Al treilea proiect Erasmus+ la Şcoala Postliceală “Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 637 Vizualizări

Al treilea proiect Erasmus+ la Şcoala Postliceală “Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş

Şcoala Postliceală Sanitară „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş va participa la cel de-al treilea proiect Erasmus+ din istoria sa, denumit „Să îngrijim uman şi competent bunicii – Educaţie medicală geriatrică transeuropeană”.

Obiectivele proiectului

Potrivit unui comunicat de presă, Şcoala Postliceală Sanitară “Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş doreşte realizarea proiectului „Să îngrijim uman şi competent bunicii – Educaţie medicală geriatrică transeuropeană” în vederea documentării cu privire la protocoalele de îngrijire a pacienţilor vârstnici din diferite state ale Uniunii Europene, pentru diseminarea şi implementarea acestora, precum şi pentru consolidarea cunoştintelor şi dezvoltarea de noi competenţe geriatrice ale elevilor, în scopul creşterii gradului de competitivitate al acestora pentru a satisface nevoia identificată, respectiv dezvoltarea competenţelor geriatrice în vederea creşterii competitivităţii absolvenţilor pe piaţa Uniunii Europene.

“Abordarea acestei teme pentru proiect este urmarea conştientizării creşterii speranţei de viaţă şi a îmbătrânirii populaţiei, nu numai din România, cât şi global. Am considerat importantă şi necesară abordarea acestei teme deoarece orice contribuţie, oricât de mică, la dezvoltarea competenţelor de îngrijire a persoanelor vârstnice, cu problemele de sănătate specifice vârstei, duce la creşterea calităţii vieţii acestora concomitent cu corectarea, dacă este necesar, a anumitor conduite faţă de această categorie de persoane”, au transmis reprezentanţii Şcolii Postliceale Sanitare “Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş.

Mobilităţi în trei ţări europene

Proiectul se adreseaza unui număr de 40 de elevi din anii II şi III de studiu, calificarea Asistenţă Medicali Generalişti, care pentru a fi competitivi pe piaţa forţei de muncă au nevoie de experienţă practică şi de o formare de specialitate în conformitate cu nivelul actual şi standardele asistenţei pentru sănătate din ţările Uniunii Europene.

Totodată, proiectul îşi propune documentarea privind asemănările şi deosebirile între conduitele de îngrijire ale persoanelor vârstnice în diferite state europene, cum ar fi Italia, Spania, Germania, prin mobilităţi Erasmus+ şi România, unde elevii au efectuat încă din anul I de studiu stagii de pregătire practică la Căminul pentru persoane vârstnice din Târgu-Mureş.

Astfel, vor avea loc trei mobilităţi, după cum urmează: la Spitalul “Antonio Cardarelli” din Campobasso – Italia (pentru 15 elevi perioada 10 februarie – 2 martie 2019), la Centrul de zi “Los Tulipanes” din Granada – Spania (pentru 10 elevi, în perioada 24 februarie – 16 martie 2019) şi la “Pflegenwerk Senioren Centrum” din Hattersheim – Germania (pentru 15 elevi, în perioada 24 martie – 13 aprilie 2019).

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE