Junioarele (de A), suprasolicitate de programul federației Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 482 Vizualizări

Junioarele (de A), suprasolicitate de programul federației

Federația Română de Handbal a stabilit sistemul de desfășurare al Campionatului Național la categoria Juniori I. Primele trei clasate din cele șase grupe a primei faze vor participa în faza a doua a competiției alături de primele trei clasate dintr-o altă grupă. Cele trei grupe au fost intitulate Grupe principale Valoare și au fost „împerecheate” A-B, C-D și E-F, iar ocupantele locurilor 4-6 vor participa la un turneu similar, numit „Grupe principale-Speranțe”. Numerotarea acestor grupe a fost făcută cu 1, 2 și 3, lăsând impresia că este vorba despre grupe diferențiate valoric, mai ales când vorbim despre „Grupa Valoare”, 3, 2, sau 1. Aceste grupe sunt egale valoric, cel puțin la start.

La feminin CSM Târgu-Mureș a câștigat detașat grupa F, fiind urmată de CSȘ Viitorul Cluj și Marta Baia Mare. Cele trei vor începe la sfârșitul săptămânii turneul Grupei Valoare 3, alături de fruntașele venite din grupa E: Gr. Șc. Energetic Râmnicu Vâlcea, LPS Slatina și HCM Craiova. Pentru turneul final de 8 se califică primele două clasate din cele trei Grupe Valoare și cele mai bune două clasate pe locurile 3.

 

Cum spijinim viitorul ?

Partidele din această fază vor debuta la sfârșitul acestei săptămâni. FRH nu a ținut însă cont nici de faptul că multe dintre echipele de junioare I au în componență jucătoare care evoluează și în Divizia A, unele componente ale loturilor de junioare sau tineret ale României. În aceasă situație se află și componentele CSM-ului târgumureșean. Astfel, mureșencele care alcătuiesc în mare parte atât lotul de la junioare I, cât și cel care conduce detașat în seria D a Diviziei A vor susține sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 10.30, partida de la junioare cu HCM Craiova, în ziua următoare se deplasează la Oradea pentru meciul din Divizia A cu CSU, miercuri, 30 ianuarie echipa de junioare va evolua la Baia Mare și vor reveni acasă pentru un derby al seriei D din Divizia A cu Crișul Chișineu Criș, care va avea loc în 3 februarie. Este vorba de o serie de patru meciuri în doar nouă zile, cu trei partide în deplasare și multe sute de kilometri parcurși între fiecare două jocuri. Mai dificil decât la turneele finale majore. Astfel sprijinim viitoarea generație în țara pe care o numim Patria handbalului”? Este un risc asumat de cluburile care activează cu junioare și la nivel mai înalt, dar nu asta duce la progres, nu asta este ideea?

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE