Sub semnul Centenarului, 1918-2018. Mureşeni la Marea Unire (III). Un om pentru eternitate. Valoarea consemnărilor mureșeanului Gheorghe Oprean

12 noiembrie 2018

În toamna anului 1918, pe fondul degringoladei și dezintegrării care a cuprins statul austro-ungar și principalul său element de susținere, armata, și în condițiile în care membri ai clasei dominante maghiare (foști latifundiari, foste cadre cu funcții de răspundere în fosta armată austro-ungară, precum și cadre din fostul aparat politico – administrativ și polițienesc) au constituit grupări și nuclee cu scopul declarat de a împiedica mișcarea națională a românilor din Transilvania, aceștia din urmă au trecut la măsuri de contracarare a acestor acțiuni printr-o organizare rapidă și prin constituirea propriilor lor organe de conducere politică și militară. Gheorghe Unc și Augustin Deac, precum și Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan, au dedicat de altfel o atenție aparte aparte acestui fenomen cu implicații majore pentru situația românilor din Transilvania.

Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul de la Budapesta

În aceeași ordine de idei, se cuvine menționat și faptul că unele evenimente petrecute în spațiul adiacent, precum unirea Basarabiei cu Regatul României (27 martie 1918) sau aflate în derulare la acel moment, respectiv unirea Bucovinei cu Regatul României (15 noiembrie 1918), au potențat starea de efervescență națională a românilor din Transilvania care au urmat aceeași cale ca a românilor din provinciile menționate anterior, dar în condițiile specifice spațiului transilvănean. Manifestarea voinței de autodeterminare a românilor transilvăneni era imposibil de oprit, chiar dacă s-a încercat acest lucru, fie prin tergiversarea repetată a discutării unor chestiuni sensibile, presante și vitale pentru situația românilor transilvăneni, fie prin încercarea de a-i opri prin forță de la realizarea propriilor lor deziderate. În aceste condiții, Partidul Național Român din Transilvania și-a asumat încă de la început rolul conducător al mișcării naționale și și-a adaptat strategia și tactica în raport de condițiile concrete. Pe data de 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Național Român a conceput „Declarația privind dreptul de autodeterminare a românilor din Transilvania”, document care a fost citit pe data de 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida Voievod.

„Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărească singură aşezarea ei printre naţiunile libere, pentru stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere.(….) Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inaleinabile, la deplină viaţă naţională”.

(Fragment din discursul rostit de Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul din Budapesta pe data de 18 octombrie 1918)

Românii din Viena se organizează

Pentru a-și eficientiza acțiunea în teritoriile locuite de români, la sfârșitul lunii octombrie 1918 Comitetul Executiv al Partidului Național Român a luat hotărârea înființării Consiliului Național Român Central (C.N.R.C.), for de conducere al națiunii române cu o bază largă de reprezentare, recunoscut și sprijinit atât de populația românească, cât și de ierarhii celor două biserici românești (ortodoxă și greco-catolică).

„România nu poate fi întreagă fără Ardeal. Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața….. Ardealul nu e numai inima României politice; priviți harta: Ardealul e inima României geografice! Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie…. Ne trebuie Ardealul și va trebui să-l merităm…!”

(Nicolae Titulescu, fragment dintr-un discurs rostit la Ploiești, pe data de 3 mai 1915, prin care susținea intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei)

La rândul său, C.N.R.C., pentru a putea coordona și interveni prompt, de la caz, a dispus înființarea în teritoriu a Consiliilor naționale locale, organe politico-administrative, și a Gărzilor naționale românești, acestea din urmă având atribuții de menținere a ordinii publice și siguranței cetățenilor. Concomitent cu aceste evenimente aflate în derulare, la Viena, la sfârșitul lunii octombrie 1918, la inițiativa personală a lui Iuliu Maniu – cel ce avea să devină mai târziu un lider politic recunoscut – pe atunci ofițer într-o armată aflată în descompunere, a luat ființă „Senatul (Sfatul) central al ofițerilor și soldaților români din Ardeal, Banat și Bucovina”, cu scopul de a-i îndruma și coordona pe militarii românii din armata imperială, dar și de a-i scoate de sub autoritatea imperială și punerea lor exclusivă în slujba intereselor naționale românești. Încă de la început, acest organism, „Senatul (Sfatul) central al ofițerilor și soldaților români din Ardeal, Banat și Bucovina”, s-a pus la dispoziția și în subordinea C.N.R.C., reușind să coordoneze acțiunea a circa 70.000 de militari români din armata imperială.

Mărturii peste timp. Consemnările lui Gheorghe Oprean

Mureșeanul Gheorghe Oprean, preot căpitan în armata imperială, cel ce avea să devină după război protopop ortodox de Târnăveni, se afla mobilizat la acel moment în cadrul Regimentului 64 Orăștie ce staționa la Viena. Ales secretar general al „Senatul (Sfatul) central al ofițerilor și soldaților români din Ardeal, Banat și Bucovina”, Gheorghe Oprean a consemnat cu atenție și minuțiozitate toate cele discutate în ședințele Senatului și a păstrat cele consemnate la Viena, ascunse mult timp din cauza regimului opresiv comunist căruia, el însuși, i-a căzut victimă la un moment dat. În anii de deschidere ai regimului comunist, respectiv în deceniul al șaptelea al secolului trecut, ca urmare a lăudabilei inițiative a directorului arhivelor din Tîrgu Mureș, Ioan Ranca, aceste documente deosebit de valoroase din punct din vedere istoric au fost recuperate și se află astăzi în custodia acestei instituții fiind la dispoziția cercetătorilor interesați.

Desemnarea delegaților și încredințarea credenționalelor

Eșuarea tratativelor purtate de C.N.R.C. cu guvernul maghiar Jászi Oszkar, între 13-14 noiembrie 1918, precum și fixarea de către puterile aliate a unei granițe arbitrare care nu ținea seama de realitățile istorice și etnice au grăbit din acest moment evoluția lucrurilor. C.N.R.C. a dat o circulară prin care a dispus organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, în data de 1 Decembrie 1918 și în acest scop a transmis tuturor Consiliilor naționale locale să-și delege reprezentanți (delegați). Alegerea acestor delegați, s-a făcut în baza circularei trimise de Consiliul Național Român Central (C.N.R.C.), pe data de 15 noiembrie 1918. Această circulară a fost trimisă tuturor consiliilor județene, cercuale și comunale din Transilvania, Ungaria și Banat și preciza faptul că în termen de 12 zile de la data primirii, fiecare cerc electoral din județul respectiv – județe locuite preponderent de români – să facă alegeri pentru desemnarea respectivilor delegați. De asemenea, în cuprinsul circularei se mai preciza ca alegerile să se facă în limitele teritoriale ale cercurilor electorale de la alegerile dietale din 1910, conform vechii organizări teritorial-adiministrative austro-ungare. Tot circulara în cauză mai prevedea ca fiecare cerc să-și desemneze cinci delegați, fiecare trebuind să aibă asupra sa un credențional (împuternicire) în care să fie trecute și numele celorlalți delegați ai cercului, iar credenționalul trebuia să fie semnat de președintele și secretarul adunării de alegere, cât și de „toți bărbații de încredere ai comunelor din cerc”.

Cărțile mureșenilor despre Marea Unire

De la bun început, se cuvine să menționez faptul că actualul județ Mureș are în componența sa localități din fostele comitate austro-ungare Târnava-Mare (Cercul electoral Sighișoara), Târnava-Mică (Cercul electoral Bălăușeri și cercul electoral Diciosânmărtin/Târnăveni), Turda-Arieș (Cercul electoral Murăș – Ludoș), precum și toate cele șase cercuri electorale ale comitatului Mureș – Turda. În același timp, consider că este o datorie morală și în aceeași timp una de onoare din partea mea, să consemnez faptul că preocupări deosebite pentru a ilustra participarea mureșenilor la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au depus în decursul timpului Vasile Netea („Pe drumul unităţii naţionale”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975 și „O zi din istoria Transilvaniei: 1 Decembrie 1918”, Editura Țara Noastră, București, 1990), Ioan Silviu Nistor („Contribuţii mureşene la Marea Unire”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981), Traian Bosoancă („Mureșenii și Marea Unire”, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2000), toate aceste lucrări fiindu-mi cele mai importante surse de inspirație în acest modest demers concretizat în acest volum.