Home / Editorial / Mai multă ură decât friptură – Comentariu la dezbaterea iscată pe marginea afișului spectacolului „Mihai Viteazul“

Mai multă ură decât friptură – Comentariu la dezbaterea iscată pe marginea afișului spectacolului „Mihai Viteazul“

Distribuie

Spectacolul „Mihai Viteazul“ de Székely Csaba, în regia lui Andi Gherghe, produs de compania independentă Teatru 3G, a fost până în urmă cu câteva zile o producție care a avut două reprezentații și a stârnit câteva ecouri în presa națională datorită viziunii sale îndrăznețe și a demersului de demitizare a eroului național Mihai Viteazul care a fost viteaz, dar a fost în egală măsură un om cu bune și cu rele. Spectacolul a devenit însă, peste zi, notoriu datorită deputatului Marius Pașcan care a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie a afișului spectacolului, expus pe panoul de la intrarea Palatului Culturii. Deputatul a fost revoltat de imaginea unei fleici de porc în forma României, condimentate și puse la prăjit pe un grătar, în spiritul tradițional al țării pe care, la nivel formal, o reprezintă. Marius Pașcan a acuzat realizatorii spectacolului de iredentism, de atentat la adresa valorilor naționale (cu atât mai grav cu cât această lezare culturală se produce în plin An Centenar!) și a luat la rost conducerea Teatrului Național Târgu Mureș pentru girarea acestui proiect. Pesemne inflamat din pricina nervilor, deputatul n-a observat că Teatrul Național nu a fost implicat în realizarea spectacolului (acesta fiind găzduit de Ansamblul Artistic Mureșul) și și-a vărsat năduful online, stârnind numeroase reacții din partea cititorilor. Postarea acestuia a fost preluată și de presa națională, de la Digi24, până la Gândul și Radio România.

Scriind din perspectiva celui care a văzut spectacolul în avanpremieră, nu comentez decizia lui Marius Pașcan de a amenda imaginea de pe afiș, decizie alimentată și de iritarea că un român de etnie maghiară a scris o piesă despre românul de etnie greacă Mihai Viteazul, ci mă miră mai degrabă refuzul de a viziona spectacolul, pentru a-l pune apoi în corelație cu friptura subversivă. Pe lângă efectul colateral, benefic, de a aduce mult mai mulți spectatori în sală la reprezentația din 9 noiembrie, reacția deputatului a provocat și o dezbatere încinsă între partizanii unui naționalism patriotard și exclusivist, augmentat contextual de apropierea Zilei Naționale a României, și cei care consideră patriotismul expresia unui efort continuu și autentic de a îmbunătăți calitatea vieții într-o societate care pare a se urî pe sine și, implicit, pe țara pe care astfel o necinstește.

Personal, mi-a plăcut afișul spectacolului de când l-am văzut prima oară. Este original, are un mesaj viu și direct, nu necesită hermeneutici elaborate pentru a-l descifra, însă conține mai multe variante de interpretare și face apel direct atât la sensibilitățile personale, cât și la papilele gustative ale unui popor la care „leguma preferată este porcul“. Nu în ultimul rând, afișul, spre deosebire de contestatarii săi vehemenți, are/conține umor. Mă întreb dacă forma de pește pe orizontală sau de buchet de flori tot pe orizontală (cum s-a mai spus) a țării noastre dragi la ocazii speciale ar fi fost mai bine primită dacă era realizată din tofu. Grătarul n-ar fi incomodat nici așa prea mult fiindcă este de mult parte constituentă a identității noastre naționale, iar mirosul rezultat, un iz milenar care ne însoțește la bine și (mai mult) la rău. Sunt curios dacă o compoziție din legume, ca să mulțumească și tabăra veganilor și-a vegetarienilor, ar fi fost mai în acord cu sentimentele noastre du(b)ios-naționale. Dar soia? Sau, de ce nu, o pâine proaspăt bătută și modelată-n forma României, pusă în cuptor să crească și să se rumenească la fel ca economia națională?

Țara noastră a fost întotdeauna o halcă de carne la care au poftit cu toții, de la marile puteri care ne-au înconjurat și care ne-au cucerit de atâtea ori, până la triburile migratoare care au trecut prin ținuturile românești ca lama prin unt, dar au lăsat în ADN-ul nostru atât de „pur“ și ceva din al lor. Țările române au fost mereu meniul zilei, cu desert cu tot, până în momentul pe care îl evocăm și aniversăm cu atâta fast emfatic și ipocrit în acest an. Mai grav și cu adevărat de neînțeles e faptul că adevăratul ospăț din România a început abia după ce ne-am eliberat de sub „jugul“ barbarilor de tirani și am început să ne autoguvernăm. Toate formele de guvernământ pe care le-am avut au desăvârșit arta înfulecatului cu ambele mâini, plescăind și râgâind cu spor, din avutul țării și, implicit, al oamenilor. Conducătorii țării, care sunt croiți după chipul și asemănarea poporului, au canibalizat țara-mamă, mușcând direct din carnea ei, cu sânge cu tot, lăsând baltă condimente, grătare, gătit și servit cu furculiță și cuțit. Foamea e mare în continuare, iar manierele-s mofturi.

Foto: Cristina GÂNJ (Bristena)

Se știe că menirea teatrului este să-i pună societății oglinda-n față și, uneori, să-i mai tragă și câte-o palmă, iar spectacolul „Mihai Viteazul“ se achită cu brio de această datorie, lăsându-ne însă pe noi să ne tragem palma dacă simțim nevoia sau, dacă nu, să ne scărpinăm cartezian după ceafă (a noastră, nu cea de porc). Afișul cred că, într-un fel, selectează publicul spectacolului. Cu toate astea, mi-aș dori ca producția să fie vizionată de cât mai mulți oameni. Va produce probabil ceva disconfort, dar cred că Centenarul Marii Uniri ar trebui să constituie un moment în care să ne privim cu onestitate trecutul și să încercăm să înțelegem cu adevărat prezentul. Doar așa vom avea parte de un viitor fraged și apetisant și nu de unul ațos, indigest și parțial carbonizat, de care orice om ar trebui să-i fie frică.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Angajări la început de an

Distribuie În primele două luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de …

2 comentarii

  1. In sfarsit o analiza demna secolului 21.Pacat ca este singurul.

  2. Prosti care sa se inflameze de la un act artistic sunt in toate neamurile, nu i-am inventat noi.
    Sunt tare curios cât de moderat ar reacționa naționaliștii maghiari la o piesa scrisă de un roman, piesa care sa puncteze slăbiciunile omenești ale lui Matei Corvin. Numa zic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.