Simpozion economic austriaco-român, despre tehnologie şi servicii pentru gospodărirea comunală Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Simpozion economic austriaco-român, despre tehnologie şi servicii pentru gospodărirea comunală

Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureș va găzdui astăzi, de la ora 15.00, Simpozionul economic austriaco-român cu tema “Tehnologie şi servicii pentru gospodărirea comunală“

Evenimentul este organizat de Secția Comercială a Ambasadei Austriei în România, în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureș, Primăria Municipiului Târgu-Mureș și Camera de Comerț și Industrie Mureș.

„Simpozionul face parte din programul misiunii economice organizate de Ambasada Austriei, Secția Comercială, pe tema gospodăririi comunale în mai multe județe din centrul și nordul Transilvaniei, răspunzând astfel multiplelor solicitări ale firmelor austriece din acest domeniu care doresc să stabilească colaborări cu firme din România”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Consiliului Judeţean Mureş.

Evenimentul se va desfăşura după următorul program:

15.00 – 17.30 – Simpozion Servicii de Gospodărire Comunală Târgu-Mureş

  • Deschiderea oficială și cuvântul de salut susținute de domnul Alexandru Cîmpeanu, vicepreședinte Consiliul Județean Mureș și domnul Sándor Csegzi, consilierul primarului Târgu-Mureș;
  • Scurtă prezentare a participanților delegației austriece de către domnul Gerd Bommer (foto), consilier comercial;
  • Prezentarea proiectelor de gospodărire comunală actuale și viitoare ale județului Mureș, susținute de doamna Codruța Togan, manager public Consiliul Județean Mureș;
  • Prezentare de specialitate. Proiect din domeniul apă, apă menajeră, apă uzată, etc. susținute de domnul Sándor Torzsok, Compania Aquaserv SA.

17.30 – 19.00 – Networking cu autorităţi, asociaţii şi companii locale.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE