALINT