Pilda părintelui Iustin Iacob prentru credincioșii din Bistra Mureșului Religie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 182 Vizualizări

Pilda părintelui Iustin Iacob prentru credincioșii din Bistra Mureșului

Festivalul de colinde „Astăzi s-a născut Hristos”, găzduit duminică, 9 decembrie de Biserica Ortodoxă din Bistra Mureșului a fost deschis  de oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh Sergiu Andone.

„Duminica aceasta poartă numele de Duminica a 27-a după Rusalii , când Sfântul Evanghelist Luca ne pune în fața ochilor sufletești o minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Citind sfintele evanghelii observăm că Mântuitorul Hristos vindecă necondiționat orice fel de boală, dar de fiecare dată se oprește întâi asupra sufletului, și apoi asupra trupului. Și în această duminică, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă o femeie. Nu cred că ar trebui o predică despre acestă Sfântă Evanghelie săvârșită azi la Bistra Mureșului, deoarece Evanghelistul Luca ne spune totul”, a spus preotul Iustin Iacob, parohul de la Voivodeni Gliga.

Duminică fără predică

Acesta a subliniat esența prezenței la biserică,  în detrimentul vreunui pretext, fapt pentru care slujba de duminică a fost una fără predică, după cum a punctat părintele Iustin Iacob.

„Mi-a venit în minte o întâmplare pe care am citit-o nu de mult în care se spunea că un părinte, într-o parohie , se silea zi și noapte să aducă credincioșii la biserică. Alerga pretutindeni, rugându-i pe oameni să vină la biserică, în zi de sărbătoare și în zi de duminică. Fiecare credincios mai are și alte îndatoriri, și de multe ori uită sau e plecat în altă parte. Atunci, părintele a anunțat cu o duminică înainte: Iubiți credincioși, duminica viitoare veniți la biserică pentru că va fi o duminică fără pretexte. Va fi o mare sărbătoare în satul nostru, va fi o duminică fără pretexte. Pentru cei care, după o săptămână întreagă de lucru, spun că duminica sunt prea obosiți și  ar mai sta un pic în pat, undeva la intrare în biserică o să aducem un pat să se odihnească. Cei care toată săptămâna lucrează, iar duminica s-ar uita un pic la televizor, în altă parte a bisericii o să punem un televizor să se poate uita la emisiunile preferate. Cei care obișnuiesc de dimineață să bea o cafea și să o lungească cu povești, vom amenaja un loc în biserică unde să-și poată bea cafeaua. Veniți, va fi o duminică fără pretexte, și să veniți cu toții la biserică, și-a încheiat povestea părintele respectiv. Eu m-aș duce un pic mai departe, și aș spune că acestă duminică e una fără predică, pentru că prezența dumneavoastră aici este mai mult decât orice predică pe care un preot o spune din fața sfântului altar. Prezența dumneavoastră la biserică și alergarea părintelui Sergiu ca să ne adune pe toți, este cea mai mare predică, cel mai mare câștig pentru sufletele noastre, ale tuturor. De aceea spun acestei zile că este o duminică fără predică, pentru că predica sunteți dumneavoastră, cei care azi, ați lăsat totul și să veniți în fața Sfântului Altar, să asistați la Sfânta Liturghie, să ne împărtășim cu toții, să dăm slavă lui Dumnezeu”, s-a adresat celor prezenți  părintele Iustin Iacob.

„Să ne bucurăm de Preaslăvita Naștere a Mântuitorului”

Acesta a adus laude implicării bisericii din Bistra Mureșului , în special părintelui paroh Sergiu Andone.

„În foarte puține parohii se întâmplă ceea ce se petrece aici la Bistra, mai ales în parohia Bistra Mureșului. Aici, în permanență, părintele Sergiu aleargă să adune cât mai mulți credincioși, să vină cât mai mulți la biserică, să se bucure de Harul pe care Hristos, din fața Sfântului Altar îl dă în permenență credincioșilor săi. Pentru creștinii din Bistra Mureșului, aș spune că deja Crăciunul a venit, noi deja sărbătorim Nașterea Mântuitorului. Mă rog bunului Dumnezeu să dăruiască tuturor darurile Sale cele bogate, iar cei care au venit mai de departe la această sărbătoare de la Bistra, să-i răsplătească Dumnezeu însutit  pentru jertfa  pe care cu toții am făcut-o. Să aveți bucurii, să vă vină la cei mai în vârstă copii acasă, să vă bucurați de nepoți, cei care aveți, și cu toții să ne bucurăm de Preaslăvita Naștere a Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat părintele Iustin Iacob.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE