Home / Eveniment / Tordai Ede, vernisaj de fotografie etnografică la Cluj
Un nou premiu și o nouă expoziție pentru Tordai Ede (Sursă foto: Consuela Bendea)

Tordai Ede, vernisaj de fotografie etnografică la Cluj

Distribuie

Fotograful târgumureșean Tordai Ede este câștigătorul premiului special pentru întreaga colecție prezentată în Concursul Național „Fotografia-document etnografic”, ediția a XIV-a, premiu care a constat în organizarea la Cluj Napoca a unei expoziții personale. Evenimentul a avut loc în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga“ din Cluj Napoca și a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația ArtImage și Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ din Cluj Napoca.

Conform portalului www.clujcultural.ro, Tordai Ede este membru al Fotoclubului „Marx József” din Târgu Mureș și membru al FIAP din 2011. Lucrările sale au fost expuse în peste 300 de saloane naționale și internaționale și au fost distinse cu peste 50 de premii, incluzând premii la Concursul Național „Fotografia-Document Etnografic”, dar și distincția EFIAP. La 14 ani, primește primul său premiu în cadrul unui concurs național. „De atunci, pasiunea pentru fotografie îmi dictează viața”, mărturisește el. Din 2009, colindă satele și cătunele României, căutând să surprindă elemente din vechea cultură tradițională și viața comunităților rurale, susținând că „deși sunt pe cale de dispariție, aceste elemente se mai găsesc pe alocuri, dacă ești perseverent și știi unde să cauți”.

În cadrul expoziției au fost expuse 32 de fotografii în format 50cm/70cm. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat prof. univ. dr. Dorel Găină și prof. univ. dr. Feleki Károly de la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca (membri ai juriului), alături de fotografii Szabó Tamás și Mircea Albu.

Cele mai multe dintre fotografiile expuse au fost făcute în județele Mureș, Harghita și Covasna, dar Tordai Ede nu a ocolit nici Bucovina, Maramureșul și Țara Moților.

L-am întrebat pe Tordai Ede dacă i-a fost dificil să se apropie de cei pe care i-a fotografiat și să le câștige încrederea, iar fotograful a precizat că a interacționat cu oameni și oameni, însă „în general, omul simplu stă de vorbă și își povestește toată viața cu cea mai mare plăcere.”

De asemenea, fotograful a precizat că păstrează legătura cu oamenii pe care îi imortalizează în poze și că le arată imaginile realizate. „Le mai duc poze când mai trec pe la ei. Dar nu cele foarte artistice fiindcă nu le înțeleg, dar le duc fotografii simple, de familie, cu ei, care le plac și de care se bucură. De multe ori am pățit că am luat cu mine poze, iar persoanele din fotografii nu mai erau în viață”, a completat Tordai Ede râzând amar.

Expoziția va fi deschisă până la finalul acestei săptămâni.

Andrei VORNICU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Încă o balastieră în județul Mureș

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.