Un nou succes fără set pierdut al voleibalistelor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 123 Vizualizări

Un nou succes fără set pierdut al voleibalistelor

Lideră autoritară în seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin, CSM Târgu-Mureș a obținut sâmbătă și a 13-a victorie în trei seturi din această ediție. În etapa a XIII-a a campionatului, a patra din retur și prima pe teren propriu din acest an echipa antrenorului Predrag Zukovic a câștigat cele trei seturi în fața fetelor de la CSM Lugoj la 17, 18 și 19 și rămâne singura echipă a campionatului care nu a cedat nciun singur set. Deși scorul pe seturi lasă impresia că cele trei acte au avut o desfășurare identică, lucrurile nu au stat deloc așa. Echipa bănățeană a fost una dintre puținele adversare care a reușit „să pună la treabă” echipa gazdă pentru a se impune fără emoții.

 

Scăderi de ritm urmate de accelerări

Deși se află deja cu un picior în primul eșalon, formația mureșeană a abordat jocul cu seriozitate, la fel ca toate celelalte, indiferent de valoarea adversarei. Astfel, primul set a fost unul în care conturile s-au încheiat destul de rapid. După 3-1, mureșencele s-au desprins la 12-6, apoi la 20-10, după care au mai slăbit ritmul. Acest lucru și-a pus amprenta asupra debutului în actul secund, în care s-au văzut conduse cu 2-8. De aici s-au „strâns rândurile”, gazdele au reușit egalarea la 10, după care au preluat inițiativa și n-au mai cedat niciun punct spre finalul setului. Ultimul set a fost relativ echilibrat până aproape de jumătatea lui. De la 2-0 s-a mers cap la cap până la 10-8, cu avantaj de 1-2 puncte. Alte două puncte au fost urmate de o nouă perioadă echilibrată, în care s-a mers cu 3-4 puncte avantaj. Mureșencele s-au desprins apoi la 6 puncte, dar a urmat o nouă perioadă de relaxare. Bănățencele s-au apropiat până la 18-19, dar gazdele s-au mobilizat din nou și lugojencele n-au mai reușit să facă decât un singur punct până la final.

CSM a început jocul cu sextetul: Florina Murariu, Diana Vereș, Irina Andreica, Raisa Ioan, Denisa Ionescu, Neda Vujadinovic și Laura Molnar-libero, iar pe parcurs au mai evoluat și celelalte cinci componente ale lotului: Carmen Arniceru, Carmen Dițu, Cora Niță, Mara Dumitrescu și liberoul Carla Mărginean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE