“Drumul Prinţului Charles” din Transilvania, modernizat cu bani europeni! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 293 Vizualizări

“Drumul Prinţului Charles” din Transilvania, modernizat cu bani europeni!

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de finanțare a proiectului „Modernizare și reabilitare drum județean DJ 104L Dacia – Viscri – Bunești, km 0+000 – 15+065”. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional. Cheltuielile totale eligibile ale proiectului sunt de 27.051.032 lei, din care cheltuielile totale nerambursabile au valoarea de 26.510.011,36 lei, iar contribuția proprie a Județului Brașov este de 541.020,64 lei.

Acesta este cel de-al treilea proiect de modernizare a unui drum județean, care va fi implementat cu fonduri europene asigurate prin POR, după cele realizate pentru drumul „de sub munte” (DJ104A, DJ105C, DJ105P) și drumul interjudețean Covasna – Brașov. În același timp, la ADR Centru s-a terminat evaluarea unui alt proiect al Județului Brașov, cel destinat modernizării DJ 112C Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăvița – Vlădeni (11,67 km), contractul de finanțare urmând a fi semnat în perioada imediat următoare.

„Avem în implementare sau în diverse stadii de elaborare, respectiv de evaluare, proiecte cu fonduri europene a căror valoare totală ajunge la 400 de milioane de lei. Practic, pe exercițiul financiar 2014-2020 suntem campioni la accesarea de fonduri nerambursabile în cadrul Regiunii 7 Centru. După ce ani la rând județul Brașov a fost în coada clasamentului la acest capitol, iată că absorbția banilor europeni a ajuns o prioritate pentru Consiliul Județean și, printr-o muncă asiduă a echipei conduse la administratorul public Daniel Gligoraș, am reușit să realizăm 11 proiecte, din care şase sunt deja în implementare. Prioritățile noastre sunt modernizarea drumurilor, îmbunătățirea infrastructurii spitalelor din subordinea noastră, dotarea lor cu echipamente și aparatură medicală și implementarea unui sistem de management integrat pentru administraţia judeţului Braşov”, a spus președintele Consiliului Judeţean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Modernizarea DJ 140 L va crește gradul de accesibilitate rutieră în zona de nord a județului. Practic, traseul care va fi refăcut reprezintă singura legătură a comunelor Jibert și Bunești cu municipiul Brașov. Această investiție va da un imbold dezvoltării economice a zonei Rupea și va determina o creștere a numărului de turiști dornici să viziteze Viscri, satul Prințului Charles.

Ştefana MUREŞAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE