Șansă de „optimi” pentru handbaliste Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 97 Vizualizări

Șansă de „optimi” pentru handbaliste

Săptămâna trecută a fost efectuată tragerea la sorți a 16-imilor Cupei României la handbal feminin. Este a doua etapă a competiției, fază în care sunt angrenate echipele calificate din cele patru serii ale eșalonului secund (Divizia A) și cele din primul eșalon, Liga Florilor, cum este numit din această ediție. Calificată fără joc în această fază, CSM Târgu-Mureș va întâlni pe teren propriu echipa HC Activ Plopeni, formație clasată pe locul 3 în Seria C a Diviziei A, cu 9 victorii, 2 rezultate de egalitate și 3 înfrângeri. În turul suplimentar s-au disputat doar trei partide, în urma numerelor ieșite la tragerea la sorți, adversarele mureșencelor fiind una dintre cele care au avut de susținut acest joc suplimentar, partida cu formația Danubius Călărași, pe care au învins-o. Calificarea va fi decisă într-o singură manșă, pe terenul echipei din eșalonul inferior, iar în cazul în care cele două evoluează în același eșalon, pe terenul celei mai slab clasate în ediția precedentă. CSM Târgu-Mureș beneficiază de avantajul terenului propriu în calitate de echipă nou înființată. Partida cu formația prahoveană va avea loc duminică, 17 februarie, iar după două zile, în 19 februarie se vor stabili jocurile din cadrul „optimilor”. Programul „16-imilor” cuprinde câteva jocuri atractive, printre care Corona Brașov-CSM București sau Măgura Cisnădie-SCM Craiova, joc între echipe care evoluează în cupele europene, dar și întâlniri dintre fruntașe ale seriilor ligii secunde.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE