Bugetul Consiliului Judeţean Mureş, rectificat. Bani mai mulţi pentru oncologie, endocrinologie şi ortopedie! Administratie
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 491 Vizualizări

Bugetul Consiliului Judeţean Mureş, rectificat. Bani mai mulţi pentru oncologie, endocrinologie şi ortopedie!

Consilierii judeţeni au aprobat vineri, 7 decembrie, într-o şedinţă extraordinară de lucru, rectificarea bugetului Judeţului Mureş.

Principalele modificări aduse bugetului vizează majorarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Clinic Judeţean Mureş cu suma de 2.193.000 de lei şi suplimentarea bugetului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş cu suma de 4.756.000 de lei.

În ce constă rectificarea

Potrivit informaţiilor furnizate de Alexandru Cîmpeanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, bugetul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a fost majorat ca urmare a încheierii de contracte noi pentru programe naţionale de sănătate cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş pentru oncologie, endocrinologie şi ortopedie, în sumă de 1.693.000 de lei, şi cu Direcţia de Sănătate publică Mureş în sumă de 500.000 de lei, pentru programe naţionale HIV-SIDA.

„La solicitarea ordonatorilor de credite din subordinea Consiliului Judeţean, în speţă Spitalul Clinic Judeţean Mureş şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, am procedat la rectificarea bugetului, în sensul în care respectivele instituţii urmează să primească sume importante de bani. Spitalul Clinic Judeţean Mureş va avea venituri suplimentare în sumă de 2.193.000 de lei, ca urmare a încheierii de contracte pentru programe naţionale de sănătate cu casa de Asigurări de Sănătate Mureş, în domeniul oncologic, endocrinologie şi ortopedie. Am aprobat, de asemenea, suma de 72.000 de lei care va fi redistribuită în bugetul Spitalului, pentru a fi folosită la reparaţii capitale în sistemul de preparare a apei calde şi menajere din cadrul Clinicii de Pneumologie. Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş suma aprobată este 4.756.000 de lei, pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap”, a declarat Alexandru Cîmpeanu.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE