Colegiul Unirea și Primăria, șah-mat din partea Fundației Statusului Romano-Catolic Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 888 Vizualizări

Colegiul Unirea și Primăria, șah-mat din partea Fundației Statusului Romano-Catolic

Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia, a publicat ieri un comunicat în care Corpul de Curatori al Fundației Statusului Romano-Catolic din Transilvania anunță negru pe alb intenția de reziliere a contractului de închiriere pentru clădirile de pe strada Mihai Viteazu nr. 15, unde funcționează Colegiul Național Unirea și Liceul Teologic Romano-Catolic.
„Având în vedere problemele legate de Liceul Teologic Romano-Catolic din Tg-Mureș, Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania, a analizat precizările contractului încheiat cu Municipiul Tg-Mureș și a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 23, fapt pentru care se reziliază contractul”, se arată în comunicatul publicat AICI 
Potrivit articolului 23 din hotărârea din 27 noiembrie 2014, prin care a fost aprobat contractul de închiriere: „În cazul în care, în termen de 2 ani de zile de la încheierea prezentului contract, autoritatea publică locală nu procedează la îndeplinirea clauzei de la art.19, respectiv nerespectarea clauzelor contractuale de la art. 2, 7, 8 (2), 9, 10, 13 lit. g, 15, 17, 18, contractul se reziliază de drept fără îndeplinirea vreunei formalităţi”.
La articolul 19 se precizează că în termen de doi ani, Primăria Tîrgu Mureș, locatarul semnatar al contractului, se obligă să efectueze demersurile legale pentru atragerea de fonduri în vederea reabilitării tuturor clădirilor care fac obiectul contractului. Articolul 2 face referire la folosința comună a clădirilor, de către Colegiul Național Unirea, respectiv Liceul Teologic Romano-Catolic, articolele 7, 8, 9, 10, 13 g, la plata chiriei și a utilităților și încheierea de contracte cu furnizorii.
Reprezentanții fundației au lansat și o invitație la negocieri. „Pentru a nu pune elevii Colegiului Național Unirea în situația celor de la Liceul Teologic Romano-Catolic, Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania invită Primăria Municipiului Tg-Mureș să se prezinte în termen de 30 de zile la negocieri privind încheierea unui nou contract. Sperăm, că instituţiile noastre împreună vor găsi rezolvarea atât pentru problemele legate de elevii Liceului Teologic Romano-Catolic, cât și pentru cele privind elevii Colegiului Național Unirea.
Fundația Statusul Romano-Catolic caută în continuare găsirea unor soluții acceptabile pentru ambele părți”, se mai arată în comunicatul publicat ieri și semnat de Corpul de Curatori al Fundației Statusului Romano-Catolic din Transilvania.

De altfel, acum câteva zile, avocatul părinților elevilor de la Liceul Teologic Romano-Catolic, Kincses Elod, a avertizat că acesta s-ar putea să fie următorul pas pe care Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania îl va face.

Pe de altă parte, Instituției Prefectului jud. Mureș i s-a solicitat să înceapă demersurile pentru revizuirea hotărârii judecătorești prin care clădirea care găzduiește cele două unități de învățământ a fost retrocedată în urmă cu 13 ani. (L. V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE