Bilanțul investițiilor din şcolile târgumureșene Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 777 Vizualizări

Bilanțul investițiilor din şcolile târgumureșene

În cadrul unei conferințe de presă, directorul adjunct al Direcției Școli a Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, Horațiu Lobonț, a oferit miercuri, 5 decembrie, informații cu privire la investițiile care s-au făcut în unitățile școlare și în grădinițe în acest an, dar și în cel care va urma.
„Am acoperit cam tot ce înseamnă necesarul pe partea de reparații și investiții. Am rămas datori cu un contract și anume mobilierul școlar care este în curs de achiziție. Anul viitor vom furniza și mobilier nou pentru creșe, grădinițe, școli primare, școli gimnaziale și licee. Am avut cel puțin 20 de instituții unde am făcut hirdoizolații, la 10 dintre ele sunt reparații capitale, de la 0. Am făcut reparații la săli de sport. Am început acest proiect acum 3 ani. Am pus un covor din PVC destinat special pentru antrenamente pentru elevi”, a declarat Horațiu Lobonț.
„În ceea ce privește grupurile sanitare, am pus tarchet, care este acel culoar pe care îl vedeți și la spital, și care este mult mai facil. În instituțiile de învățământ unde am făcut lucrări capitale, am pus peste tot tarchet și lambriuri”, a adăugat directorul adjunct al Direcției Școli a Primăriei Municipiului Târgu-Mureș.

Reparații și rabilitări ale unor unități de învățământ

„Începând din această toamnă, mai multe unități de învățământ au intrat în reabilitare, în primă fază exterioară, apoi interioară. Astfel, la Școala Gimnazială Europa s-a făcut termoizolație, iar pe partea de hidroizolație s-au făcut reparații pentru timpul iernii, urmând ca la anul să facem acoperișul. Am schimbat termopane, am făcut grupuri sanitare, am pus lambriuri pe holuri, am schimbat ușile la sălile de clasă. Am încercat să acoperim tot ce a fost necesar. În timpul vacanței de iarnă vom continua lucrările la grupurile sanitare, la holuri, unde nu afectăm procesul educațional și unde nu punem în pericol elevii. La Școala Gimnazială „Dacia” am realizat aceleași tipuri de lucrări. Acolo am rămas datori pentru primăvară cu partea de perimetru, a curții, ceea ce înseamnă gardurile și siguranța elevului în interiorul școlii. La Şcoala Gimnazială „Dr. Bernády Győrgy”, am început cu cei mici, care sunt în clădirea Liceului „Avram Iancu”, unde s-a făcut partea de termoizolație și termopane. Vom finaliza peste două zile, după care vom continua cu lucrări pe partea de interior. La Școala „Serafim Duicu” am reabilitat exteiorul. În prezent se lucrează la grupurile sanitare, din care o parte sunt gata, și vom continua în timpul vacanței cu holurile.”
Referitor la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian”, Horațiu Lobonț a precizat că lucrările au început cu fațada principală, urmând ca probabil în luna martie-aprilie a anului următor să se continue cu părțile laterale, iar în vacanța de vară, cu partea din curte. Cele trei uși de la intrare au fost restaurate, ferestrele pe partea de exterior au fost recondiționate, iar pe partea din interior se va încerca recondiționarea și izolarea până la 1 septembrie, astfel încât confortul termic să fie foarte bun.
Horațiu Lobonț a precizat că sunt multe lucrări minore de care nu ne ocupă Primăria în mod special, ci oamenii de întreținere a unităților de învățământ, cărora Direcția Școli le-a asigurat tot ce înseamnă necesarul de materiale și unelte pentru a-și desfășura activitatea în condiții corespunzătoare.
În ceea ce privește reabilitările termice, foarte multe școli vor beneficia de reabilitare integrală, urmând să fie înlocuite țevile de scurgere și caloriferele.
Horațiu Lobonț a menționat sumele investite în reparații și dotări. Astfel, pentru renovarea părții exterioare a Colegiului Național „Al. Papiu Ilarian” s-au alocat între 600.000 – 700.000 de lei.
„Am început un contract în luna septembrie, în valoare de 20.000 000 de lei, care cuprinde tot ceea ce înseamnă instituțiile de învățământ. Avem acord-cadru pe trei ani care presupune 10.000.000 de lei pentru instalații, și avem alocați 5.000.000 de lei acord-cadru pentru mobilier. Sumele sunt generoase și acoperă întregul necesar. Restul ține și de instituțiile de învățământ și de buna lor gestionare. Noi virăm lunar aproximativ 1.000.000 de lei pentru gestionarea problemelor de tot felul în conturile respectivelor instituții”, a declarat directorul adjunct al Direcției Școli a Primăriei Municipiului Târgu-Mureș.

Materiale de igienă

„Banala hârtie igienică sau săpunul nu le achiziționează Primăria, dar noi virăm bani către instituțiile de învățământ. Contabilul instituției respective, în funcție de ce îi comunică administratorul, își face un necesar financiar pe care ni-l trimite, iar noi le virăm întotdeauna sumele respective”, a explicat Horațiu Lobonț.

Burse

În ceea ce privește bursele școlare, Horațiu Lobonț a declarat că săptămâna trecută s-au virat toate bursele aferente semestrului 2 de anul trecut către toate instituțiile de învățământ. Direcția Școli a Primăriei cere o situație la încheierea anului școlar, pe care, în funcție de cum o realizează fiecare instituție, o virează Direcției, iar aceasta, în maximum 3-5 zile de la primire, virează sumele. Bursele oferite sunt de merit și de performanță, iar valoarea totală a acestora este de 1.500.000 de lei pe semestrul 2.

Despre paza în şcoli

Referitor la paza în școli, Horațiu Lobonț a declarat: „Am avut un contract, iar instituțiile de învățământ l-au preluat. Există pază în instituțiile de învățământ care au considerat că au nevoie.”

5 cabinete stomatologice de ultimă generație

În prezent există aproximativ 35 de cabinete medicale în instituțiile de învățământ și fiecare cabinet medical a beneficiat de dotările necesare și de consumabile.
„Am dotat fiecare cabinet medical cu mobilier, aparatură și instrumentar. Am dotat cabinetele cu dezinfectant și materiale de urgență. Suntem în curs de achiziție pe partea de scaune stomatologice. Procedura va viza cinci cabinete, care vor fi dotate cu echipament de ultimă generație. Cabinete stomatologice funcționează la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian”, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Liceul Agricol „Traian Săvulescu”, Gimnaziul „Romulus Guga” și la Colegiul Național „Unirea”. Avem șapte medici stomatologi angajați. În momentul de față fac activități de prevenție. Le cer în fiecare an să consulte fiecare elev, să își facă o fișă, să identifice problemele și să le trimită părinților împreună cu recomandarea tratamentului stomatologic. Cabinetele sunt funcționale, dar se fac doar controale”, a precizat Horațiu Lobonț.
„În afară de scaunul stomatologic și de aparatura aferentă, care costă aproximativ 50.000 de lei, s-au mai făcut dotări de 300.000 de lei pentru diverse ustensile, plus mobilie”, a adăugat directorul adjunct al Direcției Școli a Primăriei Municipiului Târgu-Mureș.

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE