Deputatul USR Lavinia Cosma susține dublarea numărului consilierilor școlari în favoarea învățământului dual Invatamant
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 174 Vizualizări

Deputatul USR Lavinia Cosma susține dublarea numărului consilierilor școlari în favoarea învățământului dual

Aprobarea legislației privind învățământul profesional dual (Legea 82/2018) poate sprijini companiile să își găsească meseriașii de care au nevoie și să limiteze penuria de forță de muncă de care acestea se lovesc. Deputatul USR Lavinia Cosma consideră că mai sunt însă pași de făcut pentru ca legislația să își atingă scopul pentru care a fost adoptată. Despre ce este vorba vă invităm să lecturați în interviul pe care parlamentarul mureșean ni l-a acordat.

 

Reporter: Care este contextul în care trebuie aplicată legea privind învățământul profesional dual și care ar fi primii pași care ar trebui făcuți în vederea implementării sale eficiente?
Lavinia Cosma: De curând am participat în Parlament la o dezbatere pe tema învățământului profesional dual, unde au fost prezenți toți actorii implicați, agenții economici, reprezentanți ai universităților, pentru că se dorește o formă de învățământ dual în cadrul universităților, miniștri, parlamentari. A fost o masă rotundă la care am încercat să găsim metodele cele mai bune de implementare a legii. Știm cu toții că la baza acestei legi, a acestui nou sistem de învățământ profesional se află nevoia agenților economici de a avea oameni bine pregătiți. Din păcate, acum câțiva ani, școlile profesionale au fost desființate, sigur că viața bate filmul și astăzi o avem ministru pe aceeași doamnă care le-a desființat, iar acum vrea să le reînființeze. E puțin ciudat și e greu să ai încredere că dintr-odată, peste noapte, i se pare o idee bună când la un moment dat a distrus un sistem.
Dar, trecând peste acest lucru, trebuie să ținem cont de contextul în care ne aflăm. Cred că învățământul dual nu poate fi discutat separat de următoarele aspecte: avem nevoie de mult mai mulți consilieri școlari, momentan un consilier școlar este desemnat la 800 de elevi, învățământul profesional are o imagine foarte proastă, pentru că există percepția că la o școală profesională ajunge un elev care este foarte slab la învățătură, iar în această situație avem nevoie de campanii de recredibilizare a acestui tip de învățământ prin care să transmitem mesaje că, dacă urmezi acest traseu educațional, ai șansa să îți găsești un loc de muncă foarte repede, de cele mai multe ori la același angajator la care ai făcut practica.
Sigur, potrivit legii, au beneficii atât elevii cât și agenții economici, se specifică că aceste școli se pot înființa la inițiativa agenților economici și ajungem la următorul punct: predictibilitatea pe care ei o au în ceea ce privește business-ul lor. Și aici vorbim atât de administrația centrală, cât și de administrația locală. La nivel central, nu avem predictibilitate fiscală ca să știe pe ce se bazează într-un an fiscal, iar la nivel local e foarte complicat să obții o autorizație în timp util, relația cu instituțiile nu e de multe ori eficientă, birocrația e foarte mare. În acest context, avem o lege, întrebarea e care e viziunea și care e modul de implementare din toate punctele de vedere. Să dai o lege în Parlament e un pas binevenit, dar întrebarea este ce facem ulterior?
Vorbeam mai devreme de consilierii școlari, de faptul că învățământul dual nu poate fi tratat ca subiect separat de cel cu consilierii școlari. Ei sunt primii care sprijină elevii în a-și urma un traseu profesional și atunci ei sunt primii care contribuie la recredibilizarea școlilor profesionale și așa cum tot spun de fiecare dată e ca în medicină – e mai ușor să previi decât să tratezi, mai ales că zilele acestea în Parlament urmează să se discute bugetul și, dacă ratăm încă un moment de a finanța un număr mai mare de consilieri în școlile din România, e un moment ratat și întârziem, pur și simplu, un învățământ mai eficient și rezultate mai bune.

 

Rep.: Care ar fi o normă realistă, eficientă de elevi pentru un consilier școlar?
Lavinia Cosma: Într-o variantă ideală, eu văd lucrurile în felul următor: fiecare școală să aibă un centru de consiliere și să aibă mai mulți consilieri. De exemplu, la o școală cu 800 de elevi ar trebui să aibă într-o variantă ideală undeva la 5 consilieri minim. Sigur că nu trăim într-o lume ideală și atunci, din considerente financiare, o variantă intermediară ar fi, pur și simplu, dublarea numărului de consilieri, respectiv un consilier la 400 de elevi. Ar fi un pas înainte.
Doar că e un paradox, în Comisia de învățământ e un consens că da, avem nevoie de consilieri școlari, consilierea e foarte importantă, dar ne blocăm atunci când trebuie să alocăm bani. Le tot explic colegilor mei că nu e suficient să vrei, ci și trebuie să faci ceva.

 

Rep.: Ați identificat sursa de finanțare pentru plata consilierilor școlari?
Lavinia Cosma: Surse de finanțare sunt, din aceste fonduri pe care guvernanții le tot creează, am văzut și săptămâna aceasta (n.red. săptămâna trecută) că vor să creeze un alt fond pe care să îl aibă la dispoziție, ca să facă nu știm ce cu banii respectivi, se vede că bani sunt și atunci e o chestiune de priorități și de pus pe primul loc educația și copiii acestei țări. Până la urmă, noi ne tot plângem că peste câțiva ani nu o să mai fie cine să ne plătească pensiile, pentru că crește numărul pensionarilor și scade numărul celor care contribuie. Trebuie pornit de jos, de la copiii pe care îi avem în momentul de față în sistemul de educație, dacă acești copii nu ajung să se integreze cât mai repede pe piața muncii, ajungem peste câțiva ani, într-adevăr, să nu putem susține toate sistemele acestea de pensii, de sănătate etc. De fapt, este un cerc vicios. Sigur trebuie să ai o viziune pe termen lung, ceea ce nu se întâmplă, și nu am văzut la vreun guvern să aibă o viziune pe termen lung.

 

Rep.: Ce bariere mai sunt în ceea ce privește aplicarea acestei legi și ce soluții ar mai fi pentru ca legea să își atingă scopul pentru care a fost adoptată?
Lavinia Cosma: Cred că agenții eocnomici, cei care decid că vor să facă parte din acest sistem, e foarte important să colaboreze cu școala, să își pregătească tutorii, să îi formeze, astfel încât să aibă abilitățile necesare de a-i învăța și de a-i evalua pe elevi. Nu oricine poate să fie tutore. Agenții economici trebuie să identifice acele persoane care au aceste abilități pe care le pot dezvolta. Dacă o să aleagă o persoană care nu știe cum să gestioneze, cum să fie pedagog, atunci va fi foarte greu pentru acel copil să învețe o meserie.

 

Rep.: Avem deja exemple de școli create, în general de companiile germane, care funcționează. Au participat la aceste dezbateri, astfel încât modelul lor funcțional să fie transferat în învățământul public?

Lavinia Cosma: Au participat cei de la Școala Profesională Germană Kronstadt de la Brașov la dezbaterea din Parlament și au vorbit despre bunele lor practici. Cu atât mai mult ar trebui să ne fie mai simplu, pentru că avem deja experiența lor și știm ce funcționează și știm ce nu funcționează. Ei sunt foarte deschiși în a împărtăși din experiența lor pentru că își doresc, într-adevăr, să multiplice reușita lor. Întrebarea este, și acesta e un subiect care mă preocupă, iar la începutul anului viitor va fi pe agenda mea, câți agenți economici mureșeni își doresc să participe la un astfel de sistem, sub ce formă, dacă au capacitatea, oamenii, resursele necesare. M-am întâlnit în ultima vreme cu o parte din oamenii de afaceri și le știu problemele că nu au forță de muncă calificată, că se lovesc de această migrație a personalului, mai ales în construcții și turism și își doresc să aibă oameni pe care să îi instruiască și care să rămână. Întrebarea mea este câți dintre ei sunt disponibili? Cred că voi afla acest răspuns la începutul anului viitor.

A consemnat Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE