Home / Business / Proiect pentru un mini-parc industrial în judeţul Mureş

Proiect pentru un mini-parc industrial în judeţul Mureş

Distribuie

Conducerea Primăriei comunei Cheţani a anunţat, în paginile revistei „Curierul de Cheţani”, intenţia de a înfiinţa un mini-parc industrial pe raza localităţii.

„Avem un teren de 15 hectare, cu care, în momentul de faţă, suntem în faza de scoatere din circuitul agricol, o parte din el fiind păşune. Luând în considerare că prin comuna Cheţani va trece autostrada, ne-am gândit că trebuie să exploatăm oportunitatea, între Cheţani şi Luduş fiind intrarea/ ieşirea pe autostradă. Pe cele 15 hectare dorim să construim hale pentru depozitare, cu acces atât la calea ferată, cât şi la autostradă. În prima fază am vrut să ne asociem cu Primăria Luduş, să punem la dispoziţie terenul şi să vină ei cu investiţiile, dar ne-am răzgândit şi am zis să încercăm să facem viabil terenul şi să accesăm fonduri europene, pentru a atrage ulterior agenţi economici în comună”, a precizat, pentru „Curierul de Cheţani”, Emil Florin Mocan, primarul comunei Cheţani.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.