Consulul Germaniei la Sibiu, întâlnire cu studenţii germani de la UMFST Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 171 Vizualizări

Consulul Germaniei la Sibiu, întâlnire cu studenţii germani de la UMFST

Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Excelența Sa Hans E. Tischler, s-a aflat joi, 13 decembrie, în vizită la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureș, prilej cu care s-a întâlnit cu o parte dintre studenții germani care studiază Medicină și Medicină Dentară, în limba engleză, în cadrul UMFST Târgu-Mureș.

Potrivit Blogului UMFST Târgu-Mureş, înaintea întâlnirii cu studenții, șeful Consulatului German a avut o întrevedere cu rectorul UMFST Târgu-Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, în cadrul căreia s-a adus în discuție excelenta colaborare a Universității noastre cu studenții și cercetătorii din Germania.

Mai mult decât atât, UMFST Târgu-Mureș va avea, începând cu anul universitar 2019-2020, o filială la Hamburg, în Germania, cu predare în limba engleză, fapt ce reprezintă o premieră pentru România.

„În planul internaţionalizării, evenimentul anului a fost finalizarea proiectului început în urmă cu peste trei ani, prin care UMFST va deschide o filială a sa în Germania. În urma finalizării procesului de autorizare ARACIS şi a celorlalte demersuri administrative specifice statului german, începând cu anul universitar 2019/2020 va funcţiona la Hamburg o extensie a Universităţii, unde vor fi şcolarizaţi la programul Medicină, anual, 150 de studenţi, în limba engleză, într-un campus modern, la standarde occidentale, cu profesori şi după o curriculă a Universităţii noastre. Este un proiect unic la nivel naţional care aşeza Universitatea şi oraşul Târgu-Mureş într-o poziţie de maximă vizibilitate la nivel internaţional. Într-un fel informal, aceasta va fi o nouă „ambasadă” a României în Germania”, a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, citat de Blogul UMFST Târgu-Mureş.

În prezent, la UMFST Târgu-Mureș studiază peste 250 de studenți germani.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE