VES SA își diminuează capitalul social cu 10 milioane de lei Business
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 166 Vizualizări

VES SA își diminuează capitalul social cu 10 milioane de lei

Acționarii VES SA, companie listată la Bursa de Valori București, cu sediul social în Sighișoara, s-au întrunit în data de 3 noiembrie într-o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor pentru a vota subiectele de pe ordinea de zi.

Potrivit unui comunicat, făcut public pe site-ul Bursei de valori București, pentru toate cele 5 puncte de pe listă, votul a fost „pentru” în unanimitate.  S-au aprobat, printre altele, reducerea capitalului social al Societății conform reglementărilor L. 31/1990 Republicată, art. 207 prin micșorarea numărului de acțiuni, având ca scop acoperirea parțială a pierderii reportate din exercițiile financiare anterioare, înregistrată în situațiile financiare auditate ale Societății la 31.12.2017. Diminuarea de capital se va realiza cu suma de 10 milioane lei, respectiv un număr de 100 milioane acțiuni. Numărul de acțiuni care fac obiectul reducerii se repartizează proporțional cu cota de participare a fiecărui acționar la capitalul social la data de înregistrare.

Chimsport SA deține cele mai multe acțiuni

În urma diminuării, capitalul social subscris și vărsat integral este de 1.881.719 lei, divizat în 18.817.190 acțiuni, nominative si indivizibile, în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 0,10 lei/acțiune și are următoarea structură: Chimsport SA, persoană juridică română cu sediul în România, Cluj-Napoca, strada Fagului, nr. 83, jud. Hunedoara, înregistrată în Registrul Comertului sub nr. J12/124/2013, având cod unic de înregistrare 11836894, deținând un număr de 9.059.526 acțiuni, în valoare totală de 905.952,6 lei reprezentând 48,14% din capitalul social al Societății, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 48,14%; Aquadune Limited, persoană juridică cipriotă cu sediul in Cipru, Nicosia, Strovolou, 77, Strovolos Center, 2nd floor, Office 204, înregistrată în Registrul Companiilor din Cipru sub nr. 228494/10 din 05.08.2010, având cod de înregistrare fiscală HE243177, deținând un număr de 3.223.112 acțiuni, în valoare totală de 322.311,2 lei, reprezentând 17,13% din capitalul social al Societății, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 17,13% și alți actionari, persoane fizice si juridice, deținând un număr de 6.534.552 acțiuni, în valoare totală de 653.455,2 lei, reprezentând 34,73% din capitalul social al Societății, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 34,73%.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE