Home / Cultură / INTERVIU. Violonista Ana Roxana Tuță este devotată artei sale: „Muzica clasică nu moare niciodată“
Ana Roxana Tuță și-a găsit menirea în viață (Foto: Andrei Vornicu)

INTERVIU. Violonista Ana Roxana Tuță este devotată artei sale: „Muzica clasică nu moare niciodată“

Distribuie

Tânăra violonistă Ana Roxana Tuță a absolvit Conservatorul din Cluj-Napoca doar de câțiva ani, dar deja are agenda plină: cântă de șapte ani în cvintetul clujean Les nuages, face parte din Orchestra Națională de Tineret de la București, alături de care concertează în nenumărate țări, este colaborator al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș și își dorește să facă parte dintr-un cvartet de muzică clasică. Deși îndrăgește foarte mult și jazzul, muzica clasică rămâne dragostea ei statornică și îi dedică toate eforturile, alimentate de o pasiune profundă. A cântat în numeroase concerte alături de formații românești cunoscute, precum Byron și Luna Amară, dar experiența de la ediția precedentă a Festivalului Awake, unde, sub bagheta dirijorală a lui Remus Grama, Filarmonica târgumureșeană a acompaniat trupa Vița de vie, rămâne cea mai dragă amintire.
Ana Roxana Tuță vrea să se stabilească la Târgu Mureș și mi-a povestit, la o cafea, că e în căutarea liniștii atunci când aventura muzicală nu o poartă prin colțuri îndepărtate de lume.

Reporter: Provii dintr-o familie de muzicieni sau ești prima care a îmbrățișat o carieră în acest domeniu?
Ana Roxana Tuță: Nu sunt prima. Mai am doi frați și sunt tot în domeniul muzicii. Sora mea, care e cu 9 ani mai mare ca mine, cântă la violă, iar fratele meu, mai mare cu 7 ani, cântă la clarinet. Amândoi au terminat Conservatorul la Cluj, la fel ca mine.

Rep.: Cum ai ales vioara? Te-a orientat cineva către acest instrument?
A.R.T.: Am ales-o datorită surorii mele. Voiam să fac muzică, mi s-a detectat talentul de la vârsta de 7 ani, iar la 8 ani am intrat la Liceul de Artă din Sibiu.

Rep.: Ai cochetat și cu alte instrumente?
A.R.T.: Da, cu pianul. Instrumentul secundar a fost obligatoriu la noi, la început. Pentru auzul muzical trebuie să lucrezi, să îl dezvolți și atunci am exersat și la vioară, și la pian.

Rep.: Ce profesor te-a marcat cel mai mult pe parcursul tău educațional?
A.R.T.: Domnul Eugen Ostafi a fost profesorul de vioară care mi-a pus instrumentul în mâini, m-a învățat totul de la zero. Din păcate, nu mai este printre noi, dar mi-a rămas în minte și în suflet.

Concertând în cadrul cvintetului Les nuages

Admirație pentru Liviu Prunaru

Rep.: Există în breasla ta rivalități puternice între artiști?
A.R.T.: Ooo, și încă câte! (râde) Eu cred că asta e motivația în sine, așa te dezvolți. Încă de la început existau concursuri, iar când colegii de la vioară luau premii mai bune decât mine, mă simțeam motivată să studiez mai mult. E o ambiție pe care o dezvoltăm încă de la început.

Rep.: Este vreun violonist sau o violonistă la care te raportezi din punctul de vedere al performanței?
A.R.T.: Depinde la ce ne referim. Eu, având deja 27 de ani, îmi dau seama la ce nivel sunt și nu mă pot gândi să mai devin solistă. După facultate, e clară deja situația dacă vrei să cânți într-o orchestră sau preferi muzica de cameră ori dacă vrei să ajungi în fața scenei. Eu n-am stofă de solistă. Îmi place foarte mult să cânt cu oameni. Ca să fii solist trebuie să ai o personalitate puternică și să nu ai o fire emotivă.

Rep.: Revenind la modele, ce violoniști îți plac?
A.R.T.: Dintre români, preferatul meu e Liviu Prunaru. Am și lucrat cu dumnealui în cadrul Orchestrei de Tineret, în cadrul unor cursuri speciale care au loc înaintea concertelor. În primii ani am avut norocul să îl avem alături pe domnul Liviu Prunaru și a fost o experiență foarte frumoasă.

Rep.: Este vreun instrument pe care ți-ai dori în mod special să cânți?
A.R.T.: Nu. Știu că toată lumea se așteaptă să audă Stradivarius, dar e important să ai un instrument care îți pică bine în mână, care îți place, te simți bine cu el și sună bine. De aici încolo e vorba de talentul tău și de cum faci să sune vioara.

Rep.: Ai absolvit Conservatorul la Cluj. Tot în acea perioadă ai început să cânți în cvintetul Les nuages?
A.R.T.: Încă din facultate am început să cânt cu ei. E o formație camerală care abordează cover-uri în manieră rock, pop și jazz. Cântăm împreună deja de șapte ani.

Rep.: Cum ai ajuns la Conservatorul din Cluj?
A.R.T.: Am făcut Liceul de Artă la Sibiu, dar m-am mutat în clasa a 11-a la Cluj, ca să îmi continui studiile, pentru că altfel nu prea aș fi avut șanse să intru la Conservator. Pe urmă m-am înscris la Conservator. Acolo am lucrat patru ani cu domnul Nicușor Silaghi, profesorul de vioară care cântă și în prezent în Cvartetul Transilvan. A urmat apoi masterul, unde am lucrat cu domnul Răsvan Dumitru, care face parte din Cvartetul Arcadia, care e cel mai bun cvartet de muzică clasică din România, și renumit la nivel internațional.

„Mi-aș dori să mă angajez la Filarmonica de Stat din Târgu Mureș“

Rep.: Care au fost circumstanțele venirii tale la Târgu Mureș?
A.R.T.: Am lucrat la Filarmonica din Sibiu un an, după ce am fost colaboratoare din clasa a 11-a, iar după acest an am decis să dau o nouă turnură vieții mele, din motive personale. Astfel, m-am mutat la Târgu Mureș și mi-aș dori să mă angajez ca instrumentist la Filarmonica de Stat de aici.

Rep.: Când ai început să cânți în cadrul Filarmonicii din Târgu Mureș?
A.R.T.: În septembrie 2017. Am cântat o stagiune întreagă și sunt în continuare colaborator.

Rep.: Ce fel de concerte și repertorii ai observat că atrag un public mai numeros?
A.R.T.: Bineînțeles, concertele de Crăciun și de Anul Nou sunt cele mai frecventate, dar au un mare succes și concertele cu muzică de film. Publicului îi place show-ul.

Rep.: Crezi că sunt suficient de bine reprezentați compozitorii contemporani?
A.R.T.: Cred că da. Se fac concerte contemporane.

Rep.: Ce compozitori îți plac în mod special?
A.R.T.: Îmi place foarte mult să cânt Prokofiev și Shostakovich.

Rep.: Și compozitorii pe care nu prea îi agreezi?
A.R.T.: N-aș putea spune că nu îmi place Beethoven, dar simfoniile sale sunt foarte des cântate și am ajuns la o suprasaturație. Sunt și foarte dificile. Beethoven e foarte dificil de interpretat în general, și lucrările pentru vioară nu fac excepție.

Emoții vieneze

„Colaborarea cu Orchestra Națională de Tineret e foarte importantă“

Rep.: Ești foarte încântată de colaborarea cu Orchestra Națională de Tineret de la București. Cum ai ajuns să cânți în cadrul ei?
A.R.T.: Da, e foarte importantă în viața mea. În urmă cu trei ani a avut loc un concurs, a fost pentru a doua oară că m-am prezentat, iar de această dată l-am luat. Am fost foarte fericită. La primul concurs eram în liceu și nu știam ce se cere, dar a doua oară m-am dus pregătită. Mi-am dorit tare mult să intru în această orchestră și a fost cu noroc. Îmi amintesc că era o zi de duminică, iar Conservatorul era aproape gol. Se aflau acolo numai oamenii veniți pentru concurs. Am dat tot ce-am putut și am aflat târziu, abia după două luni, că am fost admisă. Asta s-a întâmplat acum trei ani, iar de-atunci am participat la multe concerte și turnee. Majoritatea concertelor au loc la Ateneu, dar am fost în Salzburg, în Linz, la Paris, Basel, și în multe alte locuri. În țară, foarte des avem concerte și la Sinaia, iar acolo mă duc în fiecare an, a devenit un loc special pentru noi.

Rep.: Câte ore pe zi repeți?
A.R.T.: Depinde. La mine sunt diversificate orele de studiu. Minimul e de o oră și jumătate. După ce termini Conservatorul, începi să studiezi mai eficient, să nu mai pierzi orele. În Facultate degeaba studiam opt ore fiindcă eram prezentă patru ore, iar în rest trăgeam de mine inutil. Acum mi-am dat seama că o oră jumate-două sunt suficiente. Dar depinde și de programul de la Filarmonică și de ce anume studiez.

Rep.: Îți dorești să faci înregistrări?
A.R.T.: Da, firește. Îmi doresc să fac parte dintr-un cvartet de muzică clasică, dacă voi găsi persoanele potrivite pentru asta. E foarte greu să îți găsești oamenii cu care să colaborezi, mai ales pe termen mai lung. Oricum, e binevenită orice colaborare în muzica clasică fiindcă te ajută să îți crești nivelul. Îmi place foarte mult să comunic muzical, de-asta îmi și doresc formula de muzică de cameră. De asemenea, îmi place foarte mult să descopăr, iar în ceea ce privește partiturile muzicale, îmi plac ritmurile complicate. Sunt convinsă că muzica clasică nu moare niciodată.

„Mi-am propus să ajung tot mai sus și să îndeplinesc cât mai multe țeluri“

Rep.: Ce apreciezi cel mai mult la oameni?
A.R.T.: Apreciez amabilitatea și îmi plac oamenii entuziaști, fericiți, care mă fac să mă simt bine. E ceva ce percep din prima fiindcă pot citi ușor oamenii.

Rep.: Ce activități mai desfășori în timpul liber?
A.R.T.: Încerc să fac cât mai mult sport pentru că viața de instrumentist e destul de sedentară. Fiindcă exersăm foarte mult, la noi anumiți mușchi se încordează și atunci trebuie să îi destindem. Depinde foarte mult și de programul tău și de cât de mult exersezi. Acum, în ultimul timp, am studiat destul de mult pentru că, odată cu venirea Anului Nou, mi-am propus să ajung tot mai sus, să am scopuri noi și să îndeplinesc cât mai multe țeluri.

Rep.: Care e cel mai important țel pentru 2019?
A.R.T.: Acela de a mă angaja în Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș. Sper să am șansa de a participa la un concurs. Și, bineînțeles, să mă mut aici cu totul. Sunt stabilită la Târgu Mureș de un an, dar nu sunt 100% doar aici. Bineînțeles că voi fi plecată în continuare, fiindcă am mereu concerte pe weekend sau săptămânal. Acum va urma un turneu de trei săptămâni în Rusia și abia îl aștept. Am fost și anul trecut acolo, dar acum voi merge în locuri noi. De asemenea, îmi doresc în acest an cât mai multe colaborări, concerte cu oameni și soliști cât mai buni și cât mai multă muzică clasică pentru care m-am luptat și am muncit atâția ani și pe care, din păcate, lumea o cam uită și nu prea mai vine la concerte. În concluzie, vă așteptăm la cât mai multe concerte la Filarmonică!

A consemnat Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Voleibalistele de la CSU, învinse în trei meciuri

Distribuie În weekendul recent încheiat, voleibalistele de la CSU Târgu Mureș au disputat la Oradea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.