Home / Eveniment / Viitorul României stă în mâinile tinerilor de azi – Conferințele BookLand Evolution

Viitorul României stă în mâinile tinerilor de azi – Conferințele BookLand Evolution

Distribuie

Cine le insuflă tinerilor dorinţa de a ‚face ceva’ cu viaţa lor? Cine le asigură acele momente revelatorii, care le ghidează apoi paşii înspre obiectivele personale şi profesionale care li se ‚potrivesc’ cu adevărat? Răspunsurile vin în această ordine: familia, prietenii, şcoala, mass media.
Ȋnsă oare e suficient să fii ancorat/ă în cele ‚4 cercuri’? Cum ar fi să primeşti nemijlocit sfatul (şi poate chiar mentoratul) unui om de succes, pe care-l admiri, dar pe care nu ai avut încă şansa să-l întâlneşti faţă în faţă?

Cu această ‚ofertă’ vin Conferințele BookLand Evolution, care străbat anual 23 oraşe, reunind tinerii şi personalităţile marcante, care-i încurajează & motivează prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viaţă, povestindu-le despre provocările care-i aşteaptă dar care nu trebuie să-i oprească din a-şi urma vocaţia! Cel mai amplu proiect educaţional, prin cele ~115 zile de conferinţă, oferă liceenilor şi studenţilor o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuţii libere, bazate pe experienţă personală şi interacţiune directă cu profesionişti consacraţi.

A 5a ediţie a Conferințelor BookLand Evolution îşi redeschide porţile pentru tinerii din Târgu Mureș la Palatul Culturii – Sala Mică (Piața Victoriei nr. 1, fostă Str. George Enescu nr. 2), în intervalul orar 14:00–16:00, respectiv în zilele de 16-19 aprilie (de luni până joi) conferintele au loc în Palatul Culturii – Sala Mică, iar în ziua de 20 aprilie (vineri), în Sala Documentară a Bibliotecii (etaj 3), aceeași adresă.

Aşadar, între 16-20 Aprilie’18 vor urca pe scenă 15 personalități pregătite să raspundă la toate întrebările: Hermina Man, Gențiana Ganea, Cristian Man, Liana Manuela Ciuchină, Radu Bălaș, Nicolae Băciuț, Cornel Sigmirean, Ligia Voro, Briena Stoica, Alexandru Mărginean, Iulian Praja, Emil Ștețca, Cosmin Popa, Dumitru-Mircea Buda și Monica Avram. Moderatorul acestei ediții este Cezara Monica Sfiriac.

Intrarea este LIBERĂ!

www.book-land.ro/conferinte

Parteneri: Deutsche Leasing, Asevi, Ipso Agricultură, F64, Di Bas, NTT Data, Giusto, IntegralEdu, ConsulTeam Expert, GMP Group, Filip Spedition, Digital Grafix Grup, Lampart, Paflora, Maleo, Tractor Proiect Comerţ, Nikon, Cumpăna, Siveco, Magic FM, România Liberă, Revista Cariere, Eva.ro, Ziare.com, Bookblog.ro, OrdineaZilei.ro, IQool, edu-news.ro, UrbanKid, Didactic.ro, SuntParinte.ro, Olimpiade.ro, Consiliul Județean Mureș, Biblioteca Județeană și Palatul Culturii din Târgu Mureș.

Despre BookLand: a luat naștere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională, vizitând timp de trei ani peste 40 oraşe. Librăria online www.book-land.ro şi Tabăra Coolturală BookLand au devenit extensii naturale ale brandului iar seria de Conferințe BookLand Evolution alături de platforma www.inPractică.ro îi completează abordarea social-educațională asumată.

 

(A.V.)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Interviu cu Zorro și Haneș: Zâmbetele devin tradiție la show-urile de stand-up și open mic ale celor de la 3G Hub

Distribuie Fondat în toamna anului 2015, 3G HUB (3g Theater) este una dintre companiile de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.