94 de percheziţii în 11 judeţe! Fraude în domeniul societăţilor de pază investigate de poliţiştii mureşeni! Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3795 Vizualizări

94 de percheziţii în 11 judeţe! Fraude în domeniul societăţilor de pază investigate de poliţiştii mureşeni!

Acţiune de amploare a poliţiştilor de investigare a criminalităţii economice din judeţul Mureş, care în urma a 94 de percheziţii domiciliare desfăşurate succesiv în datele de 18 octombrie şi 13 noiembrie 2018, au reţinut 11 persoane suspecte pentru comiterea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice, evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

2,2 milioane de lei, prejudiciu imputat

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, percheziţiile au avut loc în 11 judeţe – Mureş, Alba, Argeş, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Cluj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi şi Neamţ – fiind efectuate cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al jandarmilor,  sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

„Din cercetări a rezultat faptul că, din cursul anului 2016-2018, reprezentanţii unei firme din Mureş având ca obiect de activitate servicii de pază, ar fi procedat la înfiinţarea unor societăţi comerciale cu specific pază şi protecţie, dar şi alte obiecte de activitate pe numele unor persoane interpuse. Ulterior, entităţile comerciale ar fi participat la licitaţii privind prestarea de servicii de pază în favoarea unor instituţii publice şi private, pe baza unor înţelegeri anterioare legate de preţul oferit, astfel încât să iasă adjudecatară o firmă controlată de către membri grupului. Mai mult, pentru îndeplinirea condiţiilor cerute pentru participarea la licitaţii aceştia ar fi procedat la falsificarea unor documente”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Conform aceleiaşi surse, „pentru a eluda plata impozitului pe profit şi a TVA, în perioada 2011-2016, membrii societăţilor ar fi înregistrat în actele contabile facturi fiscale de la 12 societăţi cu comportament fiscal neadecvat, reprezentând bunuri specifice activităţilor de pază, monitorizare şi dispecerat, de valori însemnate, care în realitate nu au fost livrate, nefiind identificate cu ocazia activităţilor procedurale.”

În comunicatul remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş se mai arată că „în alt palier infracţional, în perioada 2017-2018, persoanele implicate ar importat autoturisme din spaţiul intracomunitar pe firmele controlate şi ulterior, acestea ar fi fost revândute către persoane fizice necolectându-se TVA de plată la bugetul statului”, respectiv că „prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 2.200.000 de lei.”

Luni, 19 noiembrie, faţă de 11 suspecţi s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice, evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, urmând a fi prezentaţi instanţei competente cu propunere de arestare preventivă.

(Redacţiei)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE