Share

Home / Cultură / Seară de simțire românească la Reghin

Seară de simțire românească la Reghin

Biserica „Înălțarea Domnului” din cadrul Protopopiatul Ortodox Reghin a găzduit duminică, 11 noiembrie manifestarea intitulată „Centenarul unirii tuturor românilor”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Reghin, Biblioteca Municipală „Petru Maior”, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin și  Protopopiatul Ortodox Reghin.

După oficierea slujbei vecerniei de către părintele Valentin Vârva, protopop ortodox al Reghinului, istoricul și teologul Florin Bemgean a susținut conferința cu tema „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”.

„În această zi de 11 noiembrie se comemorează cei 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial. De asemenea,  este și un prilej de a marca 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri cu o nouă manifestare cultural ștințifică cu un caracter și o amprentă spirituală pronunțată. În cadrul acestui eveniment am reliefat modul în care Biserica Ortodoxă Română din Transilvania și din întreaga țară și-a adus contribuția la înfăptuirea marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918. Evenimentul face parte dintr-o serie mai largă de activități organizate și inițiate în primul rând de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin, în colaborare cu Primăria Reghin, Biblioteca Municipală „Petru Maior” și Protopopiatul Ortodox Reghin”,ne-a declarat Florin Bengean.

Cu acest prilej au fost  lansate volumele „Credință și Unire” și „Istorie și ecleziologie”.

„Aceste două volume „Credință și unire”, respectiv „Istorie și ecleziologie”, în special prima carte, sunt dedicate  Centenarului Marii Uniri. Lucrarea „Credință și unire”  reflectă modul în care Biserica Ortodoxă Română și-a adus aportul din plin la realizarea marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Sunt lucrări de cercetare la care am muncit mai bine de doi, trei ani. Îmi sunt extrem de dragi aceste cărți, ca de altfel toate lucrările mele care au apărut până acum. Sunt rezultatul unor eforturi și a unei munci de cercetare asiduă pentru a reliefa adevărul istoric, de a-l propovădui și scoate în evidență, de a-l spune celor care vor veni după noi”, a menționat Florin Bengean.

„Un război mondial de un asemenea calibru ar fi un dezastru pentru întreaga lume”

Cei prezenți au avut parte de o inedită lecție de istorie, de patriotism și simțire românească.

„În fiecare zi trebuie să căutăm adevărul, el este în noi, în fiecare dintre noi, în jurul nostru, în mijlocul nostru, în sfera noastră de activitate. În permanență trebuie să fim călăuziți de adevăr și de dreptate pentru că doar așa putem fi o societate modernă. Întreaga Europă era cuprinsă de un sentiment de bucurie în urmă cu 100 de ani, o dată cu  terminarea războiul. Bucuria neamului a fost desăvârșită la 1 Decembrie 1918. La 11 noiembrie 1918 se semna armistițiul prin care se încheia Primul Război Mondial , cu toate acestea luptele au continuat, inutil spun eu, și la puțin timp după acest moment a venit și visul împlinit pentru românii de pretutindeni, realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, împlinindu-se astfel o unitate politică care exista de milenii între românii de aceiași limbă și neam, o unitate culturală, unitate lingvistică și de credință, toate acestea concretizându-se în realizarea unității politice de la 1 Decembrie de la Alba Iulia. La sfârșitul Primului Război Mondial, unele părți nu au acceptat finalul războiului, nu au acceptat realipirea Transilvaniei la trupul țării mamă. A fost nevoie de Tratatul de la Trianon din 1920  care a consfințit Unirea Transilvaniei cu țara mamă. Cu siguranță că au existat nemulțumiri după acest lucru, au existat noi conflicte , a fost cea de a doua mare conflagrație mondială când,  din nou Transilvania  a traversat o perioadă extrem de greau, poate cea mai grea, și din nou a fost nevoie de un  război pentru a se recupera acest pământ strămoșesc. Sperăm ca aceste mari conflagrații mondiale să nu se mai întâmple niciodată, deoarece trăim într-o lume modernă, civilizată și ar fi bine să nu se mai întâmple astfel de conflicte atât de mari militare deoarece trăim într-o altă epocă iar un război mondial de un asemenea calibru ar fi un dezastru pentru întreaga lume”, a declarat Florin Bengean.

Recital de muzică bisericească

Seara de duminică a fost completată  de recitalul coral susținut de Grupul coral Eclesia al preoților ortodocși din Protopopiatul Reghin, dirijor pr. dr. Vasile Farcaș, și un recital de pricesne susținut de solista Alexandra Stoica.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Conferința Internațională de Studii Teatrale, ediția a XIX-a (13-14 decembrie): Teatru și istorie – actualitatea trecutului

În perioada 13-14 decembrie, Universitatea de Arte din Târgu Mureș organizează Conferința Internațională de Studii …

Share
Share