Posturi importante scoase la concurs de universitățile private din Târgu-Mureș Invatamant
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 673 Vizualizări

Posturi importante scoase la concurs de universitățile private din Târgu-Mureș

Ministerul Educației Naționale a publicat în 5 decembrie în Monitorul Oficial o listă de posturi didactice și de cercetare vacante din instituțiile de învățământ superior particular din toată țara.

Printre acestea se numără Universitatea „Dimitrie Cantemir” și Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste (Sapientia) din Târgu Mureş.

La Universitatea „Dimitrie Cantemir” este disponibil un post în cadrul Facultății de Medicină Dentară, departamentul de Medicină Dentară, de șef de lucrări, poziția 7, pentru disciplinele Anatomie și embriologie, Anatomie clinică și topografică și Diagnostic oro-dentar și ergonomie.

La Sapientia sunt posturi în mai multe departamente

La Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din Târgu Mureş, există 8 locuri disponibile.

La departamentul de Inginerie electrică există un post de profesor universitar, poziția 4, pentru disciplinele Ingineria reglării automate (Conducere cu calculator), Sisteme automate cu eșantionare și Optimizări I (Optimizări) (Tehnici de optimizare), un post de conferențiar universitar, poziția 10, pentru disciplinele Circuite digitale reconfigurabile, Sisteme de operare (Sisteme de operare II) și Inteligență artificială, un post de conferențiar universitar, poziția 11, pentru disciplinele Electronică digitală (Circuite integrate digitale II) (Electronică digitală II) și Teoria transmisiunii informației și un post de conferențiar universitar, poziția 12, pentru disciplinele Tehnici de modulație, Analiza și sinteza dispozitivelor numerice (Proiectare logică) (Circuite integrate digitale I), Electrotehnică I (Electrotehnică) (Bazele electrotehnicii), Măsuri electrice, senzori și traductoare (Măsurări și traductoare) (Măsuri în electronică și telecomunicații).

La departamentul de Inginerie mecanică, se caută un șef de lucrări, poziția 17, pentru disciplinele Management, Marketing, Măsuri de finanțare pentru agricultură și Tehnică experimentală și un post de asistent universitar, poziția 28, pentru disciplinele Fizică I, Fizică II și Optică tehnică și aparate optice.

La departamentul de Matematică și Informatică, se caută un conferențiar universitar, poziția 6, la disciplinele Algoritmi paraleli și distribuiți și Proiectare interfețe utilizatori.

La departamentul de Ligvistică aplicată se caută un lector universitar, poziția 13, pentru disciplinele Civilizația I, II G, Curs practic de limbă III, IV G, Structura limbii IV G, Inițiere în interpretare simultană și consecutivă I, II G-M și Limbaje de specialitate I, II M-G.

Pentru orice informații adiționale, adresați-vă instuțiilor de învățământ.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE