16,8 milioane de lei pentru modernizarea unei străzi importante din Târgu-Mureş! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1141 Vizualizări

16,8 milioane de lei pentru modernizarea unei străzi importante din Târgu-Mureş!

Consilierii locali ai municipiului Târgu-Mureş au aprobat, recent, cu ocazia unei şedinţe de lucru, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ,,Modernizare strada Libertăţii, tronson între strada Cuza Vodă şi strada Barajului”.

Valoarea totală a investiţiei, care va fi realizată din fonduri bugetare şi/sau din fonduri nerambursabile, este de 16.812.496 lei, inclusiv TVA.

Proiectul are o durată de execuţie de şase luni şi prevede modernizarea străzii pe o lungime de 1.415 metri, respectiv pe suprafaţa de 17.690 metri pătraţi de carosabil, 7.850 de metri pătraţi de trotuare şi piste de biciclişti, 2.810 metri liniari de borduri stradale şi 2.455 de metri liniari de borduri trotuare.

„Strada Libertăţii face parte din categoria a III- a, străzi colectoare – străzi ce preiau fluxurile de trafic din zonele funcţionale şi le dirijează spre străzile de legătură sau magistrale, avînd două benzi de circulaţie. Rezolvarea problemei circulaţiei auto, pietonale şi a traficului de ciclişti – aceşti indicatori se pot realiza prin modernizarea drumurilor, străzilor şi a lucrărilor anexe precum colectarea şi evacuarea apelor pluviale, realizarea acceselor la proprietăţile aflate pe traseul străzii, etc.”, a precizat dr. Makkai Grigore, viceprimar al municipiului Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE