Home / Agricultura / Schimbări legislative pentru crescătorii de ovine și caprine

Schimbări legislative pentru crescătorii de ovine și caprine

Distribuie

Modificări importante pentru oierii care cer la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură subvențiile pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ). Schimbările sunt prevăzute într-un ordin privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi.

Documentul, care se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii, propune o serie de schimbări care vor sta la baza condițiilor de eligibilitate începând cu Campania APIA pentru anul de cerere 2019.

Schimbări la APIA pentru SCZ ovine

Astfel, se modifică articolul 72, alineatul (1), literele f), g) și h) care începând cu 2019 vor avea următorul cuprins:
„f) berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscriși în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală.

În vechile reguli nu se specifica secțiunea astfel berbecii puteau fi înscriși și în secțiunea secundară;

g) efectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordă SCZ, respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase, secțiunea principală, la 35 de femele ovine;
h) efectivul de femele ovine neînscrise și neînregistrate într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ, respectă raportul de sexe de minimum un berbec cu certificat de origine;”

Schimbări la APIA pentru SCZ caprine

La articolul 73, literele g), g1) și g2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„g) țapii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscriși în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală;
g1) efectivul de femele caprine înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordă SCZ, respectă raportul de sexe de minimum un ţap înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase, secțiunea principală, la 35 de femele caprine;
g2) efectivul de femele caprine neînscrise și neînregistrate într-un registru genealogic, pentru care se acordă SCZ, respectă raportul de sexe de minimum un ţap cu certificat de origine la 35 de femele caprine.”

Documente care fac dovada animalelor eligibile

La articolul 78, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

Documentul specific pentru SCZ ovine/caprine care atestă condiţiile pivind înscriserea în Registrul Genealogic este:

a) adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea berbecilor/ţapilor în registrul genealogic al rasei și înscrierea/înregistrarea oilor sau caprelor în registrul genealogic al rasei, pentru care se solicită SCZ, şi respectarea raportului de maximum 35 de femele ovine/caprine la un berbec/ţap înscris în registrul genealogic al rasei, avizată de către ANZ prin oficiile pentru zootehnie judeţene.

b) adeverinţa eliberată de oficiul pentru zootehnie judeţean, prin care se confirmă respectarea
raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise și neînregistrate într-un registru
genealogic la un berbec/ţap cu certificat de origine,

Restul condițiilor de eligibilitate au rămas până în prezent ca și în anul 2018. Ciobanii care cer Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ ) au obligația în continuare să rețină în exploatație  ovinele pentru care se solicită bani europeni pe o perioadă de 100 de zile de la data limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, adică 16 mai 2019 – 23 august 2019 inclusiv).

Alte condiții pentru încasarea subvenției

În plus, pentru subvenția SCZ care în Campania 2018 a avut un cuantum de 15,9737 euro pe cap de ovină/caprină, trebuie îndeplinite următoarele condiții obligatorii:

– să dețină un efectiv de minimum 150 capete și maximum 500 capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepția UAT-urilor din zonele montane pentru care se poate solicita un efectiv de minimum 60 capete și maximum 500 capete de femele ovine şi/sau berbeci inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA;
– Animalele trebuie să aibă vârsta de minim 1 an la data de 31 martie a anului de solicitare;
– Femele ovine trebuie să aibă vârsta de maximum 8 ani la data limită de depunere a cererilor. Berbecii trebuie să aibă vârsta de maximum 6 ani la data limită de depunere a cererilor (inclusiv pentru cererile depuse în perioada cu penalizări);
– Efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depuneri cererii unice de plată;
– Berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală;
– Efectivul de femele ovine înscrise registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase la 35 de femele ovine ;
– Efectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordă SCZ, respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase, secțiunea principală, la 35 de femele ovine;
– Ovinele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute pe perioada de reţinere de 100 de zile de la data limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări (16 mai 2018 – 23 august 2018 inclusiv) în exploataţia/ exploataţiile cu cod ANSVSA menţionate în cerere;
– Fermierul trebuie să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004.

Sunt eligibile la plată inclusiv femelele caprine care până la finalul perioadei de reținere de 100 de zile, au intrat, respectiv au ieşit în/din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar și/sau în/din exploataţiile asociaţiilor/ cooperativelor/ grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat.

Sursă: agrointeligenta.ro


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Zeci de oi, găsite fără suflare pe o pajiște din Sângeorgiu de Mureș

Distribuie Mai multe oi de la o stână din Sângeorgiu de Mureș au fost găsite …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.