Prezenţă mureşeană la Târgul de Turism al României Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 416 Vizualizări

Prezenţă mureşeană la Târgul de Turism al României

Primăria municipiului Sighișoara, alături de Asociația Visit Mureș va participa, în perioada 15-18 noiembrie, la o nouă ediţie a Târgului de Turism al României, informează site-ul Primăriai municipiului Sighişoara.

Potrivit sursei citate, Județul Mureș va fi prezent la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României cu un stand personalizat având o suprafață de 15 metri pătraţi în cadrul căruia vor fi promovate toate zonele județului, precum și principalele manifestări organizate în județ care au potențialul de a atrage turiști atât din țară, cât și din străinătate.

“În vederea promovării Sighișoarei și a Cetății Medievale, reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică au realizat materiale de promovare a obiectivelor turistice și a manifestărilor cultural-artistice. De asemenea, va fi promovată și aplicația Sighişoara City App, un proiect realizat de Municipiul Sighișoara pentru informarea potențialilor turiști, creșterea fluxului de consumatori de servicii turistice a municipiului Sighișoara. Aplicația conține informații despre posibilitățile de cazare și despre restaurante, baruri, cafenele, dar și informații turistice, o secțiune care conține informații utile pentru turiști. Târgul de Turism al României – cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului se va desfășura în perioada 15-18 noiembrie a.c., la București, în Complexul Expozițional Romexpo, Pavilionul B2. Prin intermediul celor mai mari companii de profil, din țară și străinătate, centrul expozițional este transformat, pe perioada târgului, într-un spațiu al destinațiilor de vis”, se menţionează pe site-ul Primăriei municipiului Sighişoara.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE