Elevii de la Liceul Agricol profită de vreme: au participat la concursul de oameni de zăpadă! Invatamant
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 677 Vizualizări

Elevii de la Liceul Agricol profită de vreme: au participat la concursul de oameni de zăpadă!

Colectivul profesoral de la Liceul Agricol „Traian Săvulescu” s-a hotărât să-și pună puțin în mișcare elevii în pauza mare, organizând un concurs de oameni de zăpadă.

S-au format 5 echipe, iar elevii prezenți au fost din clasele IX-XI, cei mari pregătindu-se pentru bacalaureat. Au primit lopeți, cutii și înarmați cu multă imaginație și mănuși, au reușit să creeze, după puteri, un om de zăpadă în 30 de minute.

„Fiind o iarnă atât de frumoasă, ne-am gândit că elevilor le-ar prinde bine un pic de mișcare între cursuri și să iasă la zăpadă, să nu uite că în vacanță au făcut același lucru, sperăm, și astfel le dăm ocazia să își pună în valoare imaginația și lucrul în echipă, să construiască un om de zăpadă pe clase. Obiectivul nostru pedagogic este să unim clasele, să colaboreze, să lucreze în echipă pentru un produs finit, acum fiind legat de anotimp. Secundar, ne bucurăm și că cu această ocazie se mai curăță curtea școlii, că este prea multă zăpadă. Avem 5 echipe care s-au angajat să construiască oameni de zăpadă. Unii și-au făcut pancarde să identifice omul de zăpadă și la sfârșit vom atribui emblema liceului celui mai frumos om de zăpadă făcut”, a spus Daniel Raduly, organizatorul evenimentului, profesor de limba franceză.

Un exercițiu de imaginație

Din cauza excesului de zel probabil, mulți elevi au încercat să facă omul de zăpadă prea mare, neajungându-le destul timp să îl și decoreze după. Din 5 grupe de participanți au rămas 4 până la final. Până la urmă, clasa a IX-a, profil Tehnician Protecția Mediului, a reușit printr-un efort colectiv să creeze un om de zăpadă mai mic, dar plin de personalitate.

„S-a realizat un om de zăpadă de către elevii clasei mele, cu un efectiv de 19 elevi. Au adus accesorii, au folosit mărgele, morcov, piuneze, fular, au fost chiar încântați de activitatea propusă. Au participat toți copii din clasă și suntem bucuroși de rezultat”, a spus Petriș Alina, dirginta clasei câștigătoare, profesoară de limba engleză.

La aflarea omului de zăpadă câștigător, elevii victorioși au jubilat și cu greu au fost împinși înapoi în clasă.

„Am participat azi pentru că îmi plac activitățile de echipă, îmi place să lucrez în echipă, mai ales cu colegii mei. Și cred că lucrăm mai bine împreună. Ne-am gândit să facem ceva clasic, asta merge mai bine decât un robot sau altele, iese mult mai bine pe stil clasic”, a spus Cocoș Alexandra, o elevă din clasa câștigătoare.

Felicitări pentru inițiativă și la cât mai multe activități care le mai scot ochii elevilor din ecranul smartphone-lui.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE