Lazăr Lădariu, pe drumul nemuririi!

După o grea și istovitoare suferință s-a stins din viață unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură pe care acest binecuvântat pământ de mijloc de Ardeal ni l-a dat. Ce-ai putea spune la adresa scriitorului, omului de cultură, poetului, publicistului Lazăr Lădariu, de-a lungul existenței sale sădind prin cuvânt acea dragoste curată și nețărmurită pentru tot ceea ce este românesc dăinuitor de zidire. Ne-precupețind niciun efort trudind cu smerenie și acribie, cultivând cu migală pe altarul slovei și-a cuvântului înnobilare.

Fiecare treaptă ce urcă spre Panteonul oamenilor de seamă ai neamului românesc ne înalță în fața preamăritului Dumnezeu. De acolo, din satul obârșiei de-a lungul vieții și-a potolit setea de statornicie, un spațiu sacru, ancestral, bine definit, având încrustată în vene acea rotație a universului în care ceasul de răsărire, cel de amiază şi cel de apus, pe cadranul existenței noastre lasă umbre solare inconfundabile ce dă omului simplu şi cu frică de Dumnezeu, acea statornicie ce te împacă cu tine și cu cei din jur. Un spațiu bine definit cel al tradiției populare, al obârșiei de început de mijire, ce vine ca zestre nobiliară făcându-ne unici, inseparabili în ceea ce credem că am primit ca zestre primordială, unde la loc de cinste se află bunul simț și frica de Dumnezeu, morala creștină. Încă de pe băncile școlii Lazăr Lădariu a sorbit cu sfială și respect lumina din filele scrisului dătător de cunoaștere și mândrie a istoriei poporului român.

Evocând ca OM de litere și de presă, străluminarea acelor oameni de seamă ce-au lăsat prin scris, prin faptele lor, urme de neșters trecerii lor pe pământ. Acesta este Lazăr Lădariu, un poet nepereche, aș spune fără să greșesc în care universalitatea capătă consistență prin însăși simplitatea lucrurilor ce-și află corespondență în tihna omului truditor pe ogorul scrisului, ce nu-și îngroapă talantul primit, ci îl înmulțește, știind, doar așa plinătatea sufletului își va afla calea spre adevăr, punând deasupra de orice întâietate particulară, respectul cuvenit obârșiei neamului tău prin tot ceea ce este nepieritor.

Lazăr Lădariu mărturisea despre el însuși „m-am născut sub raze de lumină de crini, într-o zi blagoslovită în care Arhanghelul Gavril a adus bucuria cerească ce a bine-vestit Sfintei Marii, că se naște de la Duhul Sfânt, pe Fiul şi cuvântul lui Dumnezeu” spunându-ne, că doar El, bunul Dumnezeu l-a ocrotit şi i-a îndrumat paşii însoţindu-i scrisul, mulțumindu-i părintelui îndurărilor, părintelui luminii, până la pământ pentru milostivirea arătată având grijă de el până la această vârstă. Cărţile a căror slovă în-sfințește cuvântul, ni-l redă pe cărturarul, eruditul poet – Lazăr Lădariu, cu o îmbogățire și erudiție vastă demnă de un mare scriitor, reprezentând personalitatea marcantă a zămislirii poetice a creației, pe osatura unei epoci de-a dreptul teribil de neprevăzută şi bulversantă.Iar în ceea ce privește transformările cotidiene, nu întotdeauna cu acordul şi vrerea omului de rând, a făgașului normal de urmat, a fost omul timpului, veghetorul ce și-a înmuiat pana stiloului în lacrima poporului său Dacă timpurile vânzolite de atâtea rătăciri au adus cu ele risipiri la plenarul om de litere Lazăr Lădariu, tălăzuirea nimicniciei cotidiene are drept pavăză de îndreptare, cuvântul nesugrumat spus răspicat şi fără înflorituri, atât în scrisul asumat ca jurnalist de excepție cât și, ca ca poet, amintindu-ni-l pe Eminescu „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/Înşirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune.

Scriitorul Lazăr Lădariu vine şi îmbogăţeşte cultura literară, în speţă cea transilvană de pe aceste frământate şi binecuvântate meleaguri a căror file de istorie au fost întoarse nu cu brazda plugului, ci cu tăişul sabiei, cu fierul glonţului, cu multă jertfire în care ţara şi hotarele ei, nu o dată, i-au fost clădite fruntariile cu sânge şi neclintire. Poetul îmbinând cu har şi trăire reverberantă dusă până la smerenie, ne-tălăzuirea cuvântului. Prin simțul poetic de o remarcabilă profunzime scrierea lui Lazăr Lădariu, a sădit în sufletul cititorului fără de vârstă, acea statornicie de nezdruncinat atunci când abordează genul de poezie patriotică, a căror rădăcini ancestrale ridică spre ceruri voroneţene icoane ale iubirii de neam, adevăraţii eroi ştiuţi şi mulţi neştiuţi, cei care în jertfelnicia lor, pe prim loc au aşezat credinţa şi pământul strămoşesc, leagăn al pruncilor în care maternul cuvânt mamă este aşezat cu sfială pe acelaşi piedestal al credinţei şi a cuvântului ţară. Vasta-i operă, personalitatea remarcabilă acestui colos al culturii, cei care i-au fost aproape, cei care l-am cunoscut, au găsit în acest OM, un frate bun și povățuitor, un erudit cărturar ancorat în cotidian, o peniță ascuțită în scrisu-i jurnalistic, ne-ocolind problemele stringente ale societății, inclusiv în luările de cuvânt din Parlamentul României ca deputat în două mandate: 1992-1996 și 1996-2000. Și-a spus răspicat opinia atunci când lucrurile o cereau, drept dovadă atunci când a văzut cum nonvaloarea, căpătuiala, vânzarea de țară, cumpărabilii își întind tentaculele și capătă sfruntată consistență în fața adevărului, a părăsit orice formă partinică dedicându-se eminamente scrisului. Niciodată nu şi-a mimat starea de om aflat sub vremuri, dar nici nu şi-a dezmințit menirea mai mult decât meritorie, de a sluji în continuare „înălțarea limbii române, respectând acel îndemn a lui nenea Iancu Caragiale” nu rareori împărtășindu-ni-l prin cuvinte de o aleasă rezonantă „cinste şi gramatică” cum de altfel a făcut-o în cei mai 60 de ani de activitate neîntreruptă, ani puşi pe altarul iubirii de neam și de ţară, contribuind prin scris la zidirea, înălţarea culturii propriului său popor”.

Ce poate fi mai sfânt, mai curat şi mai înălțător decât astfel de crezuri prin care, tu ca poet ziditor de cuvânt, prin scrisu-ți contribui la ridicarea, dăinuirea şi propăşirea propriu-lui tău neam! Dumnezeu în bunătatea și mărinimia Lui, să-i facă parte de tot ce are El, mai bun în cerurile Raiului, pomenindu-l. Iar noi oamenii, pentru ceea ce ne-a lăsat drept moștenire prin scrisu-i, să-l purtăm în suflet rămânând veșnic unul dintre poeții cei mai de seamă ce și-a iubit țara și neamul cu disperare mai presus de propria-i viață. Dumnezeu să-l pomenească în împărăția Lui!

Vasile LUCA