Home / Comune / FOTO: Copiii din Sângeorgiu de Mureș l-au întâmpinat pe Moș Nicolae într-un exemplu de multiculturalism

FOTO: Copiii din Sângeorgiu de Mureș l-au întâmpinat pe Moș Nicolae într-un exemplu de multiculturalism

Distribuie

În seara zilei de miercuri, 5 decembrie, familiile din Sângeorgiu de Mureș s-au strâns în centrul comunei pentru a asista la inaugurarea iluminatului festiv, dar și pentru a-l întâmpina pe moș care aduce an de an pachețele copiilor.

Unul dintre motivele pentru care Sângeorgiu de Mureș a fost printre primele localități în care a venit Moș Nicolae, poate fi chiar copiii, care au fost cei mai cuminți. „În Sângeorgiu de Mureș sunt cei mai cuminți copii din toată țara, români, maghiari, rromi, toți dau exemplu cum se conviețuiește într-un mod pașnic, împreună, cum se exersează iubirea față de semeni. Evident că a venit pentru prima dată aici unde îi dăm drumul și va merge și în altă parte, în Târgu-Mureș, la Cluj, la București și în toată țara. Mă bucur că peste 800 de copii dintr-o comună vin aici să sărbătorească, să se bucure de Moș Nicolae și noi împreună ne bucurăm că va veni și Crăciunul, Nașterea lui Isus, așa trebuie să fie în toată țara, o atmosferă bună, să avem momente de bucurie, nu numai de stres, de ceartă”, a spus primarul comunei, Sófalvi Sándor Szabolcs.

Locul în care trei etnii conviețuiesc în armonie

În deschidere, ca un omagiu adus celor trei etnii preponderente din Sângeorgiu de Mureș, s-a interpretat melodia „Gașca mea” de la Hi-Q în română, maghiară și rromani.

Corul mixt al Gimnaziului „Sf. Gheorghe” a interpretat admirabil niște colinde, printre care s-au regăsit „Raza soarelui” sau „Jingle bells” în engleză, română și maghiară, sub coordonarea profesorului lor de muzică. „Cred că putem fi un exemplu de multiculturalitate în toată țara. Vă dați seama, trăim în egală măsură români, maghiari cam 50%, dar avem și foarte multe familii de etnie rromă. Iată, în 10 ani de când sunt primar, nu am avut nicio problemă din acest punct de vedere și e un exemplu că se poate trăi în pace și în armonie. Sunt cuvinte pe care mulți le folosesc, dar uite că aici se face un exemplu pozitiv și e ca o dovadă că da, se poate trăi așa”, a spus Sófalvi Sándor Szabolcs.

Pe lângă corul celor mici, s-a făcut apel către toți copiii din mulțime să vină și să-și etaleze talentele artistice, cântând la microfon în fața mulțimii. Doar două fetițe au fost mai curajoase, Maria și Adelina, care au interpretat împreună o colindă mai puțin cunoscută.

Nu în ultimul rând, momentul mult așteptat l-a reprezentat aprinderea iluminatului festiv, eveniment precedat de câteva artificii care au ținut copiii hipnotizați pentru câteva clipe.

Prezență numerosă în ciuda costurilor reduse

Un caz curios este micșorarea bugetului pentru sărbători, și cu toate acestea, mulțimea prezentă în fiecare an nu se micșorează. „Știți ce experiență avem? Scădem costurile și totuși parcă pare mai frumos. Și știți de ce? Pentru că oamenii s-au obșnuit, au deja această așteptare în suflet, și putem dovedi că în ciuda faptului că reducem cheltuielile, bucuria poate să crească. Eu așa văd, că o comună trebuie să iubească familiile, să încurajeze, să organizeze astfel de activități pentru că așa întărim această comunitate în care ne place să trăim”, a mai adăugat primarul.

Moșul nu a fost singur în acest an, ci a venit cu două ajutoare într-o trăsură trasă de cai, spre deosebire de anii trecuți când a trebuit să se descurce singur. „Așa experiență am trăit anul trecut cu un singur moș! Sunt mulți copii și se pare că a fost nevoie de întăriri și vedeți ce frumos se întâmplă aici lucrurile, nu avem nevoie de multe persoane care să facă ordine pentru că oamenii sunt civilizați. Toți trebuie să se gândească în luna decembrie ce minune mare s-a întâmplat. Noi creștinii, putem cred să ne bucurăm de aceste sărbători”, a conchis Sófalvi Sándor Szabolcs.

Toți copiii au stat cuminți la coadă și au primit lângă brad dulciuri și fructe, având ocazia să schimbe câteva vorbe cu moșul și să facă fotografii.

Așteptăm cu nerăbdare evenimentul de astăzi din Piața Trandafirilor din Târgu-Mureș!

Text și foto: Elena POLEARUȘ


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

A început Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe

Distribuie Luni, 18 martie, a început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși din România și nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.