Share

Home / Cultură / Sub semnul Centenarului, 1918 – 2018. Mureşeni la Marea Unire (II). Propaganda de război. Cazul oraşului Târgu-Mureş

Sub semnul Centenarului, 1918 – 2018. Mureşeni la Marea Unire (II). Propaganda de război. Cazul oraşului Târgu-Mureş

Pentru militarul român aflat pe front în tranșeele Primului Război Mondial, la fel ca și pentru cel maghiar, german sau de orice nație ar fi fost el, de dincolo sau de dincolo de Carpați, trăirile – fie că vorbim de puținele bucurii, dar mai ales de speranțe și dorințe – au fost, în principiu, aceleași. La fel ca și grijile pentru familiile lor, frica sau spaima de moarte și dorința de a trăi cu orice preț și de a se întoarce vii acasă… toate acestea făceau parte din universul lor cotidian. Viața, dar și moartea – ca o adevărată sabie a lui Damocles ce le atârna permanent deasupra capului – erau pentru fiecare dintre ei o provocare continuă căreia trebuiau să-i facă față cu dârzenie și fără a se lăsa copleșiți de frica animalică ce ajungea să-i domine atunci când, firesc, instinctul de conservare își făcea simțită prezența și acționa în fiecare dintre cei ajunși în situații limită.

Viața în tranșee și jocul cu moartea

Pentru toți cei aflați în tranșee, viața și moartea fiecăruia dintre ei era ca un pariu, sau mai degrabă ca un joc perpetuu, sinistru și obsedant de ruletă rusească. Mâncau și dormeau în tranșee. Plecau la atac din tranșee și-și săpau adăpost în tranșee. Tranșeele deveniseră casa lor. O casă ca un mormânt sau ca o punte spre o altă lume…. sau poate doar ca un răgaz pământesc înainte de marea trecere dincolo. O casă pe care o detestau, dar pe care ajunseseră să o accepte și să o împartă aproape indiferenți cu păduchi, purici, șopârle, șoareci de câmp sau șerpi.

„Am pierdut orice sentiment de solidaritate, aproape că nu ne mai recunoaștem atunci când vreunul dintre noi trece pe sub privirile noastre de animale hăituite. Suntem morți fără simțire, morți care, grație unei scamatorii, a unei magii periculoase, mai pot încă alerga și ucide….” 

(Erich Maria Remarque, „Pe frontul de Vest nimic nou”, Editura Polirom, 2017)

Cei mai mulți dintre ei erau oameni simpli, creștini practicanți, oameni cu frică de Dumnezeu, și-l purtau pe acesta în suflet sau, în unele cazuri – e drept, mai puține -, îl descoperiseră pe front. Cu toții însă îl invocau în clipele grele sau se rugau lui, pentru ei, dar și pentru cei de acasă, oameni dragi rămași în voia sorții.

„…O singură clipă şi o singură mişcare banală sunt de ajuns ca să hotărască soarta unui om…” 

(George Topîrceanu, „Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”, Editura Humanitas, 2014)

După un an sau doi de front, în tranșee, aflați permanent în cătarea puștii adversarului, descoperiseră că de fapt războiul nu are nimic frumos, nimic eroic, ba dimpotrivă. Descoperiseră că dincolo de cuvinte, există o realitate cruntă și crudă…. jocul cu moartea.

 „Acolo am rămas după respingerea inamicului, am durat tranșee și n-am mai fost schimbați până la armistițiu.(….) neîncetatul bombardament al aruncătoarelor de mine; nici o mândrie și nici un fel de eroism nu-ți pâlpâia în artere în fața acestui soi de morți războinice, persistente și anonime. În cele din urmă, însă, mă alesei și eu, care mă <<culcam>> cel din urmă la începutul bombardamentului, cu frică și grijă pentru bruma de suflet cât îmi mai rămăsese de pe urma acestui trai de cârtiță bătută până-n fundul vizuinii, și acum numai că auzeam cel mai mic șuier și mă zvârleam, ca un automat, la pieptul pământului ocrotitor….”

(Gib I. Mihăescu, „Donna Alba”, Editura Minerva, 2005)

Serviciul de cenzură de la Târgu-Mureș

Cercetând Fondul „Colecția  de scrisori și cărți poștale ale soldaților din Primul Război Mondial”, fond aflat în custodia Direcției Județene Cluj a Arhivelor Naționale, m-am aplecat nu numai asupra conținutului acestora, dar și asupra imaginilor de pe cărțile poștale și de pe ilustratele trimise de soldații mureșeni – aflați pe front sau în diverse spitale de campanie -, familiilor lor. Excelent realizate din punct de vedere grafic – culorile au rămas aproape la fel de vii ca atunci când au fost tipărite -, sugestive, cu un mesaj clar și optimist, cărțile poștale și ilustratele erau menite să le inducă celor de acasă o stare de calm, de speranță și de așteptare liniștită a sfârșitului războiului, dar și a victoriei, desigur. Conținutul cărților poștale și al ilustratelor nu este – de cele mai multe ori – în acord cu optimismul pe care-l afișează și doresc a-l transmite mesajele grafice. Din conținutul celor scrise de expeditori transpare deseori teama pentru propria lor viață, grija pentru viața celor de acasă și speranța că se vor întoarce teferi, iar toate aceste așteptări ale lor sunt legate de credința în Dumnezeu, un Dumnezeu atotputernic pe care nu se sfiesc să-l invoce, indiferent de nația cărora le aparțin. Trecute prin „filtrul” serviciului de cenzură – fiecare oraș de garnizoană din Transilvania, inclusiv Târgu-Mureș, precum și marile unități austro-ungare de pe front având un asemenea serviciu -, cărțile poștale, ilustratele și scrisorile au fost, de cele mai multe ori, avizate favorabil și ajungeau astfel la destinatari. Un studiu de caz interesant cu referire la modul cum acționa propaganda austro-ungară în orașele garnizoane militare (unele având și spitale militare de zonă), îl poate constitui și cazul orașului Târgu-Mureș, mai ales că acest oraș avea și o Școală militară de cadeți austro-ungari, școală care pregătea ofițeri pentru front.

Buletinul de informare al edilului austro-ungar  Bernády György

Prin grija edilului dr. Bernády György, cunoscută personalitate a acestor locuri, administrația orașului a editat pe toată perioada Primului Război Mondial un buletin anual de informare cu privire la evoluțiile militare de pe fronturi, la faptele de arme ale militarilor din comitatul Mureș-Turda, la modul cum erau tratați și se refăceau în spitalul militar răniții, iar unele cazuri erau anunțate și decesele unor personalități locale care muriseră pe front, articolele respective fiind de fapt niște scurte panegirice însoțite de fotografia celui căzut pe front. În paginile publicației mai descoperim imagini cu răniți „fericiți” care abia așteaptă să se însănătoșească și să se întoarcă pe front pentru a lupta pentru patria austro-ungară. Dincolo de aspectul ei propagandistic de netăgăduit, publicația este însă foarte valoroasă din punct de vedere istoric pentru că ne arată cât se poate de edificator atât modalitatea de influențare a conștiințelor celor de acasă, membrii de familie și public cititor, dar ne oferă în același timp și posibilitatea să descoperim imagini inedite cu personalități precum dr. Bernády György, contele Teleki Domokos sau cu lideri români – viitorii oameni politici de după război -, precum dr. Liviu Tilea sau Aurel Baciu.

O nouă lume. Din ruinele și cenușa imperiilor dispărute…

Pe toți participanții viața pe front i-a făcut să înțeleagă și altceva…. faptul că nu merită să mori pentru nimic, însă merită să trăiești pentru orice. Războiul i-a încrâncenat și le-a sporit frustrările și indiferent de ce parte a frontului s-au aflat sau de cine anume a câștigat până la urmă, au înțeles că ei toți, soldații învinși, dar și cei învingători, sunt de fapt marii și eternii perdanți ai istoriei, dar și cei sacrificați în numele unor cauze, cele mai adesea iluzorii. CEI MARI hotărâseră în numele lor că ei trebuie să lupte…. și să moară.  După război însă, CEI MARI au trebuit să dispară.

„Mă întorsesem din război cu un sentiment aproape metafizic, al camaraderiei, solidarizat cu tot ce e suferinţă şi dor de mai bine în lume. Destinul comun al liniilor de tranşee, egalitatea în faţa morţii păreau semnul unui destin legat cu toată omenirea, pentru tot restul vieţii…”.

(Camil Petrescu, cuvinte rostite de Ștefan Gheorghidiu, erou principal din volumul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”)

O altă lume își croia drum spre lumină. O lume nouă, cu alte idealuri avea să se nască din ruine și cenușa imperiilor dispărute…. Renăscuse speranța și poate că, totuși, sacrificiile lor nu fuseseră inutile. Timpul ce avea să vie urma să confirme sau să infirme aceste speranțe.

Nicolae BALINT

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Duminică începe Festivalul Internațional Studio 2018 la Târgu Mureș. PROGRAM COMPLET

În perioada 18-25 noiembrie 2018, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș va organiza, pe scena Teatrului …

Share
Share