IMPORTANT! Plan de măsuri împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare din Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 409 Vizualizări

IMPORTANT! Plan de măsuri împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare din Mureş

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat marţi, 4 decembrie, planul de măsuri privind lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de pe râurile interioare din județul Mureș.

Verificări la mai multe obiective

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, măsurile au fost dispuse în urma acţiunii de verificare a stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor din județul Mureș, realizată în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, iar în cadrul acțiunii s-a verificat modul în care au fost realizate cele 12 măsuri stabilite prin Procesul-verbal din anul 2017, constatându-se că o parte din acestea au fost realizate integral, iar altele sunt în curs de finalizare.

Au fost verificate următoarele obiective din punct de vedere al stării tehnice și funcționale a digurilor, barajelor și acumulărilor permanente și nepermanente: amenajarea râului Târnava Mică la Crăiești, îndiguirea și regularizarea râului Mureș la Reghin, acumularea permanentă Bezid, barajul de priză nr. 1 Târgu-Mureș, barajul de priză nr. 2 Târgu-Mureș, barajul de priză Gurghiu, acumularea nepermanentă Bălăușeri şi amenajări piscicole la Valea Șarului.

„Au fost efectuate verificări privind existența unui stoc minim de intervenţie necesar în caz de situaţii de urgenţă precum și afișarea extraselor din Planul local de apărare împotriva inundaţiilor, semnificația codurilor de culori pentru avertizările meteorologice și hidrologice precum și semnificația semnalelor de alarmare acustică a populației”, se menţionează în comunicat.

Măsuri de remediere a deficienţelor

Conform aceleiaşi surse, la nivelul Consiliului Județean Mureş și al unităților administrativ – teritoriale s-a verificat stadiul integrării hărților de risc la inundații în planurile de urbanism și amenajarea teritoriului de interes județean și local, iar în urma verificărilor au fost stabilite o serie de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, cu responsabilități și termene pentru anul 2019.

”La sfârșitul lunii octombrie, în cadrul Colegiului Prefectural am aprobat un plan de măsuri privind verificarea stării tehnice a lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor. În cursul lunii noiembrie s-au realizat aceste verificări, constatându-se următoarele: la nivelul județului, din măsurile dispuse în anul 2017 s-au realizat lucrări de către cei responsabili, unele au fost realizate integral, iar altele, parțial, iar acestea se vor finaliza în cursul anului 2019. De asemenea, în cadrul acestei verificări, s-au luat și măsuri de remediere a deficiențelor constatate la fața locului. Pe lângă starea tehnică a lucrărilor hidrotehnice, au fost verificate și documentele și măsurile care se dispun la nivelul autorităților locale în caz de inundații. Am atras atenția asupra refacerii stocurilor necesare la nivelul fiecărui comitet local pentru situații de urgență și asupra faptului că, în conformitate cu legea, fiecare localitate trebuie să integreze în Planul de Urbanism General hărțile de inundații”, a declarat Mircea Duşa, prefectul județului Mureș.

(Redacţia)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE