Home / Business / Cocoșul de Aur își va recăpăta înfățișarea de odinioară

Cocoșul de Aur își va recăpăta înfățișarea de odinioară

Distribuie

Reprezentanții companiei ROMUR au anunțat miercuri seara, pe pagina de Facebook a firmei, obținerea autorizației de construire pentru lucrările de restaurare a clădirii „Cocoșul de Aur”. Se încheie astfel o perioadă de 2 ani și jumătate cât au durat toate demersurile pentru obținerea autorizației. 

Într-o postare publicată pe pagina de Facebook a ROMUR, Cosmin Pop, directorul general al companiei, sintetizează toate demersurile făcute în cei doi ani și jumătate de când firma a achiziționat clădirea aflată într-o stare avansată de degradare pentru a-i reda înfățișarea de altădată.

Redăm mai jos cele scrise de Cosmin Pop, directorul general al ROMUR: „După 2 ani și jumătate de demersuri făcute, care au presupus parcurgerea mai multor etape, începem lucrările de restaurare a uneia dintre cele mai cunoscute și îndrăgite clădiri din Tîrgu-Mureș, cunoscută sub numele de „Cocoșul de Aur”, dorind astfel să redăm locuitorilor orașului unul dintre cele mai cunoscute simboluri.
Casa Bürger, cunoscută publicului larg ca și Restaurant “Cocoșul de Aur”, este un imobil edificat la sfâșitul secolului XIX, de omul de afaceri Bürger Albert, fiind o clădire monument istoric, situată pe strada Călărașilor din Tîrgu-Mureș. Ioan Eugen Man, autor al mai multor lucrări legate de istoria urbană a municipiului Tîrgu-Mureș, spunea despre această clădire că este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului și o remarcabilă creație arhitecturală. Istoria zbuciumată a secolului trecut, marcată de războaie, comunism și naționalizări, privatizări și falimente, a influențat soarta clădirii care a ajuns o ruină a vechiului palat.
ROMUR, în anul 2015, a achiziționat acest edificiu, pentru a-i reda strălucirea de odinioară printr-un proces de restaurare și modernizare.
Având în vedere notorietatea clădirii precum și interesul public demonstrat, dorim să facem o enumerare a principalelor etape parcurse în vederea obținerii acordurilor legale pentru restaurare:
1. Iulie 2015 – Achiziție imobil
2. August 2015 Certificat de urbanism – Restaurare clădire – amenajări interioare, amenajare incintă, împrejmuire
3. Octombrie 2015 – Iunie 2016 Întocmire studiu istoric
4. Martie-Iunie 2016 Întocmire studiu de piatră
5. Mai-August 2016 Releveul degradărilor și expertiză tehnică a imobilului
6. Septembrie 2016-Aprilie 2017 Studii de marketing și fezabilitate, în vederea stabilirii temei finale de proiectare
7. Martie-Aprilie 2017 Expertiza biologică și Studiu de parament
8. Mai 2017 Demararea lucrărilor de proiectare prin parteneriat cu arh. Angela Kovacs, conducător de proiect, precum și formarea unei echipe calificate de specialiști în toate domeniile tehnice necesare
9. Noiembrie 2017 Certificat de urbanism nr. 2302/04.12.2017– Restaurare și reabilitare imobil și amenajări exterioare
10. Ianuarie 2018 Schimbare soluție și obținerea Certificatului de urbanism nr. 54/30.01.2018 – Amenajări interioare, mansardare în volumul podului existent, extindere clădire cu spații de cazare și restaurant, amenajare incintă, împrejmuire, branșamente utilități
11. Martie – Aprilie 2018 Obținerea acordurilor furnizorilor de utilități
12. Aprilie – Mai 2018 Obtinerea acordurilor notariale ale vecinilor asupra proiectului
13. August 2018 Prezentare spre avizare către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Sibiu, proiect fiind retrimis spre modificare conform unor observații ale membrilor Comisiei
14. Septembrie 2018 Avizarea proiectului de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Sibiu
15. Octombrie 2018 Intocmirea si depunerea documentației pentru Autorizația de construire
16. Noiembrie 2018 – Obținerea Autorizației de construire.

Vă asigurăm că eforturile au fost susținut depuse, demarate imediat după achiziția clădirii, în tot acest timp fiind de multe ori puși în situația de a suporta impuneri aproape ilogice ale legislației existente, termene de așteptare imposibil de scurtat, precum și acuze total nemeritate, uneori ca o expresie a necunoașterii sau din rea-voință, doar prin manipulare sau din ignoranță.
Etapele parcurse au necesitat mult timp, documentații tehnice și studii de specialitate, pentru a rezulta un proiect de restaurare pe măsura obiectivului vizat. Valoare estimată a investiției este de 1,5 milioane euro, finanțarea se asigură integral din surse proprii, iar durata lucrărilor va fi de 2 ani.
Apreciem că, prin restaurare, Palatul Bürger va contribui alături Cetatea Tîrgu-Mureș, Palatul Culturii, Casa Pálffy, Casa Köpeczi, Biblioteca Teleky-Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie sau Ansamblul Urban din Zona Centrală, la valorificarea potențialului istoric al municipului.
Mulțumim tuturor celor implicați în acest demers, pentru priceperea si entuziasmul cu care au contribuit. Vă asigurăm că rămânem fideli ideii pe care am promovat-o prin proiectele ROMUR și vă invităm ca Împreună să Dezvoltăm Tîrgu-Mureș!”.

 

De asemenea, verificati

Charlie Chaplin, născut pe 16 aprilie

Distribuie Charlie Chaplin, actor, regizor şi compozitor englez, simbol al filmului mut şi primul mare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.