Didactica. Încolţim precum seminţele…

Am învăţat şi cunoaştem multe despre rostul nostru pe acest pământ. Dacă n-am fi „seminţe”, nu ne-am fi perindat cu atâta demnitate în decursul istoriei. „Mersul înainte” este un drum continuu, în care „o aniversare”, un CENTENAR înseamnă o continuitate învăluită în siguranţă.

Poetul Nichita Stănescu (1933-1983) are un cult al dragostei de limba şi de poporul român: „A vorbi despre limba în care gândeşti, a gândi – gândire nu se poate face decât decât într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie minunată este această limbă (…). Noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.” (Nichita Stănescu).

Cele două realităţi (patria şi limba română) se unifică devenind indestructibile: Patria mea este limba română. Limba română este patria mea.

Prof. gr. I Cornelia TOŞA