Centenarul Marii Uniri, aniversat la Sighişoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 417 Vizualizări

Centenarul Marii Uniri, aniversat la Sighişoara

Biroul de presă al Primăriei municipiului Sighişoara a anunţat, prin intermediul unui comunicat, programul manifestărilor organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pe care îl redăm, integral, în rândurile de mai jos:

„Ziua de 1 decembrie este Ziua Naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră. Această zi marchează un eveniment istoric important și anume, unirea Transilvaniei cu România, anul 1918 rămânând una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti.

În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 de ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor.

Pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri, Municipiul Sighișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, organizează o serie de activități cultural-artistice cu caracter științific și evocator care se vor desfășura după următorul program:

28 NOIEMBRIE 2018

ORA 12.00 CENTRUL NAŢIONAL DE INFORMARE ŞI PROMOVARE TURISTICĂ

Concurs şcolar “Unirea Bucovinei cu România”

1 DECEMBRIE 2018

ORA 11.00 MONUMENTUL LATINITĂŢII

Ceremonial militar

Slujba religioasă ecumenică

Evocarea momentelor de la 1918

Alocuţiuni

Depunere de coroane de flori

Parada portului popular pe traseul str. 1 Decembrie 1918, intersecție cu str. Horea Teculescu – str. Hermann Oberth, intersecție cu Piața Hermann Oberth

ORA  12.00 SALA “MIHAI  EMINESCU”

Concert coral susținut de grupurile corale sighișorene: VOX ANIMI, THEOTOKOS,

ARMONIA SIGHIȘOARA, NICOLAE BOGDAN și STRĂJERII SIGHIȘOAREI

Dansuri folclorice – Trupa K-BOOM Sighişoara

ORA 13.00 CENTRUL NAŢIONAL DE INFORMARE ŞI PROMOVARE TURISTICĂ

Lansarea Anuarului Muzeului de Istorie « Alt Schaessburg », nr. XI

Lansare de carte “Românul s-a născut poet” – Asociația Literară “Creneluri Sighișorene”

Proiecție video ”Marea Adunare Națională de la Alba Iulia”

Conferința “100 de ani de la Marea Unire”

ORA 19.00 SALA “MIHAI  EMINESCU”

SPECTACOL CULTURAL-ARTISTIC

Florina Oprea

Ansamblul Jidvei România

1 – 14 DECEMBRIE 2018

ORA 10.00 BIBLIOTECA MUNICIPALĂ “ZAHARIA BOIU”

Expoziție de carte “Marea Unire – în documente sighișorene”

3 DECEMBRIE 2018

ORA 10.00 MUZEUL DE ISTORIE SIGHIŞOARA

Expoziție de etnografie “Colecția Gheorghe Cernea”

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE