Home / Politic / VIDEO, FOTO: Liberalii din Mureş, Bal cu gândul la viitoarele bătălii politice

VIDEO, FOTO: Liberalii din Mureş, Bal cu gândul la viitoarele bătălii politice

Distribuie

Cea de-a 22-a ediţie a Balului Liberal, eveniment organizat de Filiala Mureş a Partidului Naţional Liberal, s-a desfăşurat sâmbătă, 15 decembrie, în elegantul decor asigurat de Complexul “Imperial Inn” din Târgu-Mureş în prezenţa a aproximativ 400 de invitaţi.

PNL, cel mai important partid din Mureş

În scurta sa alocuţiune, senatorul Cristian Chirteş, preşedintele PNL Mureş, a transmis mulţumiri colegilor liberali pentru activitatea depusă în decursul acestui an, precum şi îndemnul de a consolida imaginea Partidului Naţional Liberal ca principala formaţiune politică din judeţul Mureş.

“Începând cu anul viitor avem patru alegeri, două în 2019 și două în 2020: alegerile europarlamentare, alegerile prezidențiale, alegerile locale și alegerile parlamentare. Cu siguranță trebuie să devenim și să rămânem cel mai important partid românesc din județul Mureș, adică să obținem cel mai bun scor la europarlamentare, un scor extraordinar pentru candidatul susținut de noi la alegerile prezidențiale, cei mai mulți primari și cei mai mulți consilieri locali și consilieri județeni aleşi la alegerile locale și bineînțeles după alegerile parlamentare să fim reprezentați de cel puțin trei parlamentari liberali. Sunt obiective pe care le putem atinge, sunt obiective pe care dumneavoastră împreună cu prietenii dumneavoastră suntem până la urmă datori să le îndeplinim”, a afirmat senatorul Cristian Chirteş.

Revenirea la guvernare, obiectiv al liberalilor

Pe lista invitaţilor speciali prezenţi la ediţia din acest an a Balului Liberal s-au aflat Ludovic Orban – preşedintele PNL, deputatul Florin Roman – vicepreşedinte regional PNL, Regiunea 7 Centru şi Virgil Guran – vicepreşedinte al PNL.

“Nu am să susțin niciun fel de discurs politic, vreau să vă mulțumesc pentru activitatea pe care ați desfășurat-o în decursul acestui an pentru Partidul Național Liberal. Vă mulțumesc pentru efortul depus pentru promovarea activităților Partidului Național Liberal şi vă doresc la sfârșit de an Crăciun fericit și sărbători fericite, să vă dea Dumnezeu un an plin de realizări, sănătate și fericire. Sunt mândru că sunt membru al Partidului Național Liberal și vă promit că în viitorii ani ceea ce am făcut în ultimul an şi jumătate reprezintă o mică parte din ceea ce va urma pentru ca Partidul Național Liberal să revină la guvernare și să câștige alegerile care care vor urma”, a fost mesajul transmis de Ludovic Orban, o prezenţă constantă în mijlocul liberalilor mureşeni.

Premiu de Excelenţă “Emil Dandea” pentru Cornel Sigmirean

Una din surprizele serii a fost acordarea Premiului de Excelenţă “Emil Dandea”, distincţie acordată de Partidul Naţional Liberal Mureş pentru a omagia memoria lui Emil Dandea, considerat “una dintre cele mai importante personalități ale județului Mureș şi unul dintre inițiatorii modernizării municipiului Târgu-Mureș.”

Astfel, după ce în anul 2017 distincţia i-a revenit prof. univ. dr. Horaţiu Suciu, reputat chirurg care îşi desfăşoară activitatea în cadrul “Institututlui Inimii “ din Târgu-Mureş, în acest an Premiul de Excelenţă “Emil Dandea” a fost acordat prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, istoric şi președinte al Institutului de Ştiințe Socio-Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române, în semn de recunoaștere pentru întreaga activitate profesională.

“Ca istoric, în an Centenar, îmi doresc ca partidele istorice care au făurit și modernizat România să guverneze aceasta țară la fel cum au făcut-o înaintașii lor. Doamne ajută!”, a spus, puţin surprins de surpriza care i s-a făcut, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean.

Diplome de Excelenţă “Centenar” pentru primari

Un alt moment special l-a constituit acordarea Diplomei de Excelenţă “Centenar” tuturor primarilor liberali din judeţul Mureş, în semn de respect pentru implicarea dezvoltarea comunităților pe care le administrează.

“Forța unui partid se bazează pe aleși locali, consilieri județeni, consilieri locali și primari. Ei sunt cei care duc greul administrațiilor locale și ale căror fapte să văd în mai binele comunităților pe care le reprezintă. Partidul Naţional Liberal este cel mai important partid din județul Mureș, grație celui mai mare număr de primari și de aleși locali”, a punctat prezentatorul respectivului moment, Ciprian Belean, consilier local în comuna Râciu.

Clipe frumoase în familia liberală

Echipa de organizare a Balului Liberal a fost şi de această dată coordonată de consilierul judeţean Mara Togănel, preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale Mureş.

“De 22 de ani, ne străduim să le pregătim colegilor noștri liberali un eveniment frumos, pe măsura muncii lor de peste an. Balul Liberal este un bun prilej de revedere, socializare și de împărtășire a gândurilor pentru ce avem înainte. Mă bucur că atmosfera a fost pe placul colegilor și că am petrecut clipe frumoase în familia liberală. Aștept să ne revedem cu bine la cea de-a XXIII-a ediție. Îmi doresc să păstrăm, mereu, la fel de viu spiritul echipei liberale”, a declarat Mara Togănel.

Momente artistice de calitate

Bucuria socializării şi reîntâlnirii cu prietenii şi colegii de partid a fost întregită de colindele interpretate de Corul bărbătesc al Parohiei Ortodoxe nr. 1 din Sângeorgiu de Mureş şi de recitalul susţinut de Mihaela şi Ciprian Istrate.

Text şi foto: Alex TOTH

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Caravană cu servicii gratuite din 10 specialități medicale

Distribuie Direcția de Asistență Sighișoara Sighișoara a demarat, în data de 18 martie 2024, o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.