Home / Sport / Popicarele, din nou la un pas de podium

Popicarele, din nou la un pas de podium

Distribuie

În partida retur din cadrul „optimilor” Ligii Campionilor la popice feminin formația Electromureș Romgaz Târgu-Mureș a obținut calificarea în „sferturile” competiției după ce a învins sâmbătă pe arena proprie echipa slovenă KK Triglav Kranj. Scorul întâlnirii a fost 6-2 la punctele de echipă, 3463-3234 la numărul total de popice doborâte și 16,5-7,5 la cel al manșelor câștigate. Deși a fost o dublă victorie, succesul mureșencelor cu 7-1 în jocul tur și-a pus amprenta asupra evoluției celor două formații. Slovenele au luptat în jocul retur și cu siguranță altfel ar fi decurs întâlnirea în cazul în care în Slovenia scorul ar fi fost mai strâns.

Echipa antrenorilor Orosz István și Seres Jozsef avea nevoie pentru calificare de două victorii în întâlnirile directe, lucru la îndemâna mureșencelor, dar era totuși nevoie de o evoluție pe măsură și concentrare până ce acesste două puncte erau asigurate. Inclusiv avantajul de 91 de popice la totalul general era unul recuperabil, astfel încât primul criteriu era și cel mai important. Primele două perechi au încheiat 1-1 și decizia în ceea ce privea calificarea era amânată. Alina Hanc a obținut punctul cu Petra Basek, cu 3 manșe câștigate și una încheiată la egalitate, un total de 575 p.d. față de 537, dar Duka Tilda a cedat la mare luptă în fața campioanei mondiale la U23, Anja Forstnaric, 2-2 la manșe și 563-569 la numărul „bețelor”.

Calificarea obținută la manșa trei a schimbului doi

În schimbul doi a intrat mezina echipei Maria Ciobanu și Méhész Anita. Prima a avut-o ca adversară directă pe Tatjana Perisic, iar Anita pe Nika Blagovic. Prima a avut neșansa ca adversara sa să fie și cea mai eficace jucătoare a oaspetelor, cu 590 p.d., față de 551 ale mureșencei, care reușise o manșă secundă foarte bună, cu un total de 162. Méhész s-a dovedit însă din nou un adevărat „metronom”, reușind să câștige toate cele patru manșe și cu un total de excepție, 619 p.d. să devină performera partidei. La câștigarea manșei a treia ea avea asigurat punctul pentru echipă, cel care aducea calificarea. Astfel, ultimul schimb a fost unul mai degrabă pentru orgolii. Pe piste au intrat Doina Baciu și Sáfrány Anita la gazde, Brigitte Strelec și Vesna Paulic pentru slovene. Cu calificarea asigurată, Doina Baciu a evoluat la pas, duelul a fost extrem de echilibrat, cu două manșe câștigate de slovenă la 2 și un popic, al doilea al veteranei mureșene la unul. Multipla campioană română s-a impus în ultima manșă la o diferență de 6, a încheiat 2-2 la manșe, dar a obținut punctul pentru echipă cu 554-550 la total. Sáfrány a avut în schimb o evoluție de excepție în primele două manșe, cu totaluri de 163 și 168 și amenința chiar recordul arenei. Ultimele două manșe n-au mai fost însă la fel de bune, ea a câștigat toate manșele, punctul pentru echipă, dar cu total de „numai” 601 a ratat premiul special acordat pentru performera partidei.

Mureșencele trec mai departe și vor întâlni în „sferturi”, în 26 ianuarie și 16 februarie din nou formația austriacă BBSV Viena, pe care au eliminat-o și în ediția trecută a Cupei Mondiale.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

ACS Kinder: Grupa U8 a câștigat Cupa Municipiului Reghin

Distribuie După succesele grupelor U11, U9 și U6 din cadrul ACS Kinder a sosit momentul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.