Târgul Educaţional Mureş, de şase ani în slujba educaţiei mureşene Invatamant
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 285 Vizualizări

Târgul Educaţional Mureş, de şase ani în slujba educaţiei mureşene

DSC_4901A şasea ediţie a Târgul Educațional Mureș şi-a deschis porţile vineri, 1 aprilie la  Promenada Mall, eveniment organizat de Transilvania Grup Business și Promenada Mall, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Primăria municipiului Târgu-Mureș şi cu susţinerea a doi parteneri principali, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș și compania Hirschmann România.

DSC_4853“Târgul Educaţional Mureş este un eveniment care a devenit o tradiție fiind organizat pentru al șaselea an consecutiv. Sperăm să continuăm și în anii viitori, cu sprijinul participanților, cadreleor didactice, universități, licee, a oficialităților locale. Mulțumesc în primul rând gazdelor, celor de la Promenada Mall care ne-a sprijinit și în acest an și ne-a pus la dispoziție cele mai bune condiții de desfășurare a Târgului Educațional, precum și Inspectoratului Școlar General Mureș, ca partener în acest eveniment, Primăriei Târgu-Mureş, care din nou este alături de Târgul Educațional și în 2016. De asemenea aş dori să mulțumesc partenerilor principali, Hirschmann România, o companie cu 2.000 de angajați, implicată activ în activități de recrutare și formare profesională a tinerilor, și Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș .Mulțumesc de asemenea și celorlalte universități prezente, școli postliceale, licee, colegii care au făcut eforturi să fie și în acest an cu standuri proprii pentru a oferii cele mai proaspete informații legate de oferta școlară pentru anul de învățământ 2016-2017”, a precizat în deschiderea târgului Florin Marcel Sandor, reprezentant Transilvania Grup Business.

Promenada Mall, gazdă tradiţională

DSC_4858“Vă urez bine ați venit la Târgul educațional Mureș ediția 2016, și vreau să mulțumesc în primul rând organizatorilor, tuturor cadrelor didactice care sunt atât de dedicate în a veni la acest târg și în toată activitatea lor. Vă doresc mult succes, şi sărbători fericite”

Bianca Cojoc, manager Promenada Mall

“Va fi un real succes”

DSC_4861“Vreau să mulțumesc în primul rând partenerilor, organizatorilor acestui eveniment în cadrul căruia elevii își pot alege viitorul, pot vedea ofertele pe care liceele și universitățile le pot oferi. Astfel ei pot obține informații cu privire la baza materială, la resursa umană, precum și calificările pe care liceele pe care doresc să și le aleagă le pot oferi. Cred că și această a șasea ediție va fi un real succes ca și edițiile precedente, Doresc celor interesați mult succes în opțiunile care le vor face”

Lavinia Mureșan, inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Mureș

“Am alocat cele mai mari fonduri școlii și educației”

DSC_4871“Ce aș putea decât să spun felicitări organizatorilor, dar nu în ultimul rând societăților care se implică, pentru că în ziua de azi găsești mai greu oameni care, chiar se implică în ceva. Mulțumim organizatorilor, directorilor unităților de învățământ, cadrelor didactice, pentru că până la urmă ei sunt oamenii care se implică în fiecare zi în procesul de învățământ. În ceea ce privește primăria Târgu-Mureș, chiar dacă unii pe Facebook ne mai critică că nu investim în școli, vreau să vă spun că suntem singura primărie din țară care am alocat cele mai mari fonduri școlii și educației din Târgu-Mureș. Vă doresc tututor multă sănătate, mult noroc, și de acum încolo toate cele bune”

Claudiu Maior, consilierul primarului municipiului Târgu-Mureș

Să devenim buni în ceea ce ne-am propus să facem”

DSC_4874“E foarte simplu, noi existăm pentru că voi existați. Noi suntem buni, sau suntem din ce în ce mai buni doar dacă dumneavoastră ne faceți să fim mai buni. Sigur că avem nevoie de medici, ei au nevoie de ingineri, care la rândul lor au nevoie de specialiști în drept , de sepcialiști în studii economice. Toate acestea sunt puse la un loc de oamenii care conduc orașul, județul, țara, adică de oamenii specialzați în științe politice. Până la urmă fiecare specializare o completează pe cealaltă. Dumneavoastră sunteți la început de drum , și sper ca peste ani cu mulți dintre voi să ne întâlnim la Universitatea ”Petru Maior” precum și la alte universități din lumea asta largă, să fim bucuroși de întâlnire și să devenim buni în ceea ce ne-am propus să facem. În numele Universității ”Petru Maior” vă mulțumesc că sunteți și că ne ajutați să fim în fiecare an din ce în ce mai buni”

Lector universitar doctor Lucian Săcălean,  Universitatea ”Petru Maior” din Târgu-Mureș

„Premiza majoră este educaţia şi studentul”

DSC_4881“Participând la mai multe ediţii ale acestui târg educaţional am observat că de la an la an este tot mai greu să vi cu o ofertă spectaculoasă , deosebită sau ieşită din comun. Pentru noi premiza majoră este educaţia şi studentul. Poate v-aţi fi aşteptat ca ea să fie profesorul. Nu, secolul XXI presupune un alt tip de educaţie, care este centrată pe elev şi pe student, direct pe nevoile şi obiectivele care le are acesta. Elevii şi studenţii noştri sunt oglinzi în care se reflectă personalitatea cadrelor didactice, dar nu este suficient. Noi trebuie să le oferim acel orizont care să le de-a posibilitatea de a se deschide spre cunoaştere. Premiza minoră este profesorul, iar concluzia este dată de un proverb chinezesc care spune că înţelepciunea şi învăţătura sunt comorile care îşi însoţesc posesorul pretutindeni. Cu alte cuvinte, noi ca şi universitate  încercă să dăm acest bagaj informaţional studenţilor noştri, indiferent unde vor merge şi unde vor munci. Dacă doriţi să fiţi premiză majoră, veniţi la Universitatea „Dimitrie Cantemir”

Conferențiar universitar doctor Doina David, Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Hirschmann România, partener de nădejde

DSC_4896“Vreau să felicit în primul rând organizatorii acestui eveniment pentru eforturile pe care le-au depus ca noi toţi  să fim prezenţi la acest târg. Noi, Hirschmann România ca şi parteneri ai evenimentului suntem onoraţi să fim prezenţi. Şi în acest an venim cu o ofertă bogată, atât pentru elevi cât şi pentru studenţi. Avem programe de practică pentru diverse licee, avem şi programe prin intermediul cărora oferim studenţilor posibilitatea să-şi scrie lucrarea de licenţă sau dedizertaţie. Dacă anul trecut am avut un număr total de opt practicanţi  care s-a lăsat cu trei angajări, anul acest am dublat numărul acestora, 16 persoane  sunt prezente în Hirschmann România pentru diverse proiecte. Vă invităm la standul nostru să ne cunoaştem mai bine şi să discutăm eventuale oportunităţi”

Luciana Sara, lider departament resurse umane din cadrul Hirschmann România

După tăierea panglicii inaugurale, Târgul Educaţional Mureş  şi-a intrat în drepturi, standurile universităţilor, liceelor, colegiilor şi şcolilor postliceale primindu-şi vizitatorii cu oferta educaţională pentru anul şcolar 2016-2017.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE