Lucrări de 5 milioane de lei pentru refacerea unor obiective de infrastructură din Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 843 Vizualizări

Lucrări de 5 milioane de lei pentru refacerea unor obiective de infrastructură din Mureş

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a dispus luni, 17 decembrie, efectuarea unor controale asupra modului în care s-au realizat lucrările finanțate prin Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului în anul 2018.

Potrivit Biroului de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, în acest sens a fost emis un Ordin al Prefectului pentru constituirea Comisiei de verificare, din care fac parte Inspectoratul Județean în Construcții Mureș, Consiliul Județean Mureș, Administrația Bazinală de Apă Mureș, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Mureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș și Direcția Județeană pentru Cultură Mureș.

Lucrările comisiei vor fi coordonate de inspectorul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Mureș și va verifica în teren realizarea fizică a lucrărilor de refacere/reparație a obiectivelor din infrastructura locală, precum și stadiul de elaborare a documentațiilor tehnice pentru realizarea, autorizarea și recepția lucrărilor de construcție.

Comisia va elabora o informare privind rezultatele verificărilor efectuate și măsurile dispuse care va fi transmisă Instituției Prefectului – Județul Mureș.

Obiectivele finanțate au fost cuprinse în Hotărârile Guvernului nr. 514/12 iulie 2018 și nr. 563/24 iulie 2018 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale.

Pentru județul Mureș au fost alocată suma de 5.032.000 lei, care va fi utilizată pentru refacerea podului de lemn pe DJ 135, parțial distrus, pe raza comunei Sărățeni, refacerea acoperișului scării din Cetatea Medievală din Sighișoara, pentru refacerea de poduri, podețe, punți, maluri avariate și drumuri.

Sumele vor acoperi obiective din municipiul Sighișoara și comunele Apold, Cuci, Lunca Bradului, Măgherani, Ogra, Saschiz, Sărățeni și Vânători.

”Am avut deja o întâlnire cu membrii acestei comisii și le-am transmis să analizeze cu seriozitate atât realizarea practică a lucrărilor, cât și respectarea tuturor cerințelor birocratice. Este important ca aceste lucrări să se finalizeze de urgență, pentru ca cetățenii să nu resimtă pe termen lung efectele calamităților. Aceste sume, alocate județului Mureș, sunt o dovadă în plus că Guvernul României răspunde prompt și eficient la nevoile reale ale cetățenilor, mai ales a celor încercați de evenimente care nu pot fi prevăzute,” a declarat Mircea Duşa, prefectul județului Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE