Lege pentru debirocratizarea sistemului de sănătate Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 322 Vizualizări

Lege pentru debirocratizarea sistemului de sănătate

Biroul de presă al UDMR a anunţat că marţi, 21 noiembrie, Camera Deputaţilor a eliminat, prin vota, obligativitatea costisitoare a acreditării cabinetelor medicilor de familie, a dentiștilor și a farmaciilor și laboratoarelor mici.

„Această procedură de acreditare nu a servit interesele pacienților, nici cele ale medicilor, de aceea UDMR a inițiat eliminarea acestor prevederi, iar Camera Deputaților a votat, pe 21 noiembrie, în calitate de for decizional, în favoarea proiectului de lege” a declarat iniţiatorul legii, dr. Vass Levente, deputat UDMR de Mureş şi secretar al Comisiei pentru sănătate şi familie din cadrul Camerei Deputaților.

Deputatul UDMR de Mureș a mai spus că medicii și farmaciștii vor scăpa de o procedură costisitoare și birocratică, și vor avea astfel mai mult timp pentru a se ocupa de pacienți.

„Acreditarea implică multă birocrație și costă sute de euro, în condițiile în care cabinetele medicale sunt evaluate periodic de autoritățile medicale și casele de asigurări de sănătate. Astfel, o a treia procedură de acreditare, costisitoare și complicată, este inutilă. UDMR susține crearea unui sistem de sănătate centrată pe pacient, iar eliminarea obligativității acreditării este un pas în acest demers”, a declarat dr. Vass Levente.

Conform sursei citate, legea va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE