Aproape 5.000 de materiale pirotehnice confiscate de poliţişti! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 354 Vizualizări

Aproape 5.000 de materiale pirotehnice confiscate de poliţişti!

Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat, în perioada 1-27 decembrie, pe raza mai multor localităţi din judeţul Mureş, respectiv în localităţile Târgu-Mureş, Târnăveni şi Zau de Câmpie, pentru identificarea persoanelor neautorizate care deţin, în scop de comercializare, obiecte pirotehnice din categoriile F2 şi F3, respectiv produse destinate doar societăţilor autorizate.

Operaţiunea „Foc de artificii”

Activităţile desfăşurate se înscriu în cadrul Planului de acţiune „Foc de artificii 2018/2019”, privind operaţiunile cu articole pirotehnice.

„Cu sprijinul poliţiştilor din cadrul subunităţilor de poliţie, au fost identificate opt persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani, care deţineau, în vederea comercializării, 4.668 de materiale pirotehnice din categoria F2. Având în vedere că aceste materiale pirotehnice fac parte din categoria celor interzise a fi deţinute de către persoanele fizice, ele prezentând un grad ridicat de risc pentru persoanele neautorizate, respectiv pentru cele care nu au calificarea de pirotehnician, poliţiştii le-au ridicat în vederea confiscării. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice, deţinere şi folosire ilegală de materiale pirotehnice şi deţinere şi comercializare de materiale pirotehnice, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive. La acţiuni au participat şi jandarmi”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Ce prevede legislaţia

În conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

Persoanele neautorizate pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria FI, în care sunt incluse obiectele pirotehnice care prezintă un risc foarte scăzut, un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse. Acestea pot fi achiziţionate doar de la  persoanele autorizate, fiind inscripţionate cu „F1”. Din această categorie nu fac parte petardele.

„În aceasta perioadă, se recomandă părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE